Amenințat cu proces colectiv în care s-au asociat sute de oameni, Consiliul Județean Ilfov revocă hotărârea care dădea undă verde ridicării unui nou depozit de deșeuri lângă București, la Vidra
La presiunea comunităților de lângă București și amenințat cu un proces colectiv pornit de aproape 800 de locuitori din comunele Vidra, Berceni și Jilava, dar și altele individuale din țară, Consiliul Județean Ilfov revocă hotărârea din aprilie 2023 prin care se identifica un teren pentru ridicarea unui nou depozit de deșeuri în comuna Vidra, vecin cu actuala și singura groapă de gunoi a Bucureștiului și Ilfovului, EcoSud. Timp de câteva luni, instituțiile publice au fost inundate cu sute de plângeri simultane din partea cetățenilor pentru a bloca în fașă proiectul construirii unei noi gropi de gunoi lângă casele lor, denumită de ei Vidra 2. Astăzi, la patru luni distanță, Consiliul Județean a aprobat cu majoritate de voturi revocarea hotărârii 118/27.04.2023 ”ținând cont de îngrijorările locuitorilor și de toate sesizările din comunele Vidra, Jilava și Berceni”.
Locuitorii din cele trei comune, dar și din țară, respectiv cei care au terenuri în zona adiacentă Vidra, s-au asociat în aceste luni și au pornit o amplă acțiune colectivă în care au uzat de toate căile persuasive: petiții publice și cereri adresate autoritățile locale – primării, prefectură – și centrale, Garda de mediu, ministere, ong-uri, și în paralel în justiție, prin acțiuni la tribunale din țară. Astfel, un proces colectiv a fost pornit la Tribunalul Ilfov, dar și la 14 judecătorii din țară, la București, Călărași, Prahova, Ialomița și Buzău de către oameni cu adrese de domiciliu în aceste județe, dar proprietari în comunele afectate de noul depozit. Cetățenilor li s-au alăturat în demersurile lor către autorități, nu și în justiție, primarii din Vidra, Berceni și Jilava, comunele din proximitatea viitorului depozit.
Populația ce ar fi fost afectată de apariția unei noi gropi de gunoi este de peste 360.000 de oameni, locuitori din Berceni, Vidra, Popești-Leordeni, S4 București, însă locuitorii au reușit să creeze un val de emoție publică.
Subiectul a fost lansat în decembrie 2022, când Consiliul Județean Ilfov a semnat un acord de asociere cu două asociații, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea Integrată a Deșeurilor Ilfov, în care sunt toate comunele din Ilfov și CJ Ilfov, și omoloaga din București, în care sunt primăriile de sector și primarul general Nicușor Dan. Acestea și-au dat acordul de principiu pentru realizarea unui Centru de Management Integrat al deșeurilor, „proiect de interes regional”, format din stație de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă și un depozit conform de deșeuri, urmând ca amplasarea lui să se facă pe teritoriul Județului Ilfov iar identificarea terenului să fie făcută de Consiliul Județean Ilfov. Lucru realizat pe 27 aprilie 2023, când CJ Ilfov adopta o hotărâre de consiliu ca să fie făcute demersuri de expropiere pe un teren de 24 de ha identificat în comuna Vidra.
Hotărârea a generat o puternică reacție negativă din partea locuitorilor comunelor Vidra, Jilava și Berceni, care se vedeau în situația de a suporta un nou depozit de deșeuri în plus față cel de la Ecosud care provoacă de ani de zile nemulțumire din cauza aerul contaminat. În sute de plângeri și petiții, oamenii au atras atenția că terenul identificat nu îndeplinește cerințele necesare întrucât distanța dintre acesta și cea mai apropiată casă este de sub 1000 m. Poziția comunităților locale a primit în cele din urmă susținerea Prefecturii Ilfov.
La începutul lunii august, Prefectura Ilfov îi anunța pe cetățenii petiționari că hotârârea CJ de a face demersurile pentru expropierea terenului prevăzut pentru construcția depozitului „nu poate produce efecte juridice” întrucât este anulată de o prevedere a Consiliului Vidra care stipula că ”se interzice realizarea unui depozit de deșeuri municipale în comuna Vidra, județul Ilfov”. ”În acest sens, hotărârea CJ Ilfov este lăsată fără obiect”, se arată în răspunsul Prefecturii Ilfov, conduse de Simona Niculae (PSD), în care anunță totodată că a informat CJ Ilfov, prin adresa din 3 august să dispună „măsurile legale în vederea asanării actelor adoptate”.
Scurt istoric al gropii de gunoi de la Vidra
În 2019 și 2021 au fost închise două gropi de gunoi din Ilfov. Glina și Iridex Chitila. Zona București-Ilfov a rămas cu un singur depozit ecologic de deșeuri, în Vidra. În ultimul an, oamenii s-au plâns încontinuu de mirosul insuportabil care circulă zilnic, în funcție de direcția și viteza vântului, afectând populația din Vidra, Berceni, Popești-Leordeni, Jilava și chiar Sectorul 4, București. Ei și-au instalat senzori de poluare și s-au plâns că au găsit în aer Hidrogen Sulfurat (H2S), un gaz toxic. „Capacitatea de absorbție a gunoaielor la groapa Vidra este depășită deja, atât datorită cantității mari de gunoaie ce ajung zilnic la groapă, cât și perimetrului limitat al gropii. (..)Gazele emanate de groapă fie nu sunt conectate la instalația de ardere completă, fie dacă sunt conectate, arderile sunt deficitare.”, se arată într-un document al grupului de acțiune colectivă.
„Mii de oameni simt mirosul pestilențial emis în aer, în special după ora 22:00, înainte de răsăritul soarelui sau în weekend, adică în intervale orare în care autoritățile nu au program de lucru. Nici echipe de intervenție rapidă pentru combaterea poluării sau pentru anchetarea cauzelor ei. Suferința olfactivă este extinsă pe o rază de aproximativ 10 km, în funcție de direcția vântului, spre București, Jilava, Popești Leordeni. Cei mai afectați sunt însă cei din Vidra și Berceni, care au deja probleme de sănătate respiratorie. Incidența tulburărilor respiratorii, bronșită, bronșolită și forme de pneumonie a crescut la copiii din Jilava, Berceni și Vidra.”, se mai arată în documentul grupului de acțiune.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu