Vicepreşedintele PSD, Doina Pană, despre varianta Felix Stroe la Transporturi: Ar fi o alegere potrivită
Vicepreşedintele PSD, Doina Pană, a declarat, duminică, la Antena3, că Felix Stroe ar fi o propunere potrivită pentru ministerul transporturilor, după ce G4Media.ro a dezvăluit că liderul PSD Constanța, Felix Stroe, este una dintre variantele luate în calcul la conducerea ministerului.
Mircea Drăghici, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Liviu Dragnea în interiorul PSD, a anunțat sâmbătă că își retrage candidatura, au declarat surse politice pentru G4Media.ro. ”Decizia n-a fost încă luată, dar propunerea a fost lansată iar Stroe este dispus să accepte”, au mai precizat pentru G4Media.ro sursele citate.
Întrebată dacă Felix Stroe ar fi o alegere bună pentru Ministerul Transportului, Pană a răspuns: ”Felix Stroe poate fi o alegere foarte bună. În interiorul CEX, după ce vom întoarce pe toate părţile toate propunerile, vom hotărî. Am lucrat cu domnul Stroe, ar fi, din punctul meu de vedere, o alegere potrivită, dar, din fericire, suntem un partid cu o bază de resursă umană uriaşă şi nu va fi o problemă în CEX să tranşăm cei doi candidaţi”.
”Noi suntem dezamăgiţi că doi oameni foarte bine pregăiţi au fost refuzaţi fără să existe nicio justificare legală din partea preşedintelui. Toate motivele pe care le-a invocat preşedintele raportat la doamna Olguţa Vasilescu erau de apanajul premierului. Dumnealui se ocupă doar de legalitate”, a mai spus Pană.
Potrivit acesteia, cei doi candidaţi care vor fi propuşi trebuie să aibă o experienţă ”deosebită”, având în vedere că România deţine Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi trebuie să gestioneze toate marile dosare.
Renunțarea lui Drăghici (trezorierul PSD) vine pe fondul refuzului președintelui Iohannis de a-l desemna ministru, la fel ca și în cazul Liei Olguța Vasilescu.
Parchetul a anunțat pe 28 noiembrie că îl cercetează penal pe Drăghici, după dezvăluirile din presă despre felul în care acesta a cheltuit banii primiți de partid drept subvenție de la stat – aproape două sute de mii de euro din banii PSD pe mașini de lux și 380.000 de euro pentru închirierea unei vile.
(Sursa: News.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii