Victor Ponta, împreună cu Dinu Pescariu la un turneu de golf din Turcia în plină criză a partidului Pro România. Pescariu e judecat pentru spălare de bani în dosarul licențelor Microsoft
Victor Ponta, președintele partidului Pro România, se află în aceste zile la un turneu de golf din Turcia, unde face echipă cu controversatul Dinu Pescariu, potrivit paginii oficiale de Facebook a turneului. Ponta se află în mijlocul unor turbulențe politice după ce opt membri ai Pro România au votat luni guvernul Orban, în ciuda ordinului de partid.
Ponta i-a acuzat pe Mihai Tudose, Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin că au trădat partidul și au negociat cu PNL și a spus că vor fi excluși din partid. În replică, Tudose i-a cerut public lui Ponta să plece din Pro România, acuzându-l că a negociat netransparent atât cu PSD, cât și cu PNL.
Dinu Pescariu este denunțător în mai multe dosare legate de achiziția de licențe Microsoft de către statul român, dar a și fost pus sub acuzare de DNA într-un dosar pentru spălare de bani. Pe 10 mai, Tribunalul Bucureşti a decis încetarea procesului împotriva lui Florică şi Pescariu în dosarul Microsoft pentru o presupusă greşeală de procedură a procurorilor, dar Curtea de Apel a infirmat soluția și a dispus începerea procesului pe fond. Prin urmare, dosarul în care Dinu Pescariu și Claudiu Florică sunt acuzați de spălare de bani s-a reîntors la Tribunal.
Pagina de Facebook a Turneului Montgomerie Maxx Royal arată că echipa lui Ponta, din care mai fac parte Dinu Pescariu și Barbaros Öktem, se numără printre câștigători. De asemenea, Victor Ponta și Bogdan Jigman se numără printre performerii turneului, cu lovituri premiate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii