Veşti proaste pentru Dragnea şi Vâlcov. Şefa Înaltei Curţi le cere judecătorilor să motiveze sentinţele până la 1 septembrie astfel încât să poată începe apelurile
Şefa Instanţei Supreme, judecătoarea Cristina Tarcea, a luat măsuri fără precedent şi le-a cerut magistraţilor să redacteze motivările restante până în septembrie. Este o veste proastă pentru liderii PSD, Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov, întrucât, imediat după ce apare motivarea, se poate stabili termen pentru judecarea apelului.
Potrivit juriştilor consultaţi de G4media.ro, după ce se stabileşte primul termen al apelului, părţile, adică procurorul şi inculpaţii, prin avocaţi, trebuie să redacteze motivele de apel. Judecata apelului se face, de regulă, în câteva termene şi, până la sfârşitul anului, am putea avea un verdict definitiv. „În cazul lui Dragnea, magistraţii Completului de 5 judecători ar putea re-audia unii martori şi inculpaţii, dat fiind că a fost achitat pentru instigare la fals intelectual. Însă în câteva termene, dacă judecătorii vor, procesul s-ar putea încheia”, a explicat un magistrat pentru G4media.ro.
Şefa Instanţei Supreme a anunţat măsurile într-un interviu acordat în exclusivitate Realitatea TV. „Am acordat termen până la 1 septembrie tuturor să profite de vacanţa judecătorească şi să-şi termine stocul de dosare de redactat. În caz contrar, o să suporte consecinţele legii, respectiv voi sesiza Inspecţia Judiciară, lucru pe care l-am mai făcut şi în alte situaţii, nu ar fi o noutate pentru ei”, a declarat şefa ICCJ.
Potrivit legii, magistraţii trebuie să îşi motiveze sentinţele în 30 de zile. Astfel, potrivit articolului 406 din Codul de procedură penală:
„Art. 406 Redactarea şi semnarea hotărârii
(1) Hotărârea se redactează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.
(2) Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier.
(3) Dispozitivul hotărârii trebuie să fie conform cu minuta”.
De regulă, magistraţii nu respectă termenul de redactare a motivării de 30 de zile din cauza volumului mare de dosare. Au fost cazuri chiar când unii judecători au întârziat redactarea motivării aproape un an. În 2016, judecătorul Dumitru Paul Dumitrescu de la Judecătoria Târgu Mureş a fost sancţionat cu avertisment de CSM pentru nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile. Potrivit Inspecţiei Judiciare, judecătorul ar fi depăşit cu până la 220 de zile termenul legal de redactare a unor hotărâri penale şi ar fi amânat în mod repetat pronunţarea. Vezi aici.
În 2011, o judecătoare din Cornetu a fost exclusă din magistratură de CSM pentru neredactarea în termenul legal a 489 de hotărâri. Instanţa supremă a decis însă comutarea sancţiunii în diminuarea salariului cu 15% (sursa).
Sentinţa prin care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la 3 ani şi jumătate cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman a fost luată pe 21 iunie. Prin urmare, pe 21 iulie se împlineşte termenul legal de 30 de zile pentru redactarea motivării. În cazul lui Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, acesta a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru corupţie pe 8 februarie. Potrivit unor surse judiciare, deşi au trecut aproape 6 luni de la pronunţare, motivarea nu este încă redactată şi apelul nu poate începe.
Foto: Liviu Dragnea și Darius Vâlcov (captură Olt TV)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii