G4Media.ro

Vicepremierul italian Matteo Salvini, chemat la ordine după declarațiile sale controversate cu…

Sursa: Facebook

Vicepremierul italian Matteo Salvini, chemat la ordine după declarațiile sale controversate cu privire la moartea lui Navalnîi

Vicepremierul italian Matteo Salvini, criticat de la declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei pentru legăturile cu partidul lui Vladimir Putin, a fost chemat la ordine după declaraţii controversate asupra morţii lui Aleksei Navalnîi, informează AFP conform Agerpres.

Un obişnuit al afirmaţiilor polemice, liderul suveranist şi anti-imigraţie al partidului Liga a estimat marţi la radio că, dacă este legitim să se dorească „a face lumină” asupra morţii opozantului rus într-o închisoare din regiunea arctică, atunci „aceasta revine medicilor şi judecătorilor” ruşi.

De la moartea sa, anunţată pe 16 februarie, mama şi un avocat al lui Aleksei Navalnîi caută să acceadă la trupul său neînsufleţit. Însă, potrivit echipei opozantului, anchetatorii ruşi au afirmat că nu vor preda trupul său mai devreme de cel puţin 14 zile, după finalizarea „expertizei”.

Întrebat marţi, la Bruxelles, în timpul unei conferinţe de presă, cu privire la afirmaţiile lui Salvini, purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei europene Josep Borrell a amintit că statele membre ale Uniunii Europene au adoptat o declaraţie comună ce impută responsabilitatea morţii lui Navalnîi „preşedintelui Putin şi autorităţilor ruse”.

„Aceasta este o declaraţie aprobată de Italia”, a amintit Peter Stano, sfătuindu-i pe „membrii guvernelor pur şi simplu să citească ceea ce guvernele lor aprobă şi adoptă”.

În Italia, de asemenea, reacţiile au fost ferme.

„Judecata magistraţilor unei dictaturi nu are nicio valoare”, a declarat pe platforma X liderul partidului centrist Azione, Carlo Calenda. „Destul înseamnă destul”, a adăugat el, anunţând că le va cere juriştilor săi să analizeze „legăturile dintre Liga şi Rusia”.

Tot pe X, Alessia Morani, deputată a Partidului Democrat (PD, stânga), a postat un anunţ al lui Matteo Salvini din 6 martie 2017, în care acesta informa în legătură cu „un acord” între partidul său şi Rusia Unită a lui Vladimir Putin şi cerea anularea sancţiunilor adoptate împotriva Moscovei după anexarea peninsulei Crimeea în 2014. „Iată cine este Salvini”, a comentat ea.

Alte publicaţii au reacţionat şi ele, arătându-l pe Salvini în faţa Kremlinului sau Parlamentului European, purtând un tricou cu chipul preşedintelui rus.

Vicepremier în guvernul condus de Giorgia Meloni, Salvini a dezminţit mereu că ar primi bani de la Rusia Unită sau din alte surse, însă fără a-şi convinge adversarii.

Dacă Salvini nu va emite un document care să ateste că el a rupt relaţiile sale cu Rusia Unită, Calenda ameninţă să depună o moţiune de cenzură împotriva lui.

„Un ministru al Republicii nu poate fi un partener politic al unui dictator asasin şi imperialist”, a denunţat el.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...