G4Media.ro

Vicepremierul italian de extremă dreapta Salvini se distanţează de liderii occidentali şi…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Vicepremierul italian de extremă dreapta Salvini se distanţează de liderii occidentali şi cere acceptarea realegerii lui Putin

Vicepremierul italian Matteo Salvini s-a distanţat luni de răspunsul critic al liderilor occidentali faţă de victoria fără emoţii a preşedintelui rus Vladimir Putin la alegerile prezidenţiale, considerând că decizia alegătorilor trebuie acceptată, transmite agenţia Reuters.

Cu 87,28% din voturile exprimate în Rusia, Putin a obţinut încă un mandat de şase ani. Dar SUA şi UE afirmă că acest scrutin nu a fost liber şi nici corect, în condiţiile în care politicieni care i-a fi putut ameninţa liderului rus şansele au fost împiedicaţi să candideze, alţi opozanţi sunt în închisoare, iar presa este controlată, transmite Agerpres.

Totuşi, Matteo Salvini, care conduce partidul de extremă dreapta Liga, afirmă că rezultatul alegerilor trebuie acceptat, întrucât „poporul are întotdeauna dreptate când votează”.

„Ei (ruşii) au votat şi noi acceptăm asta, sperând că 2024 va fi anul păcii”, a mai spus Salvini, adresându-se presei în marja unei conferinţe la Milano, poziţie ce face notă discordantă în guvernul de coaliţie condus de Georgia Meloni.

Întrebat despre aceste declaraţii, ministrul de externe italian Antonio Tajani, lider al partidului de centru-dreapta Forza Italia şi de asemenea vicepremier, a răspuns că „poziţia de politică externă a Italiei este exprimată de ministrul de externe”, iar alegerile din Rusia nu au fost „nici libere, nici corecte”.

Georgia Meloni nu a comentat deocamdată asupra alegerilor din Rusia, dar ea a susţinut clar Ucraina în războiul declanşat de Rusia în februarie 2022.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. oare aceste specimene cu un pistol la cap , cum ar vota?

    • dar asta e frumusetea democratiei , ca nevertrebratele au aceleasi drepturi ca vertebratele VS dictatorii care sunt alesi periodic la 4 ani , uitand sa mai plece (dupa ce si-au dat legi favorabile)

  2. Inca o sluga a lui putinika. Italia are traditie. Berlusconi era la fel.