Victorie impresionantă pentru Sorana Cîrstea la Wimbledon/ Românca a trecut de Victoria Azarenka și merge în turul al treilea
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe belarusa Victoria Azarenka, în trei seturi, cu 7-6 (5), 3-6, 6-4, transmite Agerpres.
“Trebuie să spun asta… Joc tenis profesionist de la 16 ani, dar aceasta a fost cea mai bună atmosferă pe care am întâlnit-o. Cred că acesta a fost cel mai bun meci al meu din acest an. Este pentru prima oară când câştig cu Vika. Este o jucătoare incredibilă, foarte greu de jucat împotriva ei. Când am văzut tragerea la sorţi nu prea zâmbeam… Dar cred că am jucat foarte agresiv şi am încercat să îmi fac jocul şi a funcţionat. Cred că publicul m-a ajutat foarte mult. Nu cred că m-am mai bucurat de un meci ca astăzi. Să jucăm din nou cu public este absolut special şi de departe aceasta este cea mai frumoasă amintire a carierei mele”, a spus Cîrstea.
Cîrstea (31 ani, 45 WTA) a obţinut prima sa victorie în faţa Victoriei Azarenka, a 12-a favorită, după două ore şi 19 minute.
Azarenka (31 ani, 14 WTA), semifinalistă la Wimbledon în 2011 şi 2012, a făcut un break la 5-5 şi a servit pentru set, în primul act, dar Cîrstea a reuşit să facă şi ea break, iar apoi s-a impus în tiebreak cu 7-5.
Belarusa a dominat setul secund, în care a condus cu 3-0, câştigând cu 6-3. În decisiv, Azarenka a avut 2-0 şi 3-1, dar Cîrstea a reuşit patru ghemuri consecutive, desprinzându-se la 5-3. Românca a ratat două mingi de meci şi şi-a pierdut serviciul, Azarenka apropiindu-se la 5-4, dar Cîrstea a încheiat meciul cu un break (6-4).
Cîrstea a avut 3 aşi şi 3 duble greşeli, iar adversara sa 9 aşi şi 9 duble greşeli. Azarenka a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 35-29, dar şi mai multe erori neprovocate, 30-22.
Azarenka avea 3-0 în meciurile directe cu Sorana, pe care a învins-o în 2008, în turul al doilea la Roland Garros, cu 6-0, 6-0, în turul al doilea la Wimbledon, în acelaşi ani, 2008, cu 6-1, 6-3, şi în turul al treilea la Wimbledon, în 2009, cu 7-6 (2), 6-3.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 115.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA.
În turul al treilea, Cîrstea o va înfrunta pe britanica de origine română Emma Răducanu (18 ani, 338 WTA), care a produs o mare surpriză, prin victoria în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova, cu 6-2, 6-4.
sursa foto: Facebook\ Sorana Cîrstea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii