
Victor Ponta acuză că a fost înlocuit de la şefia Comisiei pentru politică economică la cererea PNL / Moșteanu (USR): PSD a făcut hârtie că îl schimbă pe Ponta / PNL salută decizia PSD de a se delimita de un „personaj toxic”
Deputatul Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a anunţat marţi că va fi înlocuit din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor, transmite Agerpres.
„România are nevoie de competenţă şi de lideri adevăraţi! Am fost, până astăzi, preşedintele Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor şi am exercitat această funcţie cu onoare şi profesionalism. Am fost informat că, ieri, conducerea PNL, prin vocea domnului Hubert Thuma (şeful de campanie şi principalul finanţator al lui Crin Antonescu), a solicitat vehement schimbarea mea din această poziţie! Îmi doresc şi sunt pregătit să fiu preşedintele României! Voi pune competenţa şi patriotismul pe primul loc! Voi combate mafiile transpartinice şi voi elimina din politică toţi reprezentanţii şi marionetele acestora! Punem România pe primul loc! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a scris Ponta pe Facebook.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a precizat într-un mesaj pe Facebook că grupul parlamentar al PSD a solicitat ca Victor Ponta să fie înlocuit de la şefia acestei comisii cu deputatul PSD Costel Dunavă.
„Mesajul meu de ieri a produs ceva necăjeală în măreaţa coaliţie, aşa că azi PSD a făcut hârtie că îl schimbă pe Ponta de la şefia Comisiei pentru politică economică. Vezi Doamne, gata, nu mai merg la două capete”, a spus Moşteanu.
Și PNL a respins acuzațiile lui Victor Ponta.
„Partidul Naţional Liberal respinge categoric afirmaţiile mincinoase făcute de Victor Ponta cu privire la implicarea sa în schimbarea din funcţia de preşedinte al Comisiei de politică economică din Camera Deputaţilor. PNL nu are nicio legătură cu modul în care PSD îşi gestionează propriii membri sau reprezentanţi în structurile parlamentare. Victor Ponta încearcă, printr-o nouă manipulare, să deturneze atenţia de la realitate: schimbarea sa din funcţie a fost o consecinţă firească a excluderii sale din PSD, partid care, în mod legitim, a decis să-l retragă dintr-o funcţie obţinută pe baza apartenenţei sale politice la această formaţiune”, arată liberalii într-un comunicat transmis, marţi, Agerpres.
PNL susţine că această „metodă de manipulare” a mai fost utilizată de Victor Ponta şi în trecutul recent, când a încercat să acrediteze minciuna că excluderea sa din PSD s-ar fi făcut la cererea preşedintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu.
„În realitate, excluderea sa din PSD era firească, ca urmare a trădării deciziilor majoritare ale PSD cu privire la susţinerea unui candidat unic al coaliţiei”, precizează PNL.
Liberalii salută decizia social-democraţilor de a se delimita de un „personaj toxic, care a trădat în repetate rânduri atât partidul care l-a propulsat, cât şi electoratul social-democrat”.
„Partidul Naţional Liberal consideră că această decizie reconfirmă soliditatea actualei coaliţii de guvernare şi consecvenţa în susţinerea unui singur candidat la alegerile prezidenţiale – Crin Antonescu, liderul capabil să reprezinte România cu demnitate şi eficienţă”, conchide PNL.
În 12 martie, Consiliul Politic Naţional (CPN) al PSD a decis excluderea din partid a lui Victor Ponta, după ce acesta şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale.
Ionuţ Moşteanu a afirmat, după ce Victor Ponta şi-a depus candidatura la prezidenţiale, că este „o şmecherie” din partea PSD, care merge la „două capete” în alegeri – cu Victor Ponta şi cu Crin Antonescu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii