Verzii sunt pe val și în Franța: ecologiștii ar putea câștiga mai multe primării importante la alegerile municipale de peste două luni
Verzii din Franța ar putea câștiga mai multe primării importante la alegerile municipale de peste două luni, iar în alte orașe vor deveni principala forță de opoziție, potrivit sondajelor de la acest moment, scrie Le Monde.
Rouen, Montpellier, Bordeaux, Nîmes sau Lyon ar putea fi câștigate de primari ecologiști.
Dacă la alegerile din în 2014 Grenoble era singurul mare oraș câștigat de un primar ecologist, acum Verzii apar ca o alternativă credibilă pentru a gestiona alte orașe mari. Valurile de căldură și incendiile recurente la scară globală, cum sunt cele de acum din Australia, prognozele Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) care trag alarma privind urgența climatică, mobilizarea masivă a tinerilor în timpul manifestațiilor pentru climă, toate acestea au dus la conștientizarea problemele. Iar în Franța, acest lucru s-ar putea traduce printr-un vot la modă sau un vot de refugiu în favoarea ecologiștilor din partea alegătorilor din ce în ce mai dezorientați și într-o atmosferă de distanțare față de celelalte forțe politice, scrie publicația.
Schimbarea s-a produs încă de la alegerile europarlamentare, când ecologiștii s-au clasat pe locul al treilea în Franța, cu 13,5% din voturi.
Context. Dacă după alegerile din 2014 Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană avea 52 de locuri în Parlamentul European – 6,94% (sursa aici), fiind a șasea grupare din PE, în legislatura actuală grupul are 74 de mandate – 9,85%, fiind pe locul patru.
Problemele climatice au devenit de altfel prioritatea principală la nivelul Uniunii Europene, care a lansat și ambițiosul Green Deal, iar partidele ecologiste sunt pe val în tot mai multe țări.
Cel mai recent, în 7 ianuarie, Guvernul de coaliţie austriac format din conservatori şi Verzi a depus jurământul în faţa preşedintelui Alexander Van der Bellen, devenind primul executiv din Austria în care sunt reprezentaţi ecologiştii.
De asemenea, partide ecologiste fac parte din guvernele mai multor state europene – Danemarca, Finlanda, Suedia, Lituania, Luxemburg.
Foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii