Viaţa a devenit „apocaliptică” în sudul Fâşiei Gaza, atrage atenţia ONU
Viaţa a devenit „apocaliptică” în unele zone din sudul Fâşiei Gaza de la debutul ofensivei israeliene asupra oraşului Rafah la începutul lunii mai, a atras atenţia vineri ONU, menţionând că situaţia din nord se îmbunătăţeşte, potrivit AFP, transmite Agerpres.
„Exodul la care asistăm de circa 20 de zile la Rafah este o experienţă tulburătoare şi oribilă pentru atât de mulţi oameni”, a declarat Matthew Hollingworth, directorul Programului Alimentar Mondial (PAM) pentru teritoriile palestiniene.
În sud, brutăriile acestei agenţii a ONU au fost închise din lipsă de combustibil, iar din 7 mai, când armata israeliană şi-a lansat ofensiva asupra oraşului Rafah, până pe 20 mai, „niciun camion PAM nu a folosit punctele de trecere pentru a ajunge la Rafah din Egipt”, a adăugat Hollingworth în timpul unei conferinţe de presă online la întoarcerea sa dintr-o misiune în Fâşia Gaza.
De asemenea, PAM nu mai are acces la depozitul său principal din sudul teritoriului, deoarece se află într-o zonă evacuată.
„Am pierdut complet acest depozit, inclusiv stocurile de 2.700 de tone de alimente care au fost fie jefuite, fie distruse din cauza luptelor”, a spus el.
Un milion de oameni care fug de bombardamentele şi luptele din Rafah s-au mutat în al-Mawasi, o zonă de coastă între Rafah şi Khan Younis, pe care Israelul a desemnat-o drept „zonă umanitară” pentru a găzdui persoanele strămutate.
Potrivit lui Matthew Hollingsworth, acestor persoane le lipseşte apa, mâncarea, combustibilul, serviciile de sănătate sau spaţiul pentru a săpa latrine.
„Zgomotele şi mirosurile vieţii de zi cu zi sunt oribile şi apocaliptice”, a subliniat el. PAM hrăneşte 27.000 de oameni în acest moment, „dar acest lucru nu este suficient”.
În zonele din centrul Fâşiei Gaza, agenţia oferă aproximativ 400.000 de mese calde pe zi şi reuşeşte să menţină deschise şase brutării.
Pe de altă parte, situaţia se îmbunătăţeşte în nordul teritoriului palestinian, unde agenţiile ONU au avertizat în martie că foametea este iminentă.
Datorită deschiderii punctelor de trecere, aproximativ 12.000 de tone de ajutoare au fost livrate, în principal alimente, de la 1 mai.
„S-a produs o schimbare în ceea ce priveşte disponibilitatea alimentelor”, deşi există încă probleme majore în ceea ce priveşte asistenţa medicală, furnizarea de apă curată şi tratarea apelor uzate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank