G4Media.ro

Victor Ponta: 2024 e un an special, se întâmplă o dată la…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Victor Ponta: 2024 e un an special, se întâmplă o dată la 20 de ani să ai toate alegerile. Eu dacă ratez momentul 2024, ca om politic, nu îmi mai vine rândul peste 20 de ani

Preşedintele PRO România, Victor Ponta, a declarat, marţi, că se gândeşte să candideze în anul 2024 la Preşedinţia României, mai ales pentru faptul că e un an special, cu patru feluri de alegeri politice.

„Probabil. Nu ştiu să spun de pe acum şi mai e mult. Evident că mă gândesc, pentru că eu văd 2024 ca un an special (…), pentru că este anul în care avem patru alegeri: prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale. Deci, este momentul în care poţi să faci într-adevăr o reformă, în primul rând de persoane, dar şi de structură, de gândire politică, sau pierzi ocazia şi rămâi prins iarăşi în aceste cicluri nesfârşite de lupte intestine între preşedinte, Parlament şi aleşi locali. Eu cred că 2024 e o şansă uriaşă de schimbare radicală a României, pe care n-o ai decât o dată la 20 de ani, că aşa-i sistemul electoral. O dată la 20 de ani ajungi cu toate odată şi o dată la 20 de ani nu mai candidează cel în funcţie. Eu, dacă ratez momentul 2024 – ca om politic vorbesc, nu neapărat preşedinte – mie nu îmi mai vine rândul peste 20 de ani”, a spus Victor Ponta, într-o emisiune la Digi 24, citat de Agerpres.ro.

El a adăugat că la alegerile prezidenţiale din 2014 s-a „bătut” singur şi că tot el va fi în continuare principalul său contracandidat.

„În 2014, eu m-am bătut pe mine. Dacă vă referiţi la un contracandidat al meu, eu sunt principalul contracandidat”, a spus Victor Ponta, răspunzând unei întrebări legate de viitorul candidat al PNL la alegerile prezidenţiale din 2024.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

26 comentarii

  1. Dar nu asteptam pana-n 2024, draga mongoloid, noi te alegem de pe-acum marea curwã visatoare a politicii romanesti.

    • E hilar sa-l auzim pe Prostul politicii visand. Deh, vrabia malai viseaza si nebunul balamuc. Cred ca umbla viermii prin capul lui. I s-a dus buhul de terorist social si de vampir enrgetic, de sabotor inrait si de mitoman diabolic. Are mereu un discurs instigator la ura. Mare pervers, mare jigodie bolsevica! Capetenia ”SECTEI” de cca 5% nu are, nu a avut si nu va avea dorinta de schimbare in bine. Caci misiunea lui sfanta este DESTABILIZAREA.

    • Vorbesti aiureli !. Ponta nu arata a mongol ci a albanez dupa tata (ceea ce si este).
      In rest are obraznicia si aroganta iudee de genul lui Kelemen Hunor si Ana Pauker. (Ponta fiind si iudeu dupa mama).

  2. Mica nulitate politica …
    PS. … cu nasul luuuung… luuuung… :))))))

  3. Individul asta nu stie ca gloantele au fost ieftinite ?!

    • Ei, nici char așa domnue Adrian Pop…. Pe un asemenea om, eu n-aș putea strica un glonț. El se crede om politic dar eu nu cred că este. E doar un măscărici pe scena politică a țării.

  4. Pinochio, sper din tot sufletul sa candidezi.
    Mitoman galactic…

  5. De mult ești un ratat

  6. Aloo G4media, ce tot il promovați pe Ponta?

    • g4media a tot bătut toba că n-a luat bani de la guvern din pricină de deontologie, însă n-are grețuri cînd îi ia de la un fost comisar al ,consumatorilor’ care-și construiește trambulina electorală. Comisaru’ moldovan ăsta e pupilu’ lu’ Năstase, Ponta e tot pupilu’ lu Năstase…

  7. Tu te ai ratat demult, pontonele…

  8. Nici la circ nu mai este bun „dottore” („plagiez” si eu , dupa Basescu)- plagiatorul Ponta ! Gh.Stoian.

  9. Cele declarate de dl Ponta sunt destinate electoratului PSD pe care spera sa-l atraga acum, la alegerile din anul acesta.

  10. După ce promovați tot felul de ratați sau nulități politice, să ne cereți să vă donăm cei 2 % ….

  11. „Eu dacă ratez momentul 2024, ca om politic, nu îmi mai vine rândul peste 20 de ani”.
    sa-l scoatem pe „daca” din enunt, si asa sa fie!

    p.s: victor ponta = om politic. ce gluma proasta!

  12. Rîndul tău a trecut de mult timp. Ai pervertit ideea de tinerețe în politică, Ponta, mersi, pa!

  13. Cine sta sa asculte, ce abereaza loaza numita Puie Monta?!

  14. Amintiti va de lansarea candidaturii precedente a lui Ponta organizata megalomanic in stil ceausist pe Arena nationala. amintiti va cum s a prezentat el la dezbaterea finala cu Johanis avand temele facute cu cifre in detaliu dat fiind ca era prim ministru si lucrase tot aparatul de stat sa i le pregateasca. Si cum a fost pus la colt. Pina atunci stiam ca ii lipseste doar caracterul dar a fost evident ca ii lipsesc si celelalte calitati. E exponentul politicianului roman lipsit de scrupule care ar face orice pt un ciolan.

  15. Speram sa il ratezi cu mare succes(!!!) si de data asta sa dispari din politica!
    Si tu si epava Taricenau si tractoristul analfabet Ciolacu!
    Sa dispareti incet-incet, hai Romania sa iesim la vot si sa trimitem la gunoi acesti 3 escroci si acolitii lor, care de 30 de ANI nu au facut NIMIC pentru Romania, doar Averi uriase pentru ei si ai lor!!!!!

  16. Viitorul presedinte al Romaniei va fi o persoana sprijinita de actualul presedinte .

  17. „Momentul politic” al Pisicutului este ratat de multa vreme, din perioada „prieteniei” cu regretatul C.Panait

  18. Doamna Lili are perfecta dreptate va ajunge ca epava Tariceanu. Doar dorinta pentru Presedintie fara putiinta.Nu sunt de acord intotdeauna cu Basescu, dar pePonta l-a caracterizat intotdeauna fifel si l-a taxat dur,pe buna dreptaye!

  19. Sper sa fie un an special.
    Sa nu mai auzim de tine bai mascarici mafiot.

  20. Doamna Lili are perfecta dreptate va ajunge ca epava Tariceanu. Doar dorinta pentru Presedintie fara putiinta.Nu sunt de acord intotdeauna cu Basescu, dar pePonta l-a caracterizat intotdeauna fidel si l-a taxat dur pe buna dreptate!

  21. Ponta, tu esti deja un ratat politic! Astepti degeaba anul 2024. Te autoiluzionezi. Ma uitam aseara la tine ca ai fost invitat la televiziune sa-ti dai cu părerea si aveai privirea total dusă. Tot ii dai cu economia si cu munca, iar de sănătatea românilor te doare fix în c.. Asa cu te-a durut si de cei din Colectiv ca erai premier, nu-i asa? Ti-ai dat repede demisia si ai fugit ca un laş. N-ai rămas să lupți. Iar acum pui în balanță sănătatea românilor cu economia țării. Păi spune tu tov. Ponta, dacă se îmbolnăvesc oamenii si mor, cu cine mai creşti mă economia? Singur? Te lupți tu cu ea? Sau aduci tailandezi să-ți crească economia? Nu trebuie să ai o populație sănătoasă care să poată să muncească? Ești aerian total mă băiatule. Ai pierdut vremea pe lângă vechii comunisti. Dar stii ceva, voi nemernicii care votați relaxarea totală si care nu mai doriți stare de alertă, voi veți fi pusi la zid pentru un eventual dezastru. Oricum PNL pierde prin măsura asta dar si-au asumat. Poate ca romanii vor aprecia în final că guvernul dorește să evite un colaps în sănătate. Tu stai in umbră si dai din gură. Ce poate fi mai plăcut? E lămurită lumea de voi. Numai vorbe! O mizerie! Nimic concret!