Victoria lui Trump în alegerile din SUA a dus la explozia comenzilor pentru producătorii chinezi de merchandise: există peste 1000 de produse, de la articole de îmbrăcăminte, până la figurine, steaguri, șosete
Chiar dacă cel de-al doilea mandat de preşedinte al SUA al lui Donald Trump este considerat o veste proastă pentru economia chineză bazată pe exporturi, există cel puţin un sector al economiei care a beneficiat de pe urma victoriei lui Trump, şi anume producătorii de Trump merchandise, informează cotidianul South China Morning Post, citată de Agerpres.
În prezent, există peste 1.000 de produse cu imaginea sau sloganele lui Trump, de la articole de îmbrăcăminte şi până la figurine, steaguri, şosete şi multe altele, disponibile pe platforma de shopping online Amazon. Unul din cele mai bine vândute articole este o şapcă roşie inscripţionată cu sloganul „Make America Great Again”, care a devenit sinonimă cu imaginea lui Trump. La un preţ de 19,99 dolari, peste 10.000 de bucăţi au fost vândute în ultima lună.
O mare parte din aceste articole promoţionale vin din Yiwu, o regiune din estul Chinei. Această zonă este considerată unul din cele mai mari centre de producţie şi comercializare pentru mărfuri de mici dimensiuni, chiar dacă Trump şi-a petrecut o mare parte din primul său mandat la Casa Albă pentru a majora tarifele pentru produsele chineze.
„Anterior, aveam doar câteva comenzi pentru produse cu Trump în fiecare zi pe Amazon. Dar în noaptea în care au fost anunţate rezultatele alegerilor americane, vânzările mele au explodat până la peste 3.000 de comenzi într-o singură noapte”, spune Ricky Luo. În doar două zile, comenzile din SUA şi Japonia i-au adus lui Luo şi echipei sale vânzări de peste 20.000 de dolari. În plus, marjele de profit sunt şi ele mari. Luo cumpără şepcile Trump pentru 0,56 de dolari bucata de la producătorii din China şi le vinde cu 9 dolari în SUA.
La rândul său, un antreprenor specializat în sprijinirea companiilor chineze să îşi vândă produsele pe pieţele externe a declarat că, după ce Trump a câştigat alegerile din SUA, a primit de zece ori mai multe solicitări din partea unor traderi din regiunea Yiwu decât înainte de alegeri.
Analiştii susţin că există pericolul unei noi escaladări a disputelor comerciale între Beijing şi Washington în cel de-al doilea mandat al lui Trump. În campania electorală, Trump a vorbit de impunerea unor tarife de 60% la importurile de produse chineze.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu