
Victor Ponta, atac la adresa unui jurnalist RFI: Vorbiți exact ca un candidat soroșist
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, i-a spus luni jurnalistului Cosmin Ruscior de la RFI România că vorbește ”ca un candidat soroșist”. Ponta s-a arătat deranjat de întrebările puse de Ruscior în timpul interviului, după ce ziaristul l-a întrebat în mod repetat despre atacurile la adresa lui George Soros, despre poziția față de Rusia și susținerea pentru Călin Georgescu.
”Rețeaua Soros care a parazitat România e o rețea ilegitimă”, a spus Ponta. Întrebat de jurnalist cine face parte din așa-zisa rețea care ar fi preluat puterea în România, candidatul a menționat numele politologilor Cristian Pîrvulescu și Alina Mungiu-Pippidi.
Contrat de jurnalist, care a spus că e dreptul unor politologi să își exprime public pozițiile, Ponta a spus: ”Vă mai spun încă o dată, dacă vreți să facem o dezbatere, dumneavoastră vorbiți exact ca un candidat din partea soroșistă”.
Fragment din interviul de la RFI:
Realizator: ”Sunt pregătit pentru toate atacurile murdare și disperate ale Rețelei «Soros» și ale corupților care se tem de mine”, ați scris recent pe Facebook. Cine e ”Rețeaua Soros”?
Victor Ponta: Rețeaua Soros e o rețea de persoane care nu au fost alese, care nu candidează și care în ultimii zece ani, sub Klaus Iohannis și mai departe, sigur, influențând conducerea PSD și PNL, au dus România într-o politică împotriva românilor. Cred că românii au dreptul să aleagă, să-și aleagă președintele, cred că alegerile au fost anulate în mod greșit, doar pentru că nu au fost candidații PSD și PNL în turul II. Cred că trebuia lăsat Călin Georgescu să candideze și că această rețea internațională care a parazitat și România și alte țări este o rețea ilegitimă, care nu lasă românilor dreptul de a decide ei pentru țara lor și le impune mereu din afară ceva ce este anti-românesc.
Realizator: Totuși, cu acest tip de discurs anti-Soros vă întoarceți în timp. Retorica anti-soroșistă era specifică epocii Dragnea din PSD. Acum, odată cu realegerea lui Donald Trump la Casa Albă, discursul împotriva miliardarului Soros a revenit la modă. Și l-ați preluat și dvs., ca un fel de sperietoare. Deci adversarul dvs. în campanie nu e George Simion sau PSD sau PNL, ci un bătrânel de 90 de ani care probabil nici nu știe cine e Victor Ponta. Cum așa?
Victor Ponta: Cred că afirmația dvs. este ridicolă. Nu, nu e un bătrânel. Vorbesc de oamenii din România, doamna Pippidi, domnul Pîrvulescu, toți ceilalți, care timp de zece ani, fără să candideze, fără să respecte regulile democratice, au influențat și influențează politica românească într-un sens anti-național. Cred că poporul român trebuie să-și conducă singur țara, cred că votul său trebuie respectat, cred că nu trebuiau anulate alegeri, cred că nu trebuiau interziși candidați care nu sunt pe placul acestei rețele și da, asta voi face ca președinte.
Realizator: Dar dvs. acum amestecați mere cu pere. Ce treabă are decizia CCR, care este o instanță politico-judiciară, să spunem, cu analistul politic Cristian Pîrvulescu, de exemplu?
Victor Ponta: Pîrvulescu este unul dintre cei care întotdeauna prezintă niște argumente false, antidemocratice, pentru a justifica decizii antidemocratice.
Realizator: E dreptul dumnealui ca analist politic, ca profesor de științe politice. Asta nu înseamnă că este un soroșist cu interese anti-naționale.
Victor Ponta: Ba este. Vă mai spun o dată, dacă vreți să facem o dezbatere… Dvs. vorbiți exact ca un candidat din partea soroșistă.
Realizator: Deci eu sunt un soroșist, cam asta ar fi ideea. Doar pentru că vă contrazic și nu sunt de acord cu dvs., înseamnă că sunt soroșist?
Victor Ponta: Dvs. trebuie să mă întrebați și eu să spun, nu dacă aveți o opinie politică…
Realizator: Am și dreptul să vă contrazic, nu vă supărați. Pentru asta există presă independentă.
Victor Ponta: Din păcate, nu prea mai există presă independentă, pentru că banii de la buget…
Realizator: Poate ați fost obișnuit dvs., domnule Ponta, cu o anumită parte a presei, care vă servește mingi la fileu. Când vi se ia un interviu de către o instituție de presă independentă, vă așteptați și la niște întrebări poate mai incomode, poate și anumite comentarii, jurnalistul poate să vă contrazică, nu e nici un fel de problemă.
Victor Ponta: Dar mă aștept să nu vorbească jurnalistul mai mult decât mine.
Realizator: Dvs. ați vorbit mai mult decât mine și din păcate nu prea mi-ați răspuns la întrebări. V-am întrebat de trei ori dacă ați recunoaște teritoriile ucrainene cucerite de Rusia și nu mi-ați răspuns.
Victor Ponta: Din păcate, dvs. nu mă întrebați, dvs. aveți o opinie politică.
Realizator: V-am întrebat dacă veți recunoaște acele teritorii ucrainene cucerite de Rusia ca fiind teritorii rusești. Era cu da sau nu.
Victor Ponta: Pentru că întrebarea e stupidă, nu vă supărați.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii