G4Media.ro

Vicepreşedinte Agenția Națională pentru Sport: Suntem în faza de elaborare a curriculumului…

Sursa foto: Pixabay / Silvia

Vicepreşedinte Agenția Națională pentru Sport: Suntem în faza de elaborare a curriculumului pentru educaţie nutriţională în şcoli / Va fi introdusă mai întâi la clasele zero, întâi şi a doua

Gabriel Toncean, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, a anunţat că se află în faza de elaborare a curriculumului pentru educaţie nutriţională în şcoli, iar această materie opţională va fi introdusă mai întâi la clasele zero, întâi şi a doua. El a precizat că în acest mod copiii vor învăţa noţiunile de bază pentru o alimentaţie sănătoasă, transmite News.ro.

Gabriel Toncean a fost întrebat, luni, la Medika Tv, în ce stadiu se află proiectul pe care l-a iniţiat de educaţie nutriţională în şcoli.

”Lucrurile arată mult mai bine decât m-aş fi aşteptat pentru că avem o colaborare deplină din partea Ministerului Educaţiei. Suntem la faza finală de elaborare a curriculumului, ceea ce înseamnă pentru noi un pas semnificativ spre realizarea acestui proiect. (…) Împreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, am stabilit ca primul pas pe care considerăm necesar şi util în acest moment să-l facem este introducerea educaţiei nutriţionale în clasa 0, 1 şi 2, deci în primii trei paşi ai vieţii, timpul în care copiii ar trebui să înveţe în joacă să cunoască noţiunile de bază ale unei alimentaţii sănătoase”, a declarat Gabriel Toncean.

El a explicat că astfel copiii vor merge acasă şi le pot spune părinţilor despre fructe, legume, despre ceea ce înseamnă obezitate, despre efectele obezităţii.

Gabriel Toncean a adăugat că această materie ar putea ajunge în şcoli în primăvara anului viitor.

”Prin parteneriatul corect şi benefic avut de ambele părţi, împreună cu Ministerul Educaţiei, cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei am stabilit că, cel mai probabil începând cu luna martie, atunci când părinţii pot alege materiile opţionale, această materie va fi la îndemâna lor”, a afirmat vicepreşedintele ANS.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...