Victor Ciorbea, la Realitatea TV: Sunt la Miami, la nepoți/ Biletele de avion s-au cumpărat, se știa din data de 2 septembrie/ Avocatul Poporului nu a lămurit de ce nu și-a delegat atribuțiile
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, într-o intervenție telefonică la Realitatea TV, că se află în concediu în vizită ”la Miami, la nepoți”. Ciorbea a ironizat criticile apărute după plecarea sa din țară după ce Guvernul a adoptat OUG 13 iar opoziția și procurorul general i-au cerut să sesizeze CCR.
”Dacă știam ce se întâmplă, mai bine fugeam nu-știu-unde. Acum mai bine de 60 de ani părinții mei s-au înțeles cu părinții celor care conduc coaliția să dea un oug înainte de aniversarea mea și înainte de aniversarea nepoțelului meu care face trei anișori. Acest lucru se știa de luni de zile, biletele de avion s-au cumpărat, în instituție se știa din data de 2 septembrie”, a declarat Ciorbea la Realitatea TV.
Victor Ciorbea nu a lămurit, însă, în scurta intervenție la Realitatea TV dacă și-a delegat sau nu atribuțiile, astfel încât instituția să poată exercita în caz de nevoie controlul de constituționalitate.
Principalele partide de opoziție din parlament, PNL și USR, i-au solicitat miercuri Avocatului Poporului să atace rapid la Curtea Constituțională ordonanța de urgență de modificare a legilor Justiției, adoptată luni dimineața de Guvern (detalii aici).
Atât cei de la USR, cât și liberalii, s-au dus la sediul Avocatului Poporului pentru a depune personal solicitarea de atacare la CCR a ordonanței de urgență.
După ce useriștii au discutat cu adjuncții lui Victor Ciorbea, liderul formațiunii, Dan Barna, a declarat că, problematic este în cazul plecării în concediu a avocatului poporului, Victor Ciorbea, e faptul că nu și-a delegat atribuțiile, astfel încât timp de două săptămâni niciun OUG nu poate fi atacat la CCR. ”Timp de două săptămâni, România nu are acest instrument constituțional de supraveghere a unui Guvern iresponsabil”, a precizat liderul USR (detalii aici).
Ulterior, instituția condusă de Ciorbea a transmis un comunicat de presă prin care arată că perioada concediului de odihnă din SUA (17-30 octombrie 2018) a fost programată în urmă cu 6 luni, iar biletele de avion și serviciile hoteliere au fost achitate în data de 2 septembrie 2018. Comunicatul – un răspuns la acuzele USR – nu răspunde însă la întrebarea dacă, pe durata concediului, Ciorbea și-a delegat atribuțiile (detalii aici).
(Sursa Foto: Inquamphotos/ Autor: Adriana Neagoe)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii