Victor Negrescu dă semnul că s-a răzgândit în privința demisiei confirmate de Plumb și Teodorovici și își arogă crearea unui presupus format de cooperare România – Germania – Franța
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a calificat într-o postare pe Facebook informația despre demisia sa drept ”un zvon apărut miraculos pe surse”, dar nu a dezmințit direct informația. Demisia lui fusese confirmată vineri de doi colegi de Guvern, Rovana Plumb și Eugen Teodorovici.
Mai mult, Negrescu i-a atacat voalat pe cei doi miniștri, spunând că ”rămâne de analizat dacă atacarea cu agresivitate în presă la doar câteva minute după ce un zvon a apărut miraculos pe surse, a unui coleg de Guvern și de partid este normală și o reală dovadă de colegialitate și susținere”.
Negrescu nu a răspuns la apelurile G4Media.ro pentru a clarifica situația sa.
El a mai scris pe Facebook că își dorește discuții în interiorul partidului și a postat câteva dintre realizările sale în mandatul de ministru. Printre acestea se numără și o presupusă creare a ”Trioului România-Germania-Franța”. Acest trio nu are însă substanță, existând doar câteva discuții informale între miniștrii afacerilor europene din cele trei țări, fără rezultate palpabile.
Foto: Victor Negrescu (InquamPhotos / Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii