Vicepremierul Luxemburgului: Va fi greu de determinat Ungaria să susţină acordarea unui nou ajutor financiar Ucrainei la summitul UE de săptămâna viitoare
Va fi greu de determinat Ungaria să susţină acordarea unui nou ajutor financiar Ucrainei la summitul UE de săptămâna viitoare, având în vedere precedentul nociv creat de bloc la summitul precedent, în încercarea de a eluda obiecţiile premierului ungar Viktor Orban, a indicat marţi ministrul de externe şi vicepremierul Luxemburgului, Xavier Bettel, potrivit Agerpres.
Bettel a subliniat într-un interviu acordat Reuters că este în interesul UE să ajute economia ucraineană, având în vedere că Uniunea a decis lansarea negocierilor de aderare cu Ucraina, ceea ce este un proces îndelungat şi cu atât mai complicat cu cât decalajul de dezvoltare este mai mare.
La summitul din decembrie, premierul ungar a ieşit din sală pentru a-i lăsa pe ceilalţi 26 de lideri să aprobe lansarea acestor negocieri şi s-a opus prin veto acordării unui noi ajutor financiar Ucrainei, aminteşte Reuters. Liderii UE se vor reuni din nou la Bruxelles săptămâna viitoare pentru a încerca să ajungă la un acord asupra acestui ajutor, însă un înalt oficial ungar a afirmat săptămâna trecută că un acord este încă departe.
Ministrul de externe luxemburghez a explicat marţi că s-a creat o impresie proastă prin deblocarea de către Bruxelles a 10 miliarde de euro pentru Ungaria chiar înaintea summitului din decembrie, din fonduri blocate din cauza alegaţiilor privind încălcarea normelor democratice în Ungaria de către regimul lui Orban.
„Ultima dată am avut un acord dificil. Viktor Orban s-a dus la toaletă”, a spus Bettel în interviu – deşi alţii au relatat că Orban a ieşit pentru o pauză de cafea. „Nu putem lăsa impresia că pentru a avea o poziţie comună trebuie să plătim (Budapesta) (…). Nu este un precedent bun”, a atenţionat el.
„E dificil. Îl cunosc bine pe Viktor Orban, nu va fi uşor de convins. Dar ştim că dacă nu susţinem Ucraina, atunci cine va fi următorul” care se va confrunta cu o invazie rusă, a adăugat şeful diplomaţiei luxemburgheze.
Acesta a mai afirmat în interviul acordat Reuters că UE trebuie să-şi întărească propriile capacităţi militare pentru a-şi asigura securitatea, în cazul în care Donald Trump ar reveni la preşedinţia SUA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii