Victoria în alegerile prezidențiale a lui Sisi este asigurată – ce înseamnă ea pentru Egipt?

Timothy Kaldas, director adjunct al Tahrir Institute for Middle East Policy, explică cum va câștiga un președinte care a distrus economia și este din ce în ce mai nepopular într-o analiză publicată de cotidianul The Times.

Egiptenii sunt chemați la urne duminică, în cea mai recentă iterație a teatrului electoral al țării. La Cairo, mai multe persoane discută despre temerile că moneda țării va fi devalorizată după inevitabila „victorie” a președintelui, decât despre votul propriu-zis.

Aceasta va fi a treia oară când președintele Abdel Fattah el-Sisi încearcă să obțină un mandat, în ciuda faptului că legea fundamentală din 2014, promulgată după lovitura sa de stat, a limitat președintele la două mandate de patru ani și a interzis amendamentele care i-ar putea prelungi durata mandatului.

Tehnicile juridice nu au fost însă o problemă. În 2019, în urma „realegerii” lui Sisi cu 97% din voturi în anul precedent, constituția a fost modificată pentru a prelungi actualul mandat prezidențial de la patru la șase ani, iar în acest proces s-a decis că acesta ar avea dreptul să candideze pentru un al treilea mandat după ce îl va încheia pe cel actual în 2024.

De la intensificarea represiunii interne la un deceniu de declin economic și la slăbirea rolului Egiptului în geopolitică, este greu de înțeles de ce ar crede cineva că Sisi ar trebui să continue la putere, iar un număr tot mai mare de egipteni nu cred acest lucru. Acesta este motivul pentru care controlul strâns al procesului electoral este atât de important.

În ultimele două alegeri prezidențiale, populația de aproximativ 113 milioane de persoane a avut de ales doar dintre doi candidați și, în ciuda acestui fapt, în ambele alegeri, cel care a ieșit pe locul al doilea a ieșit de fapt pe locul al treilea, deoarece buletinele de vot anulate au depășit numărul de voturi care au mers către adversarii lui Sisi. În această cursă, la fel ca în 2018, candidații opoziției, liderii politici și personalul acestora au fost hărțuiți, arestați și scoși cu forța din cursă.

În prezent, au rămas trei candidați care candidează „împotriva” lui Sisi. Doi, Abdel-Sanad Yamama și Hazem Omar, îl susțin de fapt pe Sisi. Liderul social-democraților egipteni, Farid Zahran, insistă asupra independenței sale, dar partidul său a candidat pe lista națională organizată de regim pentru a intra în parlament în 2019, iar unii îl consideră compromis.

Având în vedere inevitabilitatea continuării lui Sisi în funcție, unii ar putea crede că prezența la vot va fi cel mai adevărat test al mandatului său. Chiar și în 2014, la vârful popularității sale, Sisi s-a străduit să atragă participarea la vot la nivelurile pe care le dorea, ceea ce a dus la faptul că oficialii electorali au prelungit votul cu o zi în plus, în timp ce se străduiau să mobilizeze alegătorii. La alegerile recente, oamenii au fost mituiți cu bani sau chiar cu cutii de alimente pentru a da impresia unei participări publice.

Faptul că voturile egiptenilor pot fi cumpărate atât de ieftin este prima reamintire a faptului că, după un deceniu cu Sisi la putere, Egiptul este o țară mult mai săracă decât cea pe care a moștenit-o. Este, de asemenea, una mai slabă: de-a lungul deceniilor, Egiptul a decăzut de la statutul de putere regională la cel de putere locală și, sub Sisi, chiar și statutul său de putere locală este pus sub semnul întrebării. La granița sa vestică, Libia este influențată mai semnificativ de Turcia și de Emiratele Arabe Unite (EAU). La sud de Egipt, EAU au trebuit să negocieze eliberarea trupelor egiptene din Sudan atunci când au izbucnit lupte între forțele rivale.

Criza din ce în ce mai mare din est, în Gaza, a propulsat din nou Egiptul în centrul atenției la nivel mondial, deoarece controlează singura ieșire internațională din Fâșie, punctul de trecere Rafah. Cu milioane de locuitori din Gaza forțați să se îndrepte spre granița sa, Sisi se teme de un aflux masiv de refugiați cărora Israelul ar fi puțin probabil să le permită să se întoarcă acasă după încetarea luptelor. El se ferește de Hamas, care are legături istorice cu Frăția Musulmană, gruparea pe care Sisi însuși a răsturnat-o.

Chiar și cu un loc la masa negocierilor, există un sentiment din ce în ce mai puternic că, în timp ce Egiptul încă joacă un rol substanțial, influența Qatarului este în creștere. Este posibil ca PIB-ul țării să fi înregistrat o creștere modestă, dar milioane de egipteni au căzut în sărăcie în cei 10 ani de când a preluat puterea printr-o lovitură de stat violentă. Participarea forței de muncă – o măsură a forței de muncă active a unei economii – a scăzut, sectorul privat s-a redus, datoria țării a crescut, iar securitatea alimentară a început să crească, deoarece inflația la alimente și băuturi a ajuns la 71,3 % în octombrie, comparativ cu anul precedent.

Abordarea lui Sisi de consolidare a puterii și de întărire a regimului său a slăbit statul egiptean și a sărăcit poporul egiptean. Politicile sale economice s-au axat pe utilizarea statului pentru a acorda contracte somptuoase companiilor deținute de regim pentru proiecte mari, adesea prost studiate și inutile.

Printre aceste proiecte se numără o nouă capitală de mărimea Singapore, Noua Capitală Administrativă (NAC), împodobită cu cel mai înalt turn din Africa și cu cea mai lungă monorail din lume. De asemenea, sunt planificate un râu artificial și un parc central de două ori mai mare decât Central Park din New York, în mijlocul deșertului, într-o țară cu o lipsă acută de apă. A construit chiar și noi palate prezidențiale.

O analiză recentă a Bloomberg a stabilit că Egiptul este a doua țară din lume cu cele mai mari șanse de a intra în incapacitate de plată. Între timp, agențiile retrogradează pe rând ratingul de credit al Egiptului și mai mult spre statutul de junk. Acest lucru se datorează, în mare parte, împrumuturilor nechibzuite. Datoria externă a țării aproape că s-a cvadruplat, de la 43,2 miliarde de dolari în iunie 2013, în ajunul loviturii de stat, la 164,7 miliarde de dolari în iunie anul trecut. Dar se datorează, de asemenea, unei guvernări teribile, determinată de ambiția de a reprima populația, dar și, în același timp, de a reprima activitatea de piață și investițiile, pe măsură ce imperiul economic al regimului crește.

În prezent, Egiptul ocupă locul 136 din 142 de țări în indicele statului de drept realizat de World Justice Project. Sisi a modificat legile și constituția pentru a-și extinde controlul asupra sistemului judiciar al țării. Rezultatele acestui lucru sunt evidente în cazuri precum cel al prizonierului politic britanico-egiptean Alaa Abdel Fattah. Acesta și-a petrecut o mare parte din mandatul lui Sisi ca prizonier politic și rămâne în detenție, deoarece liderii britanici nu au reușit să obțină eliberarea sa. În cadrul procesului care a precedat ultima condamnare a lui Alaa (pentru că a redistribuit un tweet critic), avocaților apărării lui Alaa li s-a refuzat accesul la dosarul cazului, ceea ce le-a subminat capacitatea de a pregăti o apărare solidă.

Acest instrument de represiune politică are, de asemenea, consecințe economice. Absența unor instanțe de încredere și a unei executări fiabile a contractelor reprezintă un factor de descurajare major pentru investitori.

Slăbiciunea economică a Egiptului a contribuit, de asemenea, la slăbiciunea sa geopolitică. Acesta s-a bazat în mare măsură pe sprijinul financiar al statelor din Golf – cel mai recent și al treilea program al Fondului Monetar Internațional (FMI) de la preluarea puterii de către Sisi, semnat anul trecut, se bazează în mare măsură pe vânzarea de către stat a activelor publice către cumpărătorii din Golf.

Din rezervele de 34,8 miliarde de dolari în valută forte din banca centrală egipteană, 30,4 miliarde de dolari sunt depozite de la guverne străine, care mențin Egiptul pe linia de plutire.

Ponderea geopolitică a Egiptului se diminuează. Dezastrul umanitar precipitat de bombardamentele Israelului asupra Gazei a oferit Egiptului ocazia de a le reaminti susținătorilor săi externi importanța sa și de a încerca să obțină un nou ajutor financiar. De la izbucnirea luptelor, Comisia Europeană a anunțat investiții planificate în valoare de 9 miliarde de euro, pentru a atenua impactul consecințelor crizei din Gaza, iar FMI se pare că ia în considerare aproape dublarea valorii ultimului său împrumut acordat Egiptului.

Partenerii internaționali ai Egiptului par tentați să privească în altă parte represiunea și practicile economice prădătoare ale regimului. Cu toate acestea, dacă aceste fonduri nu sunt strict legate de un progres material verificabil în ceea ce privește condițiile de reformă pe care Egiptul le-a semnat deja și de o reintroducere a imperiului economic al regimului, acestea nu vor face decât să subvenționeze continuarea căderii țării în instabilitate economică și să adâncească criza. Finanțarea slab condiționată împovărează Egiptul cu o datorie mai mare, fără a se realiza reformele necesare pentru a face această datorie sustenabilă.

În ultimul deceniu, prin represiune și politici economice menite să îmbogățească și să împuternicească regimul său în detrimentul interesului public, Sisi i-a făcut pe egipteni mai săraci, statul lor mai fragil din punct de vedere economic, tribunalele lor mai compromise, poliția mai represivă și țara mai slabă din punct de vedere geopolitic. Mai rău, Sisi refuză să recunoască faptul că a greșit cu ceva.