
Viceprimarul Stelian Bujduveanu: Bucureștiul se sufocă. Transportul public trebuie îmbunătăţit / Primarul Radu Mihaiu: Mobilitatea nu presupune doar deplasarea cu autoturismul
Calitatea transportului în comun din Bucureşti trebuie ameliorată, în contextul în care municipiul „se sufocă”, a atras atenţia marţi viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu, relatează Agerpres.
„Oraşul acesta se sufocă zi de zi, iar strategia cea mai simplă este să redăm oraşul cetăţenilor, să încurajăm folosirea transportului în comun, iar maşinile să stea în parcări, acolo unde le este locul. (…) Transportul public trebuie să fie îmbunătăţit. (…) Nu avem o calitate ridicată a transportului în comun, dar ne dorim să ajungem acolo prin achiziţia de tramvaie noi, troleibuze noi, autobuze noi electrice. Acolo vom ajunge în următorii ani, dar acest pas trebuie să fie făcut împreună cu eliberarea trotuarelor”, a declarat Stelian Bujduveanu la conferinţa „Oraşul la scară umană – Manifest pentru mobilitate urbană sustenabilă”.
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a atras atenţia că mobilitatea nu presupune doar deplasarea cu autoturismul. „Trebuie să însemne mers pe jos, trebuie să însemne foarte mult transport alternativ, mers cu bicicleta. Este o metodă de transport folosită în masă în străinătate”, a punctat el.
Totodată, Mihaiu a subliniat importanţa sistematizării străzilor.
„Dacă te apuci să faci şi supralărgiri, şi poduri, şi pasaje şi penetraţii şi investeşti şi în transportul în comun şi în transportul alternativ nu o să-ţi ajungă banii. (…) Ori o faci pe una, ori o faci pe alta. (…) Ca să poţi să faci o bandă dedicată transportului în comun, în primul rând trebuie să te asiguri că ai capacitatea de transport suficientă, adică aloci autobuze”, a opinat edilul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, conform Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii