G4Media.ro

Vicepremierul Zsolt Semjén, apel către studenții maghiari la inaugurarea colegiului Bolyai János…

Vicepremierul Zsolt Semjén, apel către studenții maghiari la inaugurarea colegiului Bolyai János din Timișoara: Să nu uite că această clădire este o mică patrie, o mică Ungarie

Colegiul „Bolyai János” din Timişoara a fost inaugurat, miercuri după-amiază, în prezenţa vicepremierului ungar Zsolt Semjén. Instituţia inaugurată în cartierul Iosefin din Timişoara se află în imediata vecinătate a Liceului Teoretic “Bartók Béla”, unitate de învăţământ cu predare în limba maghiară, care asigură cazarea a 30 dintre studenţii maghiari care învaţă la universităţile din Timişoara, oferindu-le acestora şi ocazia participării la diverse cursuri în limba maghiară, transmite MTI, citat de Rador.

Biserica Romano-Catolică a oferit clădirea – aflată în stare avansată de degradare – spre folosinţă gratuită, pentru o perioadă de 30 de ani, iar Guvernul Ungariei a contribuit la renovarea şi echiparea clădirii, respectiv la demararea funcţionării instituţiei, cu suma de 150 de milioane de forinţi (447 000 de euro).

În cadrul ceremoniei de inaugurare, vicepremierul Zsolt Semjén le-a urat studenţilor care vor locui în acestă clădire, să petreacă aici ani fericiţi de studenţie, plini de satisfacţii, “să dobândească multă cunoaştere şi spiritualitate, şi să nu uite că această clădire este o mică patrie, o mică Ungarie”.

Vicepremierul ungar a subliniat că termenul de “politică naţională” folosit de maghiari este unul necunoscut în vest, deoarece politica Guvernului danez, portughez sau olandez este, în mod natural, unul naţional în propria ţară. În Europa Centrală însă, situaţia este diferită, întrucât în urma furtunilor istoriei, o treime dintre membrii naţiunii maghiare au ajuns sub stăpânirea altor state, cu toate acestea, însă, ei fac în continuare parte din naţiunea maghiară.

Guvernul Ungariei construieşte şi renovează grădiniţe şi şcoli în Bazinul Carpatic, în aşa fel încât cei mici să se poată juca folosind limba maternă, precum şi cei mari să poată studia în limba maternă. Este inclus, aici, şi colegiul acesta din Timişoara, care îşi propune să fie un spaţiu comunitar maghiar pentru cei 100-150 de studenţi maghiari care studiază în limba română la universităţile din oraş.

Zsolt Semjén a vorbit despre importanţa oraşului: aici s-au născut generalii paşoptişti György Klapka şi Ernő Kiss, aici a creat János Bolyai geometria neeuclidiană, aici a mers la şcoala piariştilor scriitorul Ferenc Herczeg, inventatorul espressor-ului modern, Ferenc Illy şi compozitorul György Kurtág; în urmă cu 30 de ani, aici a izbucnit revoluţia care răsturnat dictatura lui Ceauşescu.

În discursul său, Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, a spus: pentru maghiarii din Transilvania, educaţia nu este doar o problemă strategică, ci şi o problemă cu adevărat vitală. Învăţământul maghiar din România trebuie dezvoltat în aşa fel încât să ofere cunoştinţe competitive, iar educaţia în limba maghiară să fie nu doar un instrument de reproducere a identităţii, ci şi cadrul instituţional al dobândirii de cunoştinţe de calitate superioară.

Acesta a adăugat de asemenea că trebuie aspirat la acest lucru chiar şi în circumstanţele în care România nu stă bine la capitolul educaţie; în ultimii 30 de ani la Ministerul Educaţiei s-au perindat 28 de miniştri şi fiecare dintre ei a dorit să implementeze reforme diferite de cele ale predecesorului.

Episcopul romano-catolic de Timişoara, József-Csaba Pál a mulţumit Guvernului ungar pentru că, prin această investiţie, a semnalat faptul că nici Timişoara nu este pierdută din vedere. Studenţilor le-a cerut ca, atunci când pleacă din colegiu, să fie apostoli ai valorilor creştine şi maghiare.

Sursa Foto: Facebook/ Zsolt Semjén

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Sigur. Daca imi cumpar casa in Ungaria, atunci va fi o mica Romanie. Fair enough Zolt?

  2. Adica acolo nu se fură ca in codru si nu a ajuns Ciuma Rosie (psd, alde, ProRo) sa distruga totul

  3. Sarman idiot cu idei putine da’ fixe.

  4. Păcat ca ministerul nostru de externe nu prea reacționează si le permite unor înalți demnitari unguri sa se exprime in acest mod.

  5. Am o intrebare-Cheltuielile de scolarizare cine le va suporta?

  6. În afară de bădărănia vicepremierului maghiar n-ar putea studențimea maghiară de pe teritoriul României să-şi facă studiile în Ungaria Minor?
    România mai are instituții, diplomație ceva?

  7. minciuna care o rostogoleste prostanache asta din ungaria de rasuflata. saracii (cu duhul) de la udmr nu sunt capabili sa vina cu o oferta viabila si se lasa condusi de prostanache de ungaria . natiunea romana a pierdut crisana de vest in favoarea ungariei. ungurii nu au pierdut nimic.

    • Prostii, Romania n-a pierdut nimic, ba cine stie, poate maine se ataseaza si Ungaria unei locatii mai extinse, ce stim noi cum va fi viitorul exact peste 30 de ani?
      Pana una-alta, am sa-i iert pe acesti domni care-i dau zor cu Ungaria, pentru ca prin investitiile lor ridica si construiesc Romania, cata vreme guvernul roman n-o face, ca el e ocupat sa fure, lasand literalmente in saracie si subdezvoltare o tara. Cred ca ar trebui sa avem o perspectiva mai larga atunci cand suntem tentati sa infieram asa si-asa. In fapt, orice investitie pe care o face Ungaria in Romania, o face pentru maghiari, sa zicem, dar o face si pentru romani, totodata. Ce bine ar fi daca s-ar implica Ungaria cu investitii si in infrastructura, ca din acest punct de vedere, Ungaria sta excelent, cata vreme Romania e tinuta de 30 de ani intr-o stare aproape feudala a drumurilor.