Vicepremierul Republicii Moldova: Nu excludem să deconectăm oraşe sau sate în totalitate de la alimentarea cu energie electrică / Guvernul României a făcut un pas important pentru ţara noastră, permite achiziţionarea bilaterală la un preţ mai avantajos decât piaţa
Republica Moldova trece prin cea mai profundă criză energetică de la obţinerea independenţei, în 1991, declară vicepremierul moldovean Andrei Spînu, într-un interviu acordat marţi AGERPRES. Potrivit acestuia, actualul deficit de energie este atât de mare încât autorităţile iau în calcul şi cele mai negre scenarii, printre care şi deconectarea totală a unor localităţi.
Andrei Spînu vorbeşte despre efectele grave ale războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova, subliniind că populaţia moldoveană resimte urmările conflictului generat de forţele armate ruse aproape la fel ca ucrainenii.
Oficialul moldovean salută ajutorul din România, spunând că Bucureștiul ”a introdus Republica Moldova în acea ordonanţă de urgenţă care permite achiziţionarea bilaterală la un preţ mai avantajos decât piaţa. Din păcate, încă nu există suficientă capacitate nici în România pentru a acoperi toate nevoile la acel preţ plafonat. În acest considerent, suntem gata să cumpărăm şi de pe piaţă, dar şi prin acel contract de avarie care oferă acea electricitate la un preţ mult mai ridicat”.
Cele mai importante declarații ale lui Andrei Spînu:
Ţinând cont că, în acest moment, în special după atacurile Federaţiei Ruse în Ucraina, pe lângă livrările de gaz care sunt incerte, vom avea probleme sau deja avem probleme şi cu livrările de energie electrică. De două zile avem insuficientă energie electrică contractată comercial şi în prezent ne bazăm pe acel contract de avarie între Moldelectrica şi Transelectrica, prin care preluăm o parte din energie. Soluţiile pe termen scurt, din păcate, în domeniul energetic sunt mai puţine. Personal, regret că Moldova nu a întreprins paşi mai curajoşi, în trecut, să-şi diversifice partenerii în domeniul energetic.
În acelaşi timp, noi facem tot posibilul să economisim şi, începând de la instituţiile publice, cetăţeni, agenţi economici, venim cu apelul să economisim atât resursele de gaz, cât şi de energie electrică. În septembrie – vreau doar să vă dau câteva cifre -, consumul de gaz a fost redus cu 37%. În octombrie, în primele 23 de zile, consumul de energie electrică a fost redus cu 16%. Şi facem acest lucru în continuare.
Suplimentar, pe termen scurt, capacităm Energocom, care este întreprindere de stat din domeniul energetic, astfel ca această întreprindere să poată participa la pieţele regionale şi internaţionale de achiziţie a resurselor energetice, gaz şi energie electrică. Dacă vorbim de energie electrică, deja s-a înregistrat pe OPCOM sau bursa de energie electrică din România şi cred că în zilele următoare va putea achiziţiona energie electrică din această sursă. Referitor la gaz, am reuşit să creăm un stoc de 83,5 milioane de metri cubi de gaz pentru această iarnă şi vom continua să achiziţionăm mai departe.
Un alt aspect este că noi dorim să rupem, pe termen lung, dependenţa de o singură sursă şi de un an de zile suntem în căutarea altor parteneri care să asigure furnizarea resurselor energetice pentru ţara noastră. Suntem în discuţie cu Azerbaidjan, suntem în discuţie cu România, cu Comisia Europeană şi alţi furnizori care ar putea să ne ajute. Iar dacă vorbim de această iarnă, Guvernul a aprobat un plan de pregătire pentru sezonul de încălzire şi avem peste 30 de măsuri pe care le întreprindem. Ieri (24 octombrie n.e.) a avut loc şedinţa Comisiei guvernamentale pentru pregătirea sezonului de încălzire şi facem tot ceea ce este nevoie ca ţara să nu aibă de suferit în această perioadă.
Guvernul României a făcut un pas important pentru ţara noastră. În primul rând a introdus Republica Moldova în acea ordonanţă de urgenţă care permite achiziţionarea bilaterală la un preţ mai avantajos decât piaţa. Din păcate, încă nu există suficientă capacitate nici în România pentru a acoperi toate nevoile la acel preţ plafonat. În acest considerent, suntem gata să cumpărăm şi de pe piaţă, dar şi prin acel contract de avarie care oferă acea electricitate la un preţ mult mai ridicat.
Suntem în discuţie acum pentru luna noiembrie. Evident că atât la nivel de Minister al Energiei din România, dar şi la nivel de Guvern, preşedinte, se discută să creştem acele capacităţi pentru ţara noastră în baza contractelor bilaterale.
Pe scurt, cred că Moldova are o şansă unică, acum, să devină independentă energetic de Gazprom şi, iarăşi, nu vreau să exagerez, dar cred că România are o şansă unică acum să ne ajute să facem acest pas. Pentru Moldova, un contract pe termen lung atât pe gaz, cât şi capacităţi mai mari de energie electrică ar însemna o salvare, nu pentru mine, dar pentru toate generaţiile viitoare din ţara noastră.
Noi luăm în calcul toate scenariile, inclusiv deconectări în lanţ, aşa ca să păstrăm echilibrul sistemului electro-energetic. Ce facem la moment este că, chiar azi comisia de situaţie excepţională a luat anumite decizii, aşa cum aţi menţionat, de reducere a iluminatului stradal, a iluminatului decorativ, iluminatului publicitar, pentru a reduce consumul de energie electrică, dar nu excludem faptul că vom fi într-o situaţie în care să deconectăm oraşe sau sate în totalitate de la energia electrică în anumite ore pentru a reduce consumul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.