Viața secretă a marilor cheltuitori. De ce cuplul Netanyahu întruchipează marile slăbiciuni ale bogătașilor

În ciuda dezaprobării și obiecțiilor care înconjoară cheltuielile extreme și vulgare, există totuși ceva pervers și uman legat de inventarul bogăției. În ciuda blamării lor, rămânem veșnic intrigați de obiceiurile bogătașilor hrăpăreți – de slăbiciunile și cusururile lor și de strania nonșalanță cu care irosesc banii, adesea pe ai altora, se arată într-o analiză a publicației britanmice The Financial Times, preluată de Rador.

Marii cheltuitori de săptămâna aceasta: necuviinciosul cuplu Netanyahu. Descrisă colocvial drept o „Marie Antoinette a Israelului”, Sara, soția premierului israelian, a fost condamnată săptămâna aceasta pentru delapidarea a mii de lire sterline din banii publici, din care mare parte s-au dus pe organizarea de mese sau meniuri „opulente” comandate acasă. Acceptând să pledeze vinovată pentru o acuzație mai puțin gravă decât frauda, ei i s-a dispus acum să plătească aproximativ 15.000 de dolari sub formă de amenzi și despăgubiri către stat.

Dna Netanyahu a primit probabil pedeapsa mai mică în îndelungata saga ce privește comportamentul cuplului în cursul mandatului de premier (ea a mai fost acuzată și de intimidare și hărțuire). Soțul ei de 69 de ani, Benjamin, contestă în prezent diverse acuzații de corupție care i-ar putea pune capăt carierei sale de conducător și ar putea duce la o condamnare la închisoare. Dar care situație e mai jenantă? Sau mai umilitoare pentru reputație? Acuzațiile că ai acceptat favoruri de la un miliardar american patron de cazinouri? Sau că ai cheltuit sume exorbitante din bani publici pe meniuri comandate la domiciliu?

Poate că pur și simplu cei doi s-au deprins cu rușinea stilului lor de viață opulent. A fi dat de gol că ai prins gust pentru Dom Pérignon pare ceva relativ minor atunci când iei în considerare faptul că în 2013 cuplul a insistat să i se instaleze o „cameră de dormit” în avion pentru un zbor de cinci ore până la Londra, unde urma să participe la funeraliile lui Margaret Thatcher. A costat 83.000 de lire. Și orice bărbat care este dispus să deconteze o „cheltuială de reprezentare” de 1.600 de dolari pentru întreținerea coafurii sale, după cum a procedat Netanyahu cu ocazia unei vizite la Adunarea Generală a ONU din 2015, se poate argumenta că e un bărbat care nu știe ce-i rușinea.

Întâmplarea face că respectiva frizură nu a fost decât una dintre cheltuielile mai ieșite din comun decontate într-o vizită de cinci zile care a costat cu totul 541.886 de dolari – el a plătit și 1.750 de dolari pentru a i se aplica niște fond de ten, ca pentru un om de stat. Și încă n-am discutat despre un contract ticluit de el, valorând aproximativ 2.700 de dolari pe an, prin care se asigura că o cofetărie din Ierusalim îl menținea mereu aprovizionat cu suficienți litri din înghețata lui favorită cu fistic. Dar totuși, se poate pune vreun preț pe o înghețată bună, dar cu adevărat bună, de fistic? Probabil că nu.

Desigur, cuplul Netanyahu urmează unei lungi înșiruiri de predecesori lacomi – de la devoratoarea de torturi Marie Antoinette, cea cu surogatul de fermă și fantezii de ciobăniță, până la Imelda Marcos, prima doamnă a Filipinelor, care în 1986, când a fugit din Palatul Malacañang, a abandonat acolo 15 haine din blană de nurcă, 508 rochii, 888 poșete și 3.000 de perechi de încălțăminte.

Înainte de cuplul Netanyahu, printre cele mai celebre întruchipări ale lăcomiei se numărau Conrad Black și Barbara Amiel, un cuplu atât de conștient (și nepăsător) de reputația lor pentru exces încât au mers la un bal mascat costumați în cardinalul Richelieu și, da, Marie Antoinette.

Luna trecută Baronul Black de Crossharbour, originar din Canada, care în 2007 a fost condamnat în SUA la 42 de luni de închisoare pentru patru acuzații de fraudă, a fost grațiat de președintele Trump, care se și întâmplă să facă obiectul cărții scrise de Black în 2018: „Donald J Trump: Un președinte cum n-a mai fost altul”. Dar, deși acum e exonerat pe deplin de orice infracțiune, el nu va scăpa niciodată de stigmatul judecății publicului, în fața căruia îi plăcea să-și exhibe averea grandioasă.

A fi perceput drept hrăpăreț comportă o pedeapsă mult mai persistentă și mai chinuitoare decât orice condamnare la închisoare: sentința ridicolului social. Louise Linton, cunoscută și ca dna Steven Mnuchin, mai ispășește și acum din cauza unei postări pe Instagram din 2017 în care era înfățișată coborând dintr-un avion guvernamental american îmbrăcată numai în țoale de designer, inclusiv, în propriile ei cuvinte: „#tomfordsunnies”, „#hermesscarf” și „#rolandmouretpants”. Ulterior și-a „aranjat” și mai bine imaginea, pozând cu o coală netăiată de dolari proaspăt tipăriți și cu mânuși negre de operă lungi până la cot cu ocazia unei vizite la Monetăria SUA. Într-un interviu acordat recent revistei Los Angeles, Linton ne-a cerut iertare, încercând concomitent să dea vina și pe alții: „Consilierii mei de la acea vreme îmi spuneau că trebuie să fiu eclatantă și la modă […] Ar fi trebuit să-mi dau seama că ce merge pentru vedetele de film nu merge și pentru nevasta unui secretar al cabinetului.”

Poate că expunerea își are propriul soi de justiție. Chiar dacă peisajul politic se va schimba, iar relele vor fi poate uitate, inventarul cupidității persistă. Astăzi, când te gândești la Imelda Marcos, te gândești la femeia ridicolă care trăia practic cu pantofii ei. În următoarele decenii, tiranicul Saddam Hussein va rămâne în memorie în primul rând drept omul care și-a otrăvit concetățenii, dar el nu va fi uitat nici în calitatea de om cu gusturi atât de ridicole încât s-a inclus pe sine în fresce în stil babilonian și și-a comandat copii după obiecte de artă pentru a-și decora locuința. Oricât de groaznice vor fi fost crimele sale, imaginea lui publică va fi legată pe veșnicie de faptul că deținea o perie de closet placată cu aur.

În mod similar, Conrad Black, liber acum să-și urmeze viața după bunul plac, nu se va descotorosi nicicând de imbecilitatea acelui costum de cardinal. În definitiv, este și acesta un gen de justiție.

Articol de Jo Ellison / Traducere: Andrei Suba

Foto: Sara și Benjamin Netanyahu / Sursa: Facebook