Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu: Voi candida la șefia PSD București. M-am sfătuit cu Gabriela Firea, care m-a încurajat
Viceprimarul Capitalei. Aurelian Bădulescu, a anunţat că va candida la şefia PSD Bucureşti, el afirmând că s-a sfătuit în acest sens cu primarul general Gabriela Firea, care l-a încurajat şi l-a asigurat de tot sprijinul său în acest demers, transmite Agerpres.
”Am luat notă de decizia Comitetului Executiv de a se organiza alegeri în toate structurile de partid unde sunt preşedinţi interimari şi am decis să-mi asum candidatura pentru poziţia de preşedinte al PSD Bucureşti. M-am sfătuit în acest sens cu doamna primar general Gabriela Firea, care m-a încurajat şi m-a asigurat de tot sprijinul său în acest demers. Consider esenţial acest lucru câtă vreme, deloc întâmplător, Partidul Social Democrat a câştigat pentru prima dată în istorie alegerile în Bucureşti, având primarul general şi cei şase primari de sector aleşi toţi sub sigla PSD, într-un moment în care la conducerea organizaţiei se afla doamna Gabriela Firea”, a declarat duminică acesta.
El consideră că implicarea sa în această competiţie este un semnal de continuitate din partea unei echipe care a demonstrat că poate face performanţă.
”Atât eu, cât şi doamna primar general avem convingerea că PSD are o responsabilitate imensă faţă de cetăţenii care ne-au acordat voturile în 2016 şi că disputele partinice şi politicianiste care, din păcate, afectează activitatea partidului în ultima perioadă trebuie să înceteze de îndată. Bucureştenii trebuie să fie mai presus de orice dispute, iar orice acţiune care le sacrifică interesele din raţiuni politice trebuie stopată de îndată. Or acest lucru nu se poate face decât având suportul unei organizaţii dedicate lui, cetăţeanului bucureştean, nu lui, cetăţeanului Dragnea Liviu Nicolae.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, şi-a încheiat Aurelian Bădulescu mesajul prin care şi-a anunţat candidatura.
Bădulescu s-a remarcat la începutul lunii februarie printr-o serie de declarații referitoare la mitingul din 10 august, aminințând că va aduce la cunoştinţa procurorilor „noi situaţii” pentru a identifica dacă acea zi „a fost sau nu creaţia lui Liviu Dragnea”.
„Este lupta între Liviu Dragnea, între disperarea unui preşedinte de partid de a ţine monolit un partid care îi serveşte intereselor dumnealui, în detrimentul unor oameni care vor să ducă la bun sfârşit nişte programe pentru cetăţeni. Îmi asum ceea ce ştiu, oricum viaţa mea în PSD este o chestiune de zile şi tocmai de aceea vreau să vă spun că, dacă voi avea întotdeauna ceva de spus, o voi spune, lucru pe care îl voi face. Am preferat să folosesc acel cuvânt pe care toată lumea astăzi spune că de ce ai minţit. Trebuie să ştiţi că este un vector de a atrage atenţia asupra unei situaţii, pentru că, dacă aş fi spus că aduc lămuriri, nimeni nu ar fi reacţionat. Situaţia de pe data de 10 aduce noi situaţii la cunoştinţa Parchetului, care va trebui, în urma acestor declaraţii pe care le voi da, care nu au avut legătură cu ce m-au întrebat procurorii la acel moment, să pornească pe alte piste pentru a identifica, în opinia mea, dacă sau nu 10 august 2018 a fost sau nu creaţia lui Liviu Dragnea”, a susţinut Bădulescu.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii