G4Media.ro

Vicepremierul italian Salvini promite că va rămâne în funcţie chiar dacă va…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Vicepremierul italian Salvini promite că va rămâne în funcţie chiar dacă va fi găsit vinovat în procesul pentru refuzul de a debarca migranţi

Vicepremierul italian de extremă dreapta, Matteo Salvini, judecat pentru că a refuzat în 2019, când era ministru de interne, debarcarea unor migranţi de pe o navă a unui ONG într-un port italian, a promis că va rămâne în funcţie chiar dacă va fi condamnat la închisoare în acest proces, relatează dpa, transmite Agerpres.

Salvini, care face parte din coaliţia premierului Giorgia Meloni, este judecat pentru presupusa privare de libertate şi presupus abuz de putere pentru că a ţinut 147 de migranţi pe mare timp de aproape trei săptămâni pe o navă administrată de organizaţia caritabilă Open Arms.

Salvini, care deţine şi funcţia de ministru al infrastructurii şi conduce partidul populist de extremă-dreapta Liga, a declarat marţi pentru postul de televiziune italian Rete 4 că este pregătit să aducă cazul în faţa Curţii Supreme pentru a obţine o achitare.

În 2019, în timp ce era ministru de interne, Salvini a dat ordine să se interzică intrarea în portul italian Lampedusa a unei nave cu migranţi a organizaţiei caritabile spaniole Open Arms.
Membrii Open Arms au spus că starea fizică şi psihică a migranţilor a ajuns într-un punct critic atunci când condiţiile sanitare de la bord au devenit dezastruoase, în special din cauza unei epidemii de scabie.

Procesul împotriva lui Salvini a fost deschis la un tribunal din Palermo în urmă cu peste trei ani şi un verdict în acest caz este aşteptat în octombrie.

Procurorul a cerut o pedeapsă de şase ani de închisoare împotriva lui Salvini, acuzându-l de privare de libertate şi abuz de putere.

În interviul de marţi, Salvini, în vârstă de 51 de ani, a reiterat că, în opinia sa, procesul este motivat politic.

„Aceasta este o încercare a stângii de a ataca guvernul şi dreptul de a apăra graniţele naţionale”, a spus Salvini, adăugând că se aşteaptă să fie achitat.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...