Viaţa în închisorile nord-coreene: Tortură, avorturi forțate, violuri și hrană pentru animale (CNN)
Execuţii extrajudiciare, violuri, avorturi forţate, închisoare fără proces, tortură, porţii de mâncare mici, care îi lasă pe prizonieri atât de înfometaţi, încât unii ajung să mănânce insecte – toate acestea sunt doar câteva dintre abuzurile obişnuite în închisorile nord-coreene şi în alte centre de detenţie, potrivit unor foşti deţinuţi ale căror mărturii stau la baza unui nou raport publicat săptămâna aceasta de un organism de monitorizare a drepturilor omului, relatează CNN, citată de News.ro.
După interviuri cu sute de supravieţuitori, martori şi autori ai unor abuzuri care au fugit din ţară, coroborate cu documente oficiale, imagini din satelit, analize arhitecturale şi modelări digitale ale unităţilor penitenciare, ONG-ul Korea Future a construit ceea ce consideră a fi cea mai detaliată imagine de până acum a vieţii din interiorul sistemului penitenciar al regimului secret nord-coreean.
„Scopul raportului nostru este, în esenţă, de a dezvălui încălcările drepturilor omului care au avut loc în cadrul sistemelor penitenciare din Coreea de Nord. Raportul constată că deşi sunt 10 ani de la înfiinţarea de către ONU a unei comisii de anchetă, există în continuare încălcări sistematice şi răspândite ale drepturilor omului”, a declarat Kim Jiwon, investigator Korea Future.
Organizaţia non-profit are birouri la Londra, Seul şi Haga şi se concentrează pe probleme legate de drepturile omului în Coreea de Nord.
Pe lângă reconstituirea pe baza unor modele 3D a unora dintre locurile de detenţie, grupul a documentat peste 1.000 de cazuri de tortură şi tratamente crude, inumane sau degradante, sute de cazuri de viol şi alte forme de violenţă sexuală şi peste 100 de cazuri de negare a dreptului la viaţă.
„Comparabil cu Gulagul sovietic, sistemul penal al Coreei de Nord nu are drept scop să reţină şi să reabiliteze persoanele condamnate de instanţe. Scopul său nu este nici acela de a diminua recidiva şi de a creşte siguranţa publică. Scopul este de a izola de societate persoanele al căror comportament intră în conflict cu susţinerea autorităţii unice a liderului suprem, Kim Jong Un”, se arată în raport.
Documentul afirmă că a identificat sute de participanţi activi care ar fi luat parte la violenţe şi solicită anchete şi urmăriri penale pentru abuzuri.
Korea Future a folosit mărturii ale martorilor şi imagini din satelit pentru a cartografia 206 centre de detenţie, în fiecare provincie nord-coreeană, şi susţine că abuzurile sunt comise personal de oficiali de rang înalt, cum ar fi generalii.
Raportul este o lectură care dă fiori, precizează CNN.
Un exemplu este cazul a trei persoane încarcerate după ce au încercat să treacă graniţa – o infracţiune pedepsită aspru în Coreea de Nord.
Una dintre ele a fost forţată să avorteze când era însărcinată în şapte sau opt luni.
O alta a fost hrănită cu doar 80 de grame de porumb pe zi, o dietă de înfometare ce a dus la scăderea greutăţii sale de la 60 de kilograme la 37 de kilograme în decurs de o lună, persoana în cauză fiind forţată să îşi completeze dieta cu gândaci şi rozătoare.
O a treia persoană a fost forţată să stea în poziţii incomode timp de până la 17 ore pe zi, timp de 30 de zile.
Alţi supravieţuitori, care au vorbit cu CNN, au povestit că s-au menţinut în viaţă cu hrană pentru animale, au devenit emaciaţi, au fost martori la violuri şi au fost supuşi la bătăi crunte.
Anchetatorii de la Korea Future, dar şi raportori ONU spun că mulţi deţinuţi devin atât de dezumanizaţi de abuzuri, încât încep să simtă că le merită cumva. De asemenea, mulţi dintre ei pur şi simplu nu au nicio noţiune despre drepturile omului, astfel încât să-şi poată da seama cât de grav este ceea ce li se întâmplă.
O fostă deţinută, care spune că a fost închisă în 2015 timp de aproape un an după ce s-a plâns autorităţilor cu privire la situaţia sa locativă, a comparat tratamentul de care a avut parte cu cel al unui animal.
„Când creştem iepuri, îi ţinem în cuşti cu plasă şi le dăm de mâncare. În închisoare, era ca şi cum noi eram iepurii, ţinuţi într-o celulă şi ni se dădea mâncare de după gratii. Nu eram trataţi ca oameni, ci ca un fel de animale”, a declarat supravieţuitoarea, al cărei nume CNN a acceptat să îl protejeze, deoarece în Coreea de Nord familiile transfugilor se pot confrunta cu represalii.
Celula ei avea în jur de doi metri pătraţi. „Ştiu asta pentru că dormeam în zig-zag şi picioarele cuiva îmi atingeau umerii. Nu trebuia să ne mişcăm în celulă şi trebuia să stăm cu mâinile pe lângă corp. Nu trebuia să ne uităm în sus, trebuia să ne uităm numai în jos. Nu aveam voie să vorbim, aşa că tot ce auzeai era şuierul respiraţiei oamenilor”, a povestit ea.
Femeii i s-a dat de mâncare doar porumb amestecat cu tărâţe de orez – folosit mai frecvent ca hrană pentru animale.
„Cum să fie suficient? Când iei micul dejun, din momentul în care pui lingura jos, ţi-e foame. (…) Toată nutriţia din corpul tău dispare, aşa că ajungi să arăţi ca un schelet ambulant în momentul în care pleci”, a spus ea.
A fost eliberată după puţin mai mult de un an de detenţie. „Nu simţeam că mai sunt o fiinţă umană. M-am gândit că ar fi fost mai bine să mor, dacă trebuia să trăiesc aşa”, a mărturisit ea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank