G4Media.ro

Victorie în Camera Reprezentanţilor din SUA pentru programul preşedintelui Trump de reduceri…

Foto: Camera Reprezentanților a SUA

Victorie în Camera Reprezentanţilor din SUA pentru programul preşedintelui Trump de reduceri fiscale şi de securitate a frontierelor

Programul preşedintelui american Donald Trump de reduceri fiscale şi de securitate a frontierelor a marcat marţi o victorie în Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, ceea ce oferă un impuls major priorităţilor lui Trump pentru 2025, relatează Reuters şi AFP.

Măsurile au fost aprobate cu 217 voturi pentru şi 215 împotrivă, inclusiv unul din partea reprezentantului Thomas Massie, singurul republican care a votat cu opoziţia. Un democrat nu a votat, transmite Agerpres.

Proiectul adoptat marţi de reprezentanţi şi care urmează acum să fie dezbătut de Senat este un pas preliminar în vederea continuării, mai târziu în cursul acestui an, a scăderilor de taxe decise de Trump în primul său mandat, în 2017.

Votul final a avut loc după ce preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi republicanul nr. 2 al Camerei, Steve Scalise, au dus ore întregi muncă de convingere pentru a-i face să se răzgândească pe cei opuşi măsurilor.

Potrivit celor doi, Trump însuşi i-a contactat pe unii membri reticenţi în ce priveşte necesitatea de a susţine planul de reduceri fiscale în valoare de 4,5 trilioane de dolari şi care urmează să finanţeze totodată deportarea migranţilor care trăiesc ilegal în SUA, înăsprirea securităţii la frontieră, liberalizarea energetică şi cheltuielile militare.

Unii conservatori de orientare dură doreau reduceri mai drastice ale cheltuielilor şi un control mai ferm asupra bugetului federal, pentru a evita un posibil „shutdown” după expirarea finanţării actuale, pe 14 martie.

Conform estimărilor din 2024 ale think tank-ului Center for American Progress, apropiat de Partidul Democrat, reducerile fiscale vizate de administraţia Trump ar costa guvernul federal 400 de miliarde de dolari pe an în următorii zece ani.

Pentru a compensa aceste costuri, republicanii conservatori au în vedere şi reducerea anumitor programe de asistenţă publică, cum ar fi Medicaid, asigurările de sănătate pentru milioane de americani cu venituri modeste. Or, potrivit liderului minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, proiectul republicanilor ar reprezenta „cea mai mare reducere a Medicaid din istoria Americii”, expunând la risc mai ales copiii, familiile, persoanele cu dizabilităţi, dar şi pe bătrâni, spitalele şi căminele pentru vârstnici.

Donald Trump a asigurat săptămâna trecută că republicanii nu se vor „atinge” de astfel programe de asistenţă publică. „Cu excepţia cazului în care sunt fraude sau ceva de acest gen”, a adăugat el, alături de miliardarul Elon Musk, pe care l-a însărcinat cu reducerea cheltuielilor publice prin noul său Departament pentru eficienţa guvernamentală, DOGE.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.