
Victor Ponta, întâlniri cu primarul pro-rus al Chișinăului, Ion Ceban, și cu Marian Lupu, politicianul care a negat existența limbii române în Moldova
Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale, s-a întâlnit la Chișinău cu primarul pro-rus al capitalei Moldovei, Ion Ceban, și cu Marian Lupu, unul dintre liderii Partidul Democrat (PD) pe timpul conducerii de facto a oligarhului Vlad Plahotniuc și cel care a negat existența limbii române în Republică.
“Azi, cu Dl Ion Ceban – Primarul General al Chișinăului , am discutat despre viitorul României și al Republicii Moldova! Doar împreună putem să trecem peste vremurile grele de acum 👍✌️!”, a scris Ponta pe pagina sa de Facebook, alături de o fotografie cu Ceban.
Ceban, care a jucat în ultimul an cartea echilibrului între Rusia și Occident, a fost un adversar puternic al apropierii Moldovei de UE. El a depus un proiect de lege, când era deputat, pentru anularea acordului de asociere între Republica Moldova și UE și a protestat la Bruxelles față de acest acord.
Ion Ceban este cunoscut pentru apropierea sa de Rusia. Presa moldoveană a dezvăluit că Ceban a zburat la Moscova împreună cu soția sa cu o zi înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia. El a ținut călătoria secretă și a refuzat să răspundă la întrebările ziariștilor pe această temă.
Potrivit presei din Moldova, Ponta s-a întâlnit și cu Marian Lupu, care urmează să preia conducerea Partidului „Mișcarea Respect Moldova” în luna aprilie. Lupu a declarat că îl susține pe Ponta la alegerile prezidențiale din România.
Marian Lupu a fost unul dintre liderii Partidul Democrat (PD) pe timpul conducerii de facto a oligarhului Vlad Plahotniuc.
Mai mult, Marian Lupu declara în urmă cu circa 10 ani, în septembrie 2021, că Articolul 13 din Constituția Republicii Moldova, privind limba de stat, nu va fi modificat și va rămâne cu sintagma de „limba moldovenească”.
Acest lucru a fost speculat politic și electoral de către toți politicienii de la Chișinău până la actuala conducere care vorbește deschis numai de existența „limbii române”, însă nu are majoritatea constituțională în Parlament de două treimi (din 101 parlamentari – n.red.) pentru a modifica Legea supremă.
Lupu declara, în 2012, că s-a răzgândit ideologic și că nu mai crede în existența limbii române în Republica Moldova.
Tot Marian Lupu afirma că protestele anti-comuniste din 7 aprilie, care au dus la răsturnarea guvernului Voronin, au fost de fapt o lovitură de stat planificată.
Forțele de ordine au intervenit brutal atunci la ordinul lui Vladimir Voronin, iar câțiva tineri și-au pierdut viața, sute au fost răniți și alte câteva mii au fost maltratați în sediile de poliție sau pe stradă.
Deputatul democrat de atunci Marian Lupu a fost audiat pe 23 martie 2010 timp de aproape trei ore la Procuratura Generală despre protestele de 7 aprilie 2009 și a susținut fără probe că aceste evenimente ar fi fost organizate ca o lovitură de stat. Presa de la Chișinău l-a întrebat atunci cine ar fi organizat o astfel de tentativa de lovitură de stat.
„Asta și este întrebarea, dragii mei. E sarcina Procuraturii și a Comisiei parlamentare speciale pentru a elucida acele lucruri care nu au fost vizibile în acea zi, or, repet convins că asemenea lucruri care nu au fost vizibile – au fost prezente. Există anchetă, pentru care venim aici ca să depunem marturiile de rigoare, ca să ajungem la cuvântul adevărului. Ce a fost? Cine a arborat?”, a răspuns atunci Lupu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank