”Viața fabuloasă”, cu distracții, iubiți și iubite, a marelui compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski, considerat până acum un geniu chinuit, prezentată într-o nouă biografie

O carte biografică nou apărută susține că compozitorul rus nu este geniul chinuit, așa cum este adesea prezentat, ci un om iubitor de distracție cu „o viață fabuloasă, scrie The Guardian.

Profesorul Simon Morrison, un muzicolog de renume, a studiat scrisori și jurnale inedite care, spune el, dezvăluie o nouă față a compozitorului, ale cărui capodopere includ baletele „Frumoasa adormită” și „Spărgătorul de nuci”, precum și simfonii, opere și concerte.

Morrison afirmă că „o anumită narațiune despre Ceaikovski a fost stabilită de la mijlocul secolului trecut până în prezent, iar eu am constatat că este complet incorectă”

„Biografia sa a fost distorsionată în mod rușinos de către cercetători – aproape într-un mod despre care ai putea spune că este homofob – pentru că îl reprezintă ca pe un homosexual torturat care era nefericit în viața și în dragostea sa, iar muzica sa este astfel redusă la sunetul suferinței”.

„Dar el nu a fost niciunul dintre aceste lucruri. Avea succes, se bucura de multă iubire din partea familiei și a prietenilor, avere, iubiți, iubite. A avut într-adevăr o viață fabuloasă”.

Viața lui Ceaikovski, care s-a născut în 1840 la Votkinsk, în fostul imperiu rus, a fost analizată de biografi și a fost ecranizată în „The Music Lovers”, un film din 1971 cu Richard Chamberlain și Glenda Jackson.

Filmul „Tchaikovsky’s Wife”(Soția lui Ceaikovski), lansat anul trecut, se bazează în mare măsură pe uniunea nefericită dintre compozitor și Antonina Miliukova, cu care s-a căsătorit în 1877.

Morrison, profesor de muzică și de limbi și literaturi slave la Universitatea Princeton din New Jersey, a descoperit în ultimii 10 ani materiale din mai multe arhive rusești care nu fuseseră consultate până atunci de istoricii muzicii.

Cercetările sale vor fi publicate la sfârșitul acestei luni într-o nouă carte, „Tchaikovsky’s Empire: A New Life of Russia’s Greatest Composer” (Imperiul lui Ceaikovski: O nouă viață a celui mai mare compozitor al Rusiei)

Morrison scrie că scrisorile și jurnalele nepublicate ale contemporanilor lui Ceaikovski prezintă o latură a acestuia care a fost „exclusă din narațiunea convențională și înșelătoare a melancoliei suferinței”.

Morrison consideră că s-au făcut presupuneri incorecte bazându-se pe aceleași surse limitate, în special corespondența lui Ceaikovski cu patroana sa Nadezhda von Meck, care era pasionată de compozitorii romantici germani și de idealurile transcendentale.

Într-o scrisoare celebră către aceasta, compozitorul își descria Simfonia nr. 4, discutând teme precum soarta și forțele concurente ale binelui și răului în raport cu titlul original al lucrării, „Doi lei”, care a fost inspirat de o călătorie la Veneția.

„Este o scrisoare morbidă și ei i-a plăcut”, a spus Morrison. „Când Ceaikovski i-a descris muzica, el a scris un fel de poveste despre cum soarta ne va prinde pe toți. Apoi asculți muzica… și ceea ce spune el nu pare să se potrivească”.

Morrison a concluzionat, pe baza scrisorilor compozitorului către alți destinatari, că Ceaikovski a scris „lucruri idealiste, de înaltă clasă” pentru acel anumit patron.

„Cel mai rău lucru pe care l-a făcut vreodată a fost să scrie acea scrisoare către [von Meck]. În scrisorile pe care i le trimitea, el părea mereu dezamăgit de el însuși. Pentru că era homosexual, s-a crezut că această melancolie era cumva o reflectare a sexualității sale”, continuă Morrison.

Ceaikovski și-a exprimat temerile pentru sănătatea sa, în special cu privire la holeră, care i-a ucis mama. În 1893, a căzut și el victimă. Dar el a văzut și partea amuzantă a stării de sănătate, în special a problemelor gastrointestinale, mâzgălind o imagine cu el într-o stare de suferință în timp ce se afla într-un tren.

Morrison a declarat că multe dintre scrisorile către trei dintre frații lui Ceaikovski, de care acesta era apropiat, sunt „extrem de amuzante și grafice”.

„Unele sunt complet exagerate, un fel de simț al umorului de tip Monty Python, vorbind despre orice, de la aventurile sale sexuale la problemele sale intestinale teribile. Sunt într-adevăr foarte amuzante.”

Într-un jurnal nepublicat din 1877, un critic muzical își amintește de compozitor printre „oameni frumoși de renume mondial”, la o masă de seară: „Piotr Ilici a luat rolul lui Amfitrion [o figură din mitul grecesc făcută celebră de o comedie de Molière ca mare animator și gazdă]. Au fost servite stridii care au dispărut cu o viteză uimitoare din vasul imens, lăsând în urmă o cantitate destul de mare de apă de mare … „Vreți să vedeți un truc magic?”, a întrebat Piotr Ilici …

„A răsturnat o jumătate de pahar de vodcă în vasul cu stridii, provocând o tulburare imediată în apă… Ciliatele care trăiau în apă… protestau față de surpriza extrem de neplăcută pe care o lăsase să cadă asupra lor… Inutil să spun că dragul nostru Piotr Ilici a fost în centrul atenției.”