Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă o pedeapsă de şase ani de închisoare / A refuzat în 2019 intrarea într-un port italian a unei ambarcaţiuni cu migranţi salvaţi pe mare
Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru decizia sa din august 2019, când era ministru de interne, de a bloca amararea într-un port italian a unei ambarcaţiuni cu migranţi salvaţi pe mare, transmite DPA, transmite Agerpres.
Procurorii l-au acuzat pe Salvini de răpire şi de abandonare a obligaţiilor sale prin faptul că nu le-a permis migranţilor să debarce de pe nava umanitară Open Arms.
Vasul Open Arms, ce transporta 160 de migranţi africani salvaţi pe Marea Mediterană în timp ce încercau să ajungă clandestin în Uniunea Europeană, a fost nevoit să rămână pe mare timp de trei săptămâni înainte de a i se permite, în final, să acosteze în insula italiană Lampedusa.
Procedurile judiciare contra lui Matteo Salvini (51 de ani) au fost lansate la un tribunal din capitala siciliană Palermo în urmă cu peste trei ani.
Procurorii au cerut o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru Salvini. Acesta susţine că este persecutat politic de către judecătorii ”comunişti” care au o agendă de stânga.
Avocaţii lui Matteo Salvini au solicitat achitarea clientului lor. Politicianul a declarat că intenţionează să rămână în funcţia actuală chiar dacă va fi condamnat. El este vicepremier şi ministru al transporturilor şi infrastructurii în guvernul condus de Giorgia Meloni.
Salvini s-a făcut remarcat în Europa mai ales în 2018 şi 2019 pentru abordarea sa dură faţă de migranţi şi faţă de operaţiunile umanitare din Mediterana Centrală.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii