G4Media.ro

Victorie majoră pentru președintele Trump: Brett Kavanaugh a fost confirmat judecător la…

Sursa foto: Facebook / Donald J. Trump

Victorie majoră pentru președintele Trump: Brett Kavanaugh a fost confirmat judecător la Curtea Supremă a Statelor Unite

Judecătorul conservator, Brett Kavanaugh, un magistrat în plină ascensiune de la Curtea de Apel din Washington, a primit sâmbătă acceptul Senatului american de a deveni judecător-asociat la Curtea Supremă a Statelor Unite. Nominalizat în iulie de către președintele Donald Trump pentru această funcție, Kavanaugh îl înlocuiește astfel la cea mai înaltă instanță din SUA pe Anthony M. Kennedy, un judecător conservator, numit de Ronald Reagan în 1988, care a anunțat în vară că se va retrage începând cu 31 iulie. Votul Senatului a pus astfel capăt unei drame legale care a fascinat și divizat americanii în ultimele câteva săptămâni.

Numirea lui Kavanaugh la Curtea Supremă a stat sub semnul întrebării până în ultimul moment, după ce trei femei au declarat că ar fi fost victimele unor agresiuni sexuale comise de actualul judecător, iar alta a susținut că a fost agresată fizic de către acesta. O anchetă realizată de FBI în ultima săptămână nu a găsit suficiente probe care să susțină acuzațiile celor patru femei și să împiedice confirmarea lui Kavanaugh. Acesta devine cel de-al doilea judecător de la Curtea Supremă numit de Trump, după Neil Gorsuch, o victorie remarcabilă pentru președintele republican, care își lasă amprenta semnificativă pe sistemul juridic american pentru o lungă perioadă de acum înainte.

Kavanaugh a primit acceptul a 50 de senatori (49 republicani, la care li s-a alăturat democratul Joe Manchin din Virginia de Vest. Acesta va trebui să facă față unei confruntări electorale dure în noiembrie într-un stat câștigat detașat de Trump în 2016), în timp ce 48 de senatori s-au opus. Votul de confirmare a respectat aproape fidel linia de partid. La câteva ore după votul din Senat, Kavanaugh a depus jurământul, devenind cel de-al 114-lea judecător-asociat de la Curtea Supremă din istorie.

Republicanii au salutat confirmarea lui Kavanaugh, despre care analiștii afirmă că este mult mai conservator în atitudinea sa decât Kennedy, care a fost moderat și a votat deseori (51 de ori) cu colegii liberali în chestiuni legate de avort, pedeapsa cu moartea sau drepturile homosexualilor. De altfel, la Casa Albă, atunci când a fost anunțat ca nominalizarea lui Trump, Kavanaugh și-a exprimat crezul juridic afirmând: „Un judecător trebuie să fie independent și trebuie să interpreteze legea, nu să facă legea.” Kay Coles James, președintele Heritage Foundation, a afirmat sâmbătă că votul a fost „o victorie a libertății în America,” numindu-l pe Kavanaugh „un om bun și un jurist bun.” Președintele Trump a felicitat pe Twitter Senatul care a confirmat numirea „marelui candidat, judecătorul Brett Kavanaugh, la Curtea Supremă a SUA.”

De partea cealaltă însă, politicienii și presa liberală au criticat constant alegerea făcută de Trump, considerând că, în ceea ce privește cel puțin accesul la avort sau drepturile unor minorități, Kavanaugh ar putea să aibă opinii mult prea restrictive, cu efecte pentru multe decenii de-acum înainte. Ultimele două săptămâni au fost martorele unor drame legale și a unor scandaluri sexuale prin care democrații și activiștii liberali au încercat, fără succes, să blocheze confirmarea lui Brett Kavanaugh de către Senatul de la Washington. Sâmbătă, după votul de confirmare,
Stephanie Schriock, președintele EMILY’s List, care contribuie cu donații pentru candidatele democrate, a criticat confirmarea „unui presupus agresor sexual și a unui radical împotriva dreptului de a alege la o funcție pe viață la Curtea Supremă. Dar vom duce această mânie acumulată în alegeri. Femeile nu vor uita acest lucru.”

O numire cu implicații uriașe
Așa cum am scris într-o analiză recentă, confirmarea lui Kavanaugh la Curtea Supremă este importantă din mai multe motive:

  • Președintele Trump a numit deja doi judecători la Curtea Supremă, în mai puțin de doi ani de mandat. Este, fără doar și poate, o victorie extraordinară pentru liderul de la Casa Albă, care îi va cimenta moștenirea juridică. De asemenea, cu ajutorul republicanilor din Senat, președintele Trump a instalat deja mai mulți judecători la curțile de apel în primii săi doi ani de mandat în comparație cu alte administrații. Până în acest moment, Senatul a confirmat un număr record de 26 de judecători noi la curțile de apel (https://www.reuters.com/article/us-ușa-court-trump-judges/trump-chips-away-at-liberal-u-s-appeals-court-majorities-idUSKCN1M025I), toți nominalizați de președintele Trump, o mișcare dramatică în sistemul juridic din Statele Unite. Conservatorii americani reușesc astfel să influențeze semnificativ peisajul juridic din cea mai importantă putere politică, militară și economică a lumii, după decenii la rândul în care au dus o campanie sustinută pentru acest lucru.
  • În perspectiva alegerilor intermediare cruciale de la 6 noiembrie, Trump are în mână un as politic redutabil, care ar putea să influențeze decisiv alegătorii. Rar se întâmplă ca președintele american să reușească să numească doi judecători la Curtea Supremă în primii doi ani de mandat. În plus, confirmarea lui Kavanaugh vine în contextul unei alte reușite a lui Trump: starea formidabilă în care se află economia americană, cu cele mai bune cifre privind piața muncii din ultimii 49 de ani și cu o rată mică a șomajului (3.7%). Noul acord cu Mexic și Canada este și el un punct câștigător uriaș pentru Trump. Strategia lui agresivă, descrisă în „Art of the Deal,” a dat așadar roade. Liderul republican poate ieși astfel în fața susținătorilor și să afirme, fără greșeală, că multe dintre promisiunile sale electorale au fost îndeplinite.
  • Prin confirmarea lui Kavanaugh cu exact o lună înainte de alegerile din noiembrie, președintele Trump se asigură astfel că cel mai înalt for juridic din Statele Unite va fi dominat de conservatori și va avea un rol decisiv în cazul în care democrații vor câștiga controlul Congresului în urma scrutinului din toamnă și vor declanșa procedurile de suspendare a sa. Discuțiile despre înlăturarea din funcție a lui Trump au luat amploare în ultima perioadă, iar liderii Partidului Democrat vorbesc tot mai des despre acest lucru. În acest context, Curtea Supremă (acum cu o majoritate conservatoare) ar putea să fie cea care va decide viitorul politic al lui Donald Trump.
  • Poate cel mai considerabil efect al confirmării lui Brent Kavanaugh pentru Curtea Supremă este cel al influenței pe care votul său îl va avea în cazul unor decizii cruciale. Opinia lui conservatoare va cântări enorm în multe cazuri majore (nu neapărat imediat, dar în anii care urmează). Având în vedere că judecătorii de la Curtea Supremă sunt numiți pe viață, iar Kavanaugh are doar 53 de ani, înseamnă că el ar putea să stea în funcție câteva decenii, cu consecințe fundamentale pentru multe generații (nu este exclus ca, în următorii ani, Trump să mai aibă ocazia de a numi cel puțin un alt judecător, dacă ținem cont de faptul că magistrații liberali Ruth Bader Ginsburg și Stephen Breyer au 85 de ani, respectiv 80 de ani. Ambii au fost numiți de democratul Bill Clinton).

Opiniile conservatoare exprimate de Kavanaugh au fost de altfel și motivul pentru care democrații i s-au opus cu atâta înverșunare. În special atitudinea sa față de legea avortului a stârnit furie printre democrați și activiști liberali, care au protestat, au trimis scrisori, au sunat senatorii indeciși și, în general, au depus eforturi mari (susținute de campanii de presă, la TV sau pe canalele de socializare media de milioane de dolari) pentru a bloca confirmarea lui Kavanaugh. În afară de restricționarea accesului la avort, democrații se tem că judecătorul Kavanaugh va avea un cuvânt greu de spus în limitarea utilizării deciziilor ce iau în considerare rasa atunci când e vorba, de exemplu, de admiterea la universități, în menținerea restricțiile de vot, în extinderea drepturilor celor care susțin armele de foc, în înlăturarea reglementărilor privind finanțarea campaniilor electorale și în acordarea unui rol mai important religiei în viața publică.

Unii democrați au pus la îndoială chiar legitimitatea numirii unui judecător de către un președinte investigat în legătura cu relațiile sale cu Rusia și cu ceea ce unii numesc obstrucționarea justiției.

  • Democrații americani au ieșit șifonați din confruntarea brutală cu republicanii, iar eforturile lor de blocare a confirmării lui Kavanaugh au fost zadarnice. Strategia pe care au adoptat-o a fost una greșită, iar acest lucru ar putea să se întoarcă împotriva lor la urne. Unii analiști cred chiar că strădaniile democraților de a împiedica numirea judecătorului propus de Trump ar putea să le reducă șansele electorale în noiembrie, fiindcă atitudinea lor agresivă și campania virulentă pe care au dus-o în ultimele câteva săptămâni pare că i-au energizat pe suporterii republicani.
  • Câteva date despre Curtea Supremă. Curtea Supremă (https://www.supremecourt.gov/) este cea mai înaltă instanță din SUA. Articolul III din Constituția americană a creat Curtea Supremă în 1789 și a autorizat Congresul să adopte legi care instituie un sistem de tribunale inferioare. În forma actuală a sistemului juridic federal, sub jurisdicția Curții Supreme se află 94 de instanțe de judecată la nivel districtual și 13 curți de apel.
  • Curtea include un judecător-șef (actualul este John Roberts) și alți opt judecători-asociați (https://www.supremecourt.gov/about/justices.aspx). Constituția Statelor Unite îi oferă președintelui autoritatea unică de numire a judecătorilor Curții Supreme, însă orice numire pe care el o face trebuie aprobată cu majoritate de voturi în Senatul de la Washington. Înainte de a fi supuși votului senatorilor, candidații sunt chemați în fața Comitetului Judiciar al Senatului, unde li se cere să depună mărturie despre filosofia lor juridică și să își prezinte opiniile.
  • Judecătorii Curții Supreme servesc pe viață, astfel încât influența lor asupra societății americane ar putea fi uriașă. Ei se pot retrage din funcție, pot demisiona sau pot fi înlăturați prin procedura de impeachement (iar democrații, încrezători că vor câștiga controlul Congresului în noiembrie, vorbesc acum despre declanșarea înlăturării din funcție a lui Kavanaugh ). În mod normal, judecătorii de la Curtea Supremă stau în funcție zeci de ani.
  • Senatul a recurs rar la dreptul de a bloca candidați la Curtea Supremă. În 1987, democrații (care aveau majoritatea în Senat) au respins nominalizarea judecătorului Robert Bork la instanța supremă. Magistratul conservator fusese numit de către președintele Ronald Reagan, iar democrații au avut obiecții legate de opiniile sale în ceea ce privește avortul și puterea executivă.
  • De ce este importantă Curtea Supremă? Instanța are autoritatea de a anula orice lege statală sau federală pe care o consideră neconstituțională. Curtea este chemată în mod regulat să se pronunțe asupra unor cazuri vizând libertatea individuală – cum ar fi drepturile civile și libertatea de exprimare – și chestiuni precum avortul, pedeapsa capitală și dreptul poliției de a reține și cerceta persoane suspecte de comiterea unor crime.
  • Hotărârile sale în cazuri de referință au avut efecte majore în crearea Americii moderne, așa cum a fost cazul Brown v Board of Education în 1954 (a semnalat sfârșitul segregării rasiale), Roe v Wade în 1973 (a garantat dreptul la avort) sau decizia din 1976 care a permis statelor și legislatorilor federali să impună pedeapsa cu moartea. Cazurile sunt adoptate cu o majoritate a celor nouă judecători.
    Deși mandatul pe toată durata vieții le conferă independență politică, judecătorii sunt numiți (și aprobați) de către politicieni, ceea ce face ca Curtea Supremă să fie o instituție în care factorul politic este important. Și pentru că deciziile lor au o pondere atât de mare în societatea americană, opiniile politice ale Curții Supreme sunt deseori subiect de mare interes și dezbatere.

În general, curtea este alcătuită din patru judecători conservatori și patru liberali, iar cel de-al nouălea este un așa-anumit swing voter, care uneori votează cu liberalii, alteori cu conservatorii. De asemenea, au mai existat cazuri în care judecătorii s-au întors împotriva președinților care i-au numit. De exemplu, David Souter a fost numit de republicanul George H. W. Bush, dar a votat ulterior alături de magistrații liberali. Este greu de crezut însă că Brett Kavanaugh, care a fost tratat fără mănuși de democrați, va vota vreodată cu colegii săi liberali din Curtea Supremă.

Concluzia. Pariul președintelui Trump și al republicanilor pe Brett Kavanaugh a fost unul câștigător. Acesta a fost confirmat judecător la Curtea Supremă, iar jurisprudența sa conservatoare își va lăsa amprenta decisivă asupra societății americane, a Curții Supreme și a Statelor Unite pentru mult timp de-acum înainte. Cu doar o lună înainte de un scrutin important, liderul de la Casa Albă și Partidul Republican au bifat o victorie majoră.

Cât de mult va conta acest lucru pentru alegătorii americani și cât de mulți dintre ei vor avea în minte drama legală care a accentuat divizarea Americii în ultima perioadă, vom vedea în seara zilei de 6 noiembrie. Unii comentatori cred că saga juridică recentă din jurul confirmării lui Brett Kavanaugh va avea efecte mari nu doar asupra rezultatului alegerilor, dar și asupra moștenirii politice a lui Trump. În ciuda naturii sale controversate și a scandalurilor care nu mai contenesc, președinția republicanului are acum toate șansele să devină una cu adevărat substanțială și din punctul de vedere al impactului juridic asupra Americii.

Surse: Reuters, CNN, BBC, The New York Times, Fox News, AP

Sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. mamele republicane au fost scandalizate ca un judecator decent a fost acuzat fara dovezi de asa bazaconii si le e teama ca pruncii lor vor pati la fel in viitor daca democratii castiga la alegerile de peste o luna si vanatoarea de vrajitoare anti-barbati se va adanci. de asta femeile (singura speranta a democratilor de a castiga) au migrat recent masiv catre republicani asa ca alegerile vor fi castigate de catre republicani , va fi un val gigantic de dreapta, trump crescandu-si majoritatile in congres pentru a aplica programul Make America Great Again.

  2. Faptul ca acest alcoolic si potential violator a fost confirmat dupa o investigatie a FBI care a fost limitata din start de catre Trump este practic o palma peste fata femeilor din SUA.

    Pe 6 noiembrie, femeile vor taxa masiv partidul republican la urne.

    Nu stiu de ce minte postacul pro-Trump Mr. K mai sus.

  3. Felicitari g4 media pentru descrierea nepartizana a evenimimentelor legate de confirmarea Judedecatorului Kavanaugh .Sunt rezident al USA dar incerc sa fiu, cat e posobil , in cunostinta si cum vedeti voi situatia reala de aici. Sunteti PROFESIONISTI!

  4. @marian, ai amuțit? Trump 2020!

  5. @Mr.K si Blv: desi acuzatiile au fost slabe, probabil adevaruri amestecate cu minciuni sau cu inexactitati (ca totusi e vechi incidentul), tineti cont de faptul ca tipul a mintit in fata Senatului. Treaba cu alcoolul si cu jocurile sexuale a fost o bataie de joc. Pana si eu din Romania stiam ce este un Devil’s Triangle. Putea sa recunoasca, orice om are dreptul la putina distractie in adolescenta. Faptul ca a mintit il descalifica din punctul meu de vedere, si ar fi trebuit sa fie inlocuit cu alt judecator din partea Trump. Dar aia e, ori spui adevarul ori faci propaganda.

  6. Asta este adevarata stire pe ziua de azi. Un coservator dur numit la curtea suprema din SUA. Asta conteaza mai mult decat referndumul: daca liberalismul irational moare in SUA, va muri in toate celelalte tari.

    Bret va ramane la Curtea Suprema multi, multi ani de aici inainte.

    Daca in SUA se baneaza oficial casatoriile homosexuale, tot globul va urma trendul.