G4Media.ro

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, o instituție cu un rol-cheie în justiție:…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, o instituție cu un rol-cheie în justiție: România este mai aproape de ‘un paradis al infractorilor’ decât de un stat de drept

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, a atras atenţia, marţi, asupra mai multor probleme cu care se confruntă sistemul judiciar din România, susţinând că ţara noastră este mai aproape de un „paradis al infractorilor” decât de un stat de drept, transmite Agerpres.

Claudiu Sandu a participat marţi la prezentarea bilanţului activităţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe anul 2024.

„Ridicarea Mecanismului de verificare şi control şi festivismul care a urmat acestui moment nu poate ascunde o realitate rece. Modificările legislative operate, unele decizii ale Curţii Constituţionale, unele decizii chiar ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hărţuirea în decursul timpului a magistraţilor curajoşi, înlăturarea meritocraţiei ca principiu în promovarea în Justiţie au dus România, din punctul meu de vedere, în situaţia de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor decât de un stat de drept. Aceasta este o realitate pe care noi, procurorii, o simţim în fiecare zi”, a declarat Sandu.

Potrivit acestuia, sistemul judiciar a trecut în decursul ultimilor şapte-opt ani prin mai multe etape „experimentale”, pornind de la anularea unor probe „legal administrate” până la modificări de practică care au „bulversat complet” munca procurorilor, ceea ce a dus la situaţia în care rechizitorii care erau „bune până mai deunăzi să fie anulabile”.

„Această bulversare a practicii judiciare are, însă, ca principală sursă, din punctul meu de vedere, o calitate destul de precară a legislaţiei, iar exemplul care este o realitate este exemplul evaziunii fiscale. Uitându-mă în raportul de bilanţ prezentat de Parchetul General, am observat o scădere destul de drastică a dosarelor finalizate în zona evaziunii fiscale şi nu este de mirare. Dacă ne uităm la pedepsele pe care evaziunea fiscală le are, am putea constata că legiuitorul a considerat că este o infracţiune foarte gravă, cu un pericol social ridicat. Cu toate acestea, a lăsat în mâna ANAF puterea de a sesiza organele judiciare, punând pe acelaşi nivel şi omul de afaceri corect şi evazionistul, ceea ce, din punctul meu de vedere, care am instrumentat câteva dosare la viaţa mea, nu este corect. Asemenea modificări considerate moderne la acel moment nu fac decât să creeze o pârghie prin care sume foarte mari de bani sunt sustrase de la bugetul de stat în paradisuri fiscale pe care cred că suntem cu toţii conştienţi că nu le vom recupera niciodată”, a explicat vicepreşedintele CSM.

Preşedinta Instanţei supreme, Corina Corbu, a replicat că judecătorul are ultimul cuvânt în interpretarea şi aplicarea legii.

„Aş vrea să ne reamintim cu toţii că trăim totuşi într-un stat de drept. Aş vrea să ne reamintim cu toţii că judecătorul este cel care rosteşte dreptul, că judecătorul este cel care are ultimul cuvânt în interpretarea şi aplicarea legii, indiferent la ce soluţie ajunge, făcând asta într-un proces, indiferent pe cine nemulţumeşte. Judecătorul nu trebuie să fie popular, singurul lui rol este să aplice legea. Tot ce-l ghidează pe judecător este aplicarea legii, nimic altceva. Nu există concluzii de genul: dezavantajăm victimele sau alte cuvinte, care, spun eu, că sunt un pic nepotrivite”, a transmis Corbu.

Ea a adăugat că, dacă judecătorii au conturat deja o jurisprudenţă, aceasta trebuie să fie urmată indiferent dacă mulţumeste sau nemulţumeşte.

„Dacă asta poate să ne mulţumească, într-un fel sau altul, este o chestiune pe care nu o discut acum. Dacă practica judiciară se schimbă, este firesc să se întâmple asta pentru că lumea din jurul nostru evoluează. Dacă judecătorii au conturat deja o jurisprudenţă, într-un sens sau altul, ea trebuie să fie urmată indiferent dacă asta mulţumeste, nemulţumeşte, indiferent dacă asta poate să conducă la închiderea unor dosare”, a explicat Corina Corbu.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Asta seamănă a recunoaștere că judecătorii sunt vinovați până la urmă de situația deplorabilă a justiției române. Sub papucul infractorilor devine practică juridică ce trebuie respectată de toți. Bine că pensiile nesimțite le plătim noi, nu infractorii care rămân cu milioanele jefuite.

  2. Nu-i o noutate; despre asta cunosteam de la Klaus: Romania – stat esuat.
    Prin anumite decizii, se pare ca, Justitia contribuie atat la inflorirea acestui paradis, cat si, uneori, mai bate un cui la sicriul statului de drept…

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.