G4Media.ro

Victor Neumann, unul dintre cei mai reputați intelectuali din Timișoara, este acuzat…

Sursa Foto: www.ae-info.org

Victor Neumann, unul dintre cei mai reputați intelectuali din Timișoara, este acuzat de CNSAS că a turnat timp de 12 ani la Securitate. Ar fi avut cinci nume conspirative și ”o activitate prodigioasă”

La sfârșitul anului trecut, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a depus la Curtea de Apel București o acțiune în care cere constatarea calității de colaborator al fostei Poliții Politice în cazul timișoreanului Victor Neumann (68 de ani). Unul dintre cei mai cunoscuți istorici români, acesta este acuzat că ”a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, ce au vizat îngrădirea dreptului la viață privată”.

  • Neumann neagă susținerile CNSAS și declară că ”Nu am făcut nici o acțiune de poliție politică în anii comunismului și nu am colaborat cu Securitatea pentru restrîngerea drepturilor fundamentale ale omului și pentru încălcarea drepturilor la viața privată a nimănui.” Procesul nu are stabilit, încă, un prim termen de judecată.

În acțiunea de la instanță, CNSAS menționează că Neumann a fost racolat în 1977, dată la care era muzeograf la Muzeul Banatului din Timișoara, scopurile Securității fiind obținerea de informații din Secția de Istorie a instituției, precum și din deplasările peste hotare pe care acesta le făcea regulat. În cei 12 ani de colaborare cu fosta Poliție Politică, Neumann ar fi avut cinci nume conspirative – Hodoș Polixenianul, Hodoș Polixenie, Hodoș/Hodos, Robert și Nedelcu.

Recrutarea ar fi fost ”benevolă” și ar fi avut loc la ”Serviciul de cadre al Centrului Județean de Cultură și Editura Socialistă, într-un birou care a oferit condiții optime și conspirative pentru purtarea discuțiilor cu candidatul.”

Pe lângă notele informative, oferite serviciului secret intern, CNSAS a mai descoperit că, în aprilie 1989, istoricul bănățean a fost ”luat în preocupări” de serviciul secret extern de atunci al României – CIE – ”pe linia acțiunii Venus2 (cetățeni români aflați în rețeaua informativă, dirijați și sprijiniți în sensul stabilirii ilegale în străinătate în vederea continuării relației de colaborare)”, scopul fiind urmărirea emigrației române din Occident.

CNSAS afirmă că explicația transferului lui Neumann la CIE, care ar fi fost ”o veritabilă «promovare»” s-a datorat ”activității prodigioase” anterioare, când ”a furnizat informații valoroase din punct de vedere operativ.” În plus, în nota prin care se motiva transferul la operațiunea Venus2, se menționa despre istoric că ”Este atașat față de organele de securitate, are calități și posibilități de informare.” CNSAS mai susține că Securitatea ar fi urmărit și dirijarea sa, în scop informativ, pe lângă disidenți anticomuniști de mare notorietate, ca Paul Goma sau Virgil Tănase.

CNSAS a inclus în dosarul lui Neumann și note informative pe care acesta le-ar fi oferit Securității despre ”colegi și membri ai anturajului”, inclusiv istorici și oameni de cultură din țară sau emigrație. Istoricului i se reproșează faptul că activitatea profesională a unor specialiști în istorie și arheologie a fost evaluată de acesta ”exclusiv din perspectiva respectării directivelor oficiale, trasate de politica PCR în domeniu”, ceea ce ar fi dus la ”consecințe directe asupra persoanelor urmărite, în special asupra dlui F.M., directorul Muzeului Banatului”. Astfel, pe numele acestuia, ca urmare a notelor lui Neumann, s-a deschis un dosar de urmărire infomativă.

”Nu am făcut nici o acțiune de poliție politică în anii comunismului și nu am colaborat cu Securitatea pentru restrîngerea drepturilor fundamentale ale omului și pentru încălcarea drepturilor la viața privată a nimănui. Drept urmare, nimeni, niciodată, nu a făcut o plîngere la adresa mea în sensul celor de mai sus. Fiind procesul pe rol nu pot să comentez mai mult.”

De asemenea, în cazul unui muzeograf care îi era coleg, Securitatea a dispus ”măsuri de verificare” după ce Neumann a reprodus o discuție cu acesta pe tema revoluționarului maghiar Kossuth Lajos. CNSAS a mai inclus în acțiunea de la Curtea de Apel informații pe care Neumann le-a fi furnizat despre existența unui ”salon literar nelegal”.

Într-o evaluare anuală a activității sale și invocată de CNSAS, Securitatea preciza că Neumann ”Are posibilități de a obține informații despre demersurile unor cercetători istorici cu preocupări iredentiste. Poate exercita influențe pozitive și de a se aduce documente în țară de interes operativ din domeniul istoriei.”

În procesul de la instanță, CNSAS cere admiterea acțiunii și declararea lui Neumann drept colaborator al Securității, invocând faptul că acesta ”a urmărit timp de peste un deceniu și a raportat Securității Timiș modul în care colegii de serviciu s-au abătut de la directivele de partid și nu au respectat normele politice ale «propagandei muzeale», care a constituit însuși motivul recrutării sale (…) a sprijinit în mod activ și direct controlul exercitat de Securitate asupra vieții intelectuale și profesionale a colegilor și specialiștilor cu care a intrat în contact”.

Născut în 1953, Neumann a absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Înainte de 1989 a fost muzeograf și profesor de liceu, iar, după Revoluție, printre altele: consilier al ministrului culturii (1990-1992), cercetător științific la un Institut al Academiei Române, profesor titular la Universitatea de Vest din Timișoara (2001-2018), director al Muzeului Național de Artă Timișoara (2013-2021).

Sursa Foto: www.ae-info.org

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Mârşav! Dar mai bine mai târziu decât niciodată să afli adevăratul caracter.

  2. Descoperit după 32 de ani.
    Are pensie buna? Ia și de la Secu pensie?

    • Ok, este foarte bine ca stim despre el. Dar de ce actiune in justitie ??? La 68 de ani ce-l deranjeaza pe individ procesul si cu ce ma incalzeste pe mine ???? Risipa de timp si resurse. De ce nu, pur si simplu, faceti publica lista tuturor turnatorilor, de ce proces si bani piuerduti ???

  3. Asta cu „….nu am colaborat cu Securitatea pentru restrîngerea drepturilor fundamentale ale omului și pentru încălcarea drepturilor la viața privată a nimănui….”
    e ca aia cu „….nu l-am lovit nici cu pumnul în față, nici în plex…”….

  4. Toate ca toate, dar nu pot fi de acord cu ideea că turnătorul Hodoș sub toate pseudonimele sale ar fi unul dintre intelectualii nu știu cum din Timișoara. Hodoș turnătoreanul n-a fost decât ce îl vedem acum că e și nimic mai mult. Să spună istoricii dacă a fost el vreodată altceva decât un impostor cu lustru și pretenții. Intelectualitatea urbei nu l-a tratat niciodată altfel.

    • Apreciez comentariu!

    • Hodor Mădălin turnător? Deții dovezi? Are 45 de ani fiind născut în anul 1977. Oare cine este aici turnatorul?

    • @ Vasile Popovici Mai citeşte o dată comentariul, citeşte şi articolul şi pe urmă dă-ţi una zdravănă peste frunte. Nu Hodor ci HODOŞ!

  5. Acuzațiile s-au folosit deja în disputele privind cine să gestioneze fondurile pentru proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023, dar numai după ce acest titlu a fost cucerit în anii Robu!

  6. Cu alte cuvinte a colaborat cu securitatea din patriotism, pentru descoperirea și pedepsirea dușmanilor de clasa.

  7. Unul dintre cei mai pseudointelectuali din Banat. Un tip cu mai multe carti, dar daca ii citesti 2 le-ai citit pe toate. Un vieme care a stiut tot timpul cum sa se strecoare. Din pacate nu e singurul.
    Cel mai recent merit? Punerea pe butuci a Muzeului de Arta din Timisoara. In timp record si se pare ca iremediabil (mai ales ca are un continuator destoinic).

  8. Sincer il stiu din „Tanar si nelinistit” , nu mi-a placut deloc.Glumesc , o jigodie cu studii se numeste … tot jigodie!

  9. Bai ăștia de la CNSAS, dati-i odată pe toți, chiar dacă sunt mii sau chiar sute de mii, inițiați prin strângerea de semnături proiectul legii lustrației și să terminăm și noi după 30 de ani, cu securiștii noștrii „dragi” și acoperiții” lor și mai dragi nouă.
    Altfel, daca o târâiți așa, unul pe an de Matty, mai bine lăsati-o moarta și desființați-vă printr-un procedeu „Berevoiești”, clasic și sincer.

  10. Nu a colaborat….a turnat de drag,colegi,prieteni,rude. Era un patriot adevărat! Rușine ! După atâția ani nu am scăpat încă de turnători și securiști.

  11. FIX ca CACARAU….

  12. Dacă e adevărat, e foarte trist. La fel de trist ca și alt caz, dacă și acela e adevărat, nu-i așa?, deși până acum “docomentele” n-au fost puse pe tarabă.

    Deci: un foarte puternic om politic român postdecembrist invită la el în birou un distins intelectual, nu un impostor. Îi spune cam așa: „Ce ați alege? Să continuați să ne înjurați, pe mine și partidul din care fac parte, și să vă treziți într-o zi cu niște pagini publicate în presă, pagini care să probeze că ați colaborat cu Securitatea sau să intrați în diplomație și să aveți o viață plăcută și liniștită?”

    Distinsul intelectual – cum ziceam, nu un impostor, ci un “adevărat Arnotean” al intelighenției – a ales diplomația, deși era curat ca lacrima, nu-i așa?

  13. Alt păduche pe fruntea Timișoarei. Acum înțeleg de ce se înțelegea așa bine cu Lae Robu.

  14. Gunoi,gunoi..

  15. Autorul: Radu Tinu. «Ce dulce ar fi glonțul patriei pentru individul ăsta…», suna comentariul. Culmea ironiei,sunt amici!!!