Viața pe cont propriu în statul eșuat

România arată în aceste zile ca țara nimănui. Mor sute de oameni pe zi, iar președintele Iohannis și cu al său Guvern făcut țăndări se prefac doar că adoptă restricții, în loc să impună un lockdown strict pentru trei-patru săptămâni, așa cum recomandă majoritatea specialiștilor.

Medicul Radu Lupescu, decorat de președintele Franței, Emmanuel Macron, pentru meritele sale în lupta împotriva pandemiei, a explicat pe larg într-o analiză pentru G4media.ro de ce este nevoie de restricții dure.

Au ajuns până și elevii, deci vorbim de minori, să manifeste mai multă responsabilitate decât adulții, cărora le-au cerut măsuri mai ferme dacă tot pretind că le pasă de educație. Și tot cei mici, elevii, au făcut o constatare de care adulților din politică ar cam trebui să se rușineze: ”Liber peste tot, dar ținem școlile închise”.

Deși au promis că ”școlile se închid ultimele”, iată-le primele sacrificate, din cauza neputinței președintelui Iohannis și a guvernului său praf și pulbere de a limita mobilitatea. Cei care conduc azi România și-au pierdut orice urmă de autoritate în fața cetățenilor.

Șmecherii profită de dispariția cvasi-totală a autorității pentru a-și face propriile reguli. A fost și cazul mall-urilor, despre care Arafat ne-a spus vineri că trebuie să ceară clienților Certificatul verde, dar în Monitorul Oficial a dispărut prevederea. În acest vid de putere fiecare se descurcă pe cont propriu.

Cum este posibil ca cineva din guvern, oricine ar fi el, să modifice cu de la sine putere o hotărâre astfel încât școlile private să-și poată continua activitatea în timp ce școlile de stat intră două săptămâni în vacanță?

Ce-a ajuns România, sat fără câini, unde fiecare face ce-l taie capul? Hotărârile de guvern sunt scrise și rescrise în funcție de cum au chef diferite grupuri de interese? Oamenii au ajuns să nu mai priceapă nimic din deciziile contradictorii și confuze anunțate de Raed Arafat, devenit un fel de purtător de cuvânt al haosului instituționalizat.

România ocupă azi primul loc în topul țărilor cu cele mai multe decese la mia de locuitori din cauza COVID (peste 20), la mare distanță de Statele Unite (4,9) sau Marea Britanie (1,9). Medicii fac apeluri disperate la lockdown însă politicienii evoluează mai departe în lumea lor paralelă, rupți de realitate și indiferenți la dramele din jur.

Drept dovadă, liderul PNL, Florin Cîțu, face tot ce-i stă în putință pentru a sabota negocierile premierului desemnat, aruncând în aer orice negocieri cu USR sau cu PSD. De asta avem nevoie acum? De o criză politică prelungită?

Atitudinea revanșardă a lui Cîțu vine din frustrarea că n-a mai fost nominalizat premier și caută să-i dovedească președintelui Iohannis că nu se poate fără el. N-are nici un interes, desigur, de a-l ajuta pe Ciucă să ajungă la Palatul Victoria. Din acel moment, zilele sale în fruntea PNL vor fi numărate.

Ce ar putea ilustra mai bine criza de autoritate și de viziune de la vârful statului decât trădarea lui Cîțu, întoarcerea lui împotriva lui Klaus Iohannis, căruia îi datorează funcția de lider PNL și cea de fost premier? Așa se întâmplă când instalezi un mic oportunist pe post de mare lider: trădarea este inevitabilă.

Opțiunile politice ale președintelui Iohannis în vremuri de criză s-au dovedit atât de proaste, încât după o jumătate de an suntem tot acolo de unde am plecat: liderul PNL, pe care nu-l mai cheamă Orban ci Cîțu, a intrat rapid în conflict cu șeful statului. Iată-ne din nou în plin război politic.

Dacă într-un final ne vom întoarce tot la o formulă de guvern PNL-USR, dat fiind că Marcel Ciolacu nu poate livra  eventuale angajamente luate pe persoană fizică la Cotroceni, atunci se cheamă că am asistat cu toții la cel mai mare non-sens politic de după ’90, la o tâmpenie de proporții epice.

Ne-am învârtit cu toții în cerc timp de șase luni mânați de orgoliul unui președinte fără nici un plan coerent în afara ambiției de a scăpa de Ludovic Orban. La capătul acestui război prostesc de uzură, instituții cheie din stat s-au prăbușit la propriu, Guvernul a picat la moțiune, majoritatea parlamentara nu mai funcționază, iar încrederea în stat s-a erodat masiv.

Președintele Iohannis nu mai reușește să păcălească pe nimeni, nici în interiorul, nici în afara țării.

Fardul de mare lider european, constructor de poduri și de om al dialogului a început să crape. Presa germană îi pune în discuție premiul Carol cel Mare primit la Aachen și suspectează intenția ascunsă a președintelui Iohannis de a guverna cu inamicul de ieri, PSD pentru a împărți frățește miliardele de la UE.

Din nou, președintele Klaus Iohannis și guvernul lui pulverizat nu mai dispun azi nici de curajul nici de autoritatea de a impune decizii într-un moment când era mai multă nevoie ca oricâd de conducători fermi și credibili. Chiar dacă și-ar dori un lockown, nu-l mai pot impune, dat fiind că riscă să nu-i mai asculte nimeni.

Suntem la un pas de anarhie și de revoltă socială dacă politicienii se vor juca mai departe cu viețile noastre, dacă nu vor înțelege măcar acum, când mor oamenii pe capete, că țara trebuie condusă și că nu-și pot abandona cetățenii în vremuri cumplite, ca de război, pentru jocurile lor meschine de putere.

De acum, suntem cu toții pe cont propriu în statul eșuat. Deocamdată, să trecem cu toții hopul, să ajungem cu bine pe malul ceălălalt și apoi mai vedem ce avem, fiecare, de făcut.