G4Media.ro

Victorie uriașă pentru susținătorii celui de-al Doilea Amendament din Constituția SUA: Trump…

sursa foto: White House

Victorie uriașă pentru susținătorii celui de-al Doilea Amendament din Constituția SUA: Trump a anunțat retragerea Americii din tratatul ONU privind comerțul cu arme

Președintele Donald Trump a anunțat vineri că administrația sa va retrage semnătura Statelor Unite din tratatul ONU privind comerțul cu arme, ca răspuns la îngrijorările celor care au afirmat că documentul ar putea afecta dreptul americanilor de a deține arme de foc. Decizia liderului republican este considerată o victorie majoră pentru Național Rifle Association (NRA), una dintre cele mai influente organizații de lobby din Statele Unite și principala susținătoare a dreptului americanilor de a deține arme. De altfel, Trump a făcut anunțul legat de tratatul ONU într-un discurs ținut în fața membrilor NRA prezenți la adunarea anuală a asociației, desfășurată la Indianapolis (Indiana), unde a declarat că „libertatea americană este sacră și că cetățenii americani trăiesc conform legilor americane și nu conform legilor unor țări străine”.

„Sub administrația mea nu vom renunța niciodată la suveranitatea americană, nu vom permite niciodată birocraților străini să calce în picioare libertatea pe care v-o oferă cel de-al Doilea Amendament din Constituție (n.red. legat de dreptul de a deține arme de foc) și de aceea administrația mea nu va ratifica niciodată tratatul ONU”, a declarat Trump la Indianapolis.

„Anunț astăzi în mod oficial că Statele Unite vor revoca efectul semnăturii americane de pe acest tratat complet greșit, că ne luăm semnătura înapoi”, a spus liderul de la Casa Albă. „Prin adoptarea acestor acțiuni, reafirmăm că libertatea americană este sacră și că cetățenii americani trăiesc conform legilor americane și nu conform legilor unor țări străine”, a adăugat el.

Tratatul ONU privind comerțul cu arme (ATT), care reglementează comerțul internațional cu arme convenționale – de la arme de calibru mic până la tancuri de luptă, avioane de luptă și nave de război – a fost adoptat de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 2 aprilie 2013 și a intrat în vigoare la 24 decembrie 2014. Până în acest moment, documentul a fost semnat de 101 state, iar alte 34 de țări l-au semnat, dar nu l-au ratificat. ATT urmărește în special „prevenirea și eradicarea comerțului ilicit cu arme convenționale”, precum și „prevenirea deturnării scopului acestora”. Comerțul internațional cu arme este estimat la circa 70 de miliarde de dolari anual.

Fostul președinte american Barack Obama a semnat tratatul în septembrie 2013 în numele Statelor Unite, trimițând documentul la Senat pentru ratificare. Vineri, Trump a semnat o notă adresată Senatului de la Washington, cerându-i să pună capăt procesului de ratificare și să retrimită tratatul la Casă Albă, „unde voi renunța la el”.

În timp ce susținătorii tratatului au afirmat că acesta nu ar putea încălca drepturile acordate de al Doilea Amendament, documentul a fost criticat constant de către NRA. Organizația de lobby a afirmat că ATT solicită înregistrarea deținătorilor de arme la nivel național în fiecare țară și că guvernele semnatare vor putea avea acces la aceste registre de evidență națională. Tratatul înseamna că politica americană privind armele de foc „ar putea deveni problema celorlalte țări” și să fie supusă aprobării acestora, susține NRA, adăugând că nu este exclusă astfel impunerea de restricții comerciale dacă nu se respectă „normele internaționale”.

„NRA a fost implicată, timp de două decenii, în cadrul Organizației Națiunilor Unite și în alte părți ale lumii la nivel internațional, ca răspuns la depășirea inițiativelor privind armele de calibru mic. În această perioadă, ne-am opus în mod activ eforturilor transnaționale care ar limita libertățile americanilor specificate de al Doilea Amendament”, susține organizația de lobby

În discursul ținut vineri în Indiana, liderul de la Casa Albă a susținut preocupările celor din NRA. Trump s-a prezentat drept apărător al drepturilor oferite de al Doilea Amendament, spunându-le susținătorilor NRA că „este o onoare să lupt de partea voastră”, promițând în același timp să apere drepturile americanilor de a avea arme.

Retragerea Statelor Unite din ATT continuă strategia președintelui Trump de a abandona diferite tratate internaționale. Încă din timpul campaniei electorale pentru Casa Albă din 2016, Trump și-a declarat constant scepticismul atât în privința Națiunilor Unite, cât și a tratatelor multilaterale, retrăgând ulterior America din acordul nuclear cu Iran, acordul climatic de la Paris, din controversatul Consiliu pentru Drepturile Omului al ONU și din UNESCO.

Date statistice

  • Conform unui sondaj Pew Research Centre din 2017, aproximativ 40% dintre americani spun că dețin o armă sau locuiesc într-o casă în care există o armă de foc. Dreptul de a purta armă este considerat un drept fundamental de Constituția Statelor Unite și a fost reafirmat de Curtea Supremă în câteva decizii majore.
  • Unele estimări afirmă că americani dețin circa 270 de milioane de arme de foc (mai mult de una pentru fiecare adult). Aproximativ 7,7 milioane de americani dețin fiecare între opt și 140 de arme.
  • O treime dintre americanii peste 50 de ani au spus că dețin o armă. Rata de proprietate a armelor a fost mai mică pentru adulții mai tineri – aproximativ 28%. Cea mai numeroasă categorie care deține arme de foc o reprezintă bărbații albi și cei care susțin republicanii (40%). Doar 20% dintre democrați și independenții care preferă democrații afirmă că dețin arme de foc.
  • 48% dintre americani afirmă că dețin arme pentru protecția lor, în timp ce unul din trei afirmă că principalul motiv este vânătoarea (sondaj Pew din 2013). Un sondaj din 1999 afirmă că 49% dintre americani aveau o armă pentru vânătoare, iar protecția era atunci pe locul al doilea.
  • Tinerii între 18 și 29 de ani sunt cei care susțin cel mai mult implementarea de legi pentru controlul armelor de foc, proporția lor crescând după atacurile din Orlando (2016) și Parkland (2018).
  • Rata crimelor sau a omorurilor produse cu arme de foc în Statele Unite este cea mai ridicată în țările dezvoltate (73% din numărul total al crimelor). Afro-americanii, care alcătuiesc 13% din populația Statelor Unite, reprezintă mai mult de jumătate din totalul victimelor crimelor și atacurilor cu arme de foc.
  • Atacul produs în 2017 la Las Vegas (în care au murit 59 de persoane și au fost rănite prin împușcare alte 422) a fost cel mai grav din istoria recentă a Statelor Unite. Cinci dintre atacurile armate cu cel mai mare număr de victime au avut loc în ultimii 10 ani.
  • Atacurile cu arme de asalt cu putere de foc mare, utilizate cu precădere de militari, au fost folosite în unele dintre cele mai sângeroase atacuri în masă, inclusiv masacrul de la clubul de noapte Pulse din Orlando (2016) și de la Școala Sandy Hook din Connecticut (2012). Unele dintre statele americane au interzis aceste arme puternice, care pot fi cumpărate din magazine cu circa 1.500 de dolari.
  • Coalition to Stop Gun Violence, formată din 48 de organizații, susține că 40% din armele de foc sunt vândute fără verificarea necesară a cumpărătorilor.
  • Opinia americanilor legată de interzicerea armelor de foc s-a schimbat dramatic în ultimii 60 de ani. În acest moment, o majoritate semnificativă a americanilor se opune interzicerii armelor de foc, potrivit unui sondaj realizat de Gallup în luna martie a anului trecut. Cu toate acestea, majoritatea americanilor spun că sunt nemulțumiți de legile și politicile din SUA privind armele de foc, iar majoritatea celor care se declară nemulțumiți de acest aspect doresc o legislație mai strictă.
  • Atât democrații, cât și republicanii doresc restricționarea armelor pentru persoanele care sunt bolnave mintal sau pentru cele care se află pe lista de monitorizare de către agențiile din domeniul securității. Opiniile lor diferă însă atunci când e vorba de alte propuneri, cum ar fi posibilitatea de a permite cetățenilor obișnuiți să aibă drepturi sporite de a avea arme ascunse asupra lor în public.
  • Principala organizație care se opune tuturor formelor de control al armelor de foc este NRA, unul dintre cele mai influente și puternice grupuri de lobby de la Washington în chestiunea politicilor privind armele de foc. Asociația susține că mai multe arme de foc fac din America o țară mai sigură. În total, circa unul din cinci proprietari de arme de foc din Statele Unite este membru al NRA, organizația bucurându-se în special de susținere printre republicani sau independenții care susțin de obicei Partidul Republican. NRA și celelalte organizații similare reprezintă un lobby puternic, ele investind anual milioane de dolari pentru sprijinirea politicienilor care le susțin ideile. Influența NRA în dezbaterile privind politicile referitoare la controlul armelor este uriașă, așa cum s-a întâmplat după atacul din decembrie 2012 de la Sandy Hook, când o inițiativă legislativă bipartizană care prevedea impunerea de verificări la toate vânzările de arme (inclusiv la târguri de prezentare și pe internet) a fost respinsă după intervenția NRA.
  • Ultima legislație majoră privind controlul armelor adoptată de Congresul Statelor Unite a fost interzicerea armelor de atac, în 1994, lege care a expirat însă în 2004.
  • Fiecare stat american are o legislație proprie privind armele de foc, unele dintre state având legi mai restrictive decât altele. De asemenea, legile diferă de la stat la stat în ceea ce privește tipurile de arme de foc pe care oamenii le pot deține.
  • Mulți politicieni susțin dreptul americanilor de a avea arme, influențați fără îndoială și de vehemența celor din grupurile pro-arme, despre care se știe că sunt extrem de activi din punct de vedere politic. Aceștia participă la reuniuni, la mitinguri, își bombardează congresmenii cu telefoane și, cel mai important, votează în număr mare la alegeri.
  • Existența unei mitologii naționale legate de armele de foc este un factor important. În acest context, merită menționat faptul că, potrivit unui sondaj Pew Research din 2017, majoritatea proprietarilor americani de arme de foc (74%) a afirmat că dreptul de a avea arme este „esențial” pentru libertatea lor, așa cum este prevăzut și de cel de-al Doilea Amendament al Constituției SUA. Istoria Americii, afirmă ei, este plină de arme, de la Revoluție și masacrarea indienilor, la cucerirea Vestului și crearea statului modern.

Surse: FoxNews, NRAILA, UN

Foto: Donald Trump / WhiteHouse

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

40 comentarii

  1. Asta ari votat! Asta aveți! Yuhiooo! Balthazar! Medicamente democrați! Trump zise dobre! YhA! Medicamente sarumana Dragnea barosane!

    • Bai băiatule, da’ te-ai dus de tot… liniștește bai ca nu schimbi tu lumea?

    • Rade ciob de oala sparta:trolul harley care e „dus” demult si de-a binelea pe copca extremista.

    • Pe mine sa ma scuzați am băut pensia lu’ mamica și am terminat și pastilele. Acum ma dau pe aici poate îmi pica ceva. Sarumana doamna Olguța și sa trăiești domnu Dragnea.sunt eu idiotul satului

    • Ce-mi place să-i văd pe troli disperați. Faptul că mă clonează arată, pe de o parte că n-au argumente și că nu se pot ridica la nivelul discuției iar pe de altă parte că se oftică puternic, ceea și urmăresc: să-i văd cu unghia in gât de ciudă :)))))

  2. O victorie într-adevăr! O organizație demnă de desene animate precum onu și un fost președinte ca obombo nu pot încalca nici constituția americană și nici drepturile cetățenilor cinstiti care dețin arme. Altfel am ajunge ca in țările bananiere sau “democrațiile” din Europa unde unii ca Dragnea se pisa pe el de popor și se șterge la cur cu constituția.

    • Ia imagineaza ți că primii care ar avea arme ar fi interlopii PSD ului și infractorii care îi susțin. Am un feeling, că ar fi vai de curu’ nostru, nu de al lor! Pt c cetățenii țin armele încuiate(au copii, au nepoți), nu stau cu ele pe masa așteptând să intre unul peste ei! Sau nu pleacă cu copilul in cărucior, la plimbare in parc cu Kalașnikov sub căruț! Dar, am un feeling că fanii PSD ar umbla cu ele la gat, ca cecenii, pe strada!

    • E doar o chestie de educație și de selecție… un om întreg la minte nu scoate arma când risca sa se trezească între douăzeci de persoane care și ei dețin arme:)

    • Încercați sa combateti argumentat ce spune omul asta aici. Inclusiv despre “armele de mare putere folosite de militari” pe care le pomenește jurnalistul mai sus:)

      Pe aici avem o vorba: first rule of gun control is to own one.

      https://m.youtube.com/watch?v=bBEUlJZg5CY

    • Sofism cat casa! Prima regulă e sa nu aibă nimeni! Ce spui tu e exact aia:” fighting for peace is like fuckin’ for virginity”! Mai lasă ne cu argumentele pro arma, că uite ce frumos e, ce „democrație” e in Siria, unde are fiecare! Daca nu ai 17 ani, mai citește și alta carte!

    • WOW! M-ai dat pe spate cu Siria:))) ce civilizatie, ce cultura, ce țara deosebita… uite și la Elveția sau Finlanda ce rău o duc:) m-ai convins, luni ma duc sa predau armele:) Siria, haha 🙂

    • Harley nu e doar dobitoc dar este, evident, incult.meseriasule, pe cand Siria era o mare civilizatie si cultura ‘merica ta era condusa de … bizoni(literalmente!). Dar au avut grija some fine men de ei. nu te deranja sa mai citesti o chestie dinaia cu pagini, carte sau asa ceva, si stai cu Marvel si superman ca aia sunt esenta democratiei si dezvoltarii

    • Bai zzz esti chiar deosebit:) și otomanii și Japonia ba chiar și jarmania și Franța erau niște imperii babane pe vremuri:) pana și Ștefan cel mare a fost un mare ctitor și ete ce s-a ales de țara lui:))

    • Ce se tot făsâie petarda asta de harley, o mare ”chestie de educație și selecție” cum se crede el. Se și vede cu o pușcă în mână, ideea asta îl face să pară că puternic. De fapt, e un frustrat, inadaptat social, singuratic, un eșuat care se simte slab, exclus și care cade pradă ușor, la fel ca alții, unor extremiști mizantropi și misogini care propagă rasismul, xenofobia, cultivă ura și violența. E dintre ăia care se supără pe viață la un moment dat și te trezești că împușcă lumea pe stradă considerând asta ”O victorie într-adevăr!”. Harley nici nu știe ce combinații are Trumpeta și cine-i trage sforile de la spate bătrânului măscărici tot așa cum nu realizează, în inconștiența lui, pericolul pe care în reprezintă în sine deținerea unor arme de foc și felul în care afectează ”drepturile cetățenilor cinstiți” la viață, la sănătate. Înapoiat în gândire, harley crede în dreptatea făcută cu arma în mână și are o mentalitate care se întâlnește fix în ”țările bananiere” organizate după model tribal și unde raporturile de putere se reglează prin forța armelor. Auzi că ” un om întreg la minte nu scoate arma” și dacă nu e întreg ce se întâmplă? Demenți d-ăștia ca el pot fi pe toate drumurile, uite-i numai cum gândesc.

    • harley este un esuat in santurile americii dar care se simte important pentru ca are degetul pe tragaci…se simte „liber” cand rade de tari precum siria/japonia/germania/franta and all thtat. spanul lui cultural si istoric are cam 150 de ani.
      de unde nu e…

  3. SUA controlata de republicani e dispusa sa lase mii de copii sa moara anual in macelurile din scoli, in favoarea dreptului de a detine arme.

    Deci armele si profitul din vanzarile de armament sunt mai importante pentru republicani decat vietile copiilor. Evident, copiii republicanilor merg la scoli private, cu paza armata.

    Republicanii sunt niste psihopati care au transformat SUA in iadul pe pamant.

  4. G4Media, am rugămintea să nu cădeți si dumneavoastă în tentația jurnalismului de 2 bani, bazat pe titluri bombastice. Retragerea din acest tratat nu este nicio victorie, cu atât mai puțin una ”uriașă” (numai în presa din România și cea tabloidă din Marea Britanie poți vedea astfel de adjective), pentru simplul motiv că nu afecta nici al doilea amendament și nici NRA nu s-a luptat decât ca tratatul să nu afecteze dreptul la arme de foc (ceea ce nu se putea întâmpla, oricum).
    Mulțumesc!

  5. Haideti sa urmarim un pic acest subiect abordat si de Noua Zeelanda – in urma atentatului recent au trecut la actiune.
    Cum ii va proteja miscarea lui Trump pe americanii de rand de nr imens de ucideri prin arme de foc pe cap de locuitor si evenimentele ce implica arme de asalt in licee?

  6. Cu ceva timp in urma am fost in vizita la un elvetian. Mi-a aratat cele vreo 7 sau 8 pistoale pe care le avea. L-am intrebat de ce are nevoie de atatea. Raspunsul: daca Guvernul o ia razna si nu-mi respecta drepturile, ne organizam militar si intram peste ei.

  7. O discutie interesanta care chiar mi-a trezit curiozitatea.
    Motiv pt care am apelat la o mica statistica. Din 2018.

    Suedia are 31,6 arme de foc (legale) per 100 locuitori.
    USA are 88,8 arme de foc (legale) per 100 locuitori.

    USA: 327.2 millioane locuitori si 287 milioane arme, total. 1300 crime cu arme de foc.
    Suedia: 9 milioane locuitori si 2,79 milioane arme, total. 43 crime cu arme de foc

    Suedia: 1 crima la 209 302 persoane
    USA: 1 crima la 251 538 persoane
    Sau:
    Proportional, in Suedia sunt de aprox 3 ori mai multe crime cu arme de foc decat in USA (13 fata de 43) daca ne raportam la numarul de arme.

    Doar o gand…

    • bun argument! dar cine sa citeasca un comentariu de bun simt? @bad? asta e impotriva a tot si toti, a inceput chiar sa ma distreze comentariile lui, o fi ramas fara prozac!
      M-am abatut de la subiect, imi cer scuze, inca odata, bun comentariu!

    • @Alex & co, voi ati terminat clasa a 6a sau inca studiati?
      lasand la o parte numerele indoielnice….cum 1:209k fata de 1:251k va da voua „de 3 ori mai mult”???

    • „bun argument!” -referitor la ce, mai exact ? Concret așa, ar trebui să ne spună, sunculita ăsta, dar nu o va face, că nu e capabil
      „comentariu de bun simt?” – care e comentariul, mai precis”? Și care e „raul simt” pe care-l combat niste cifre amețite? Ia să vedem, poate să se exprime intr-o propoziție , cu subiect și predicat? -comentariul este…. Puțin probabil, e prea limitat, trolul.
      „A ramas fara prozac” – ce e aia? Poate ne explica, la ce folosește, dacă tot vorbește.
      Care „comentarii a inceput sa il distreze” oare, cum zice el, pe acest bacon prăjit?
      Punem pariu că nu o să răspundă păcăliciul? La nimic. Pentru că e „abătut” in general, nu e in stare să lege două fraze iar pentru că este doar un postac împuțit, nu o să vadă cineva altceva decât abureli, banalități, generalități, insinuări. Nimic clar, concret,. specific.

    • @zzz – de 3 ori mai mult la numar de crime fata de numarul de arme.
      Agitatia mare cu armele este si datorita democratilor care cauta orice motiv sa-l submineze pe Trump.

    • Ce vorbesti bre? 1300 de crime prin impuscare in 2018 in USA?! Dezinformare prin prezentare de cifre false. Ar trebui ban automat.

      Vorbim de……40 000 de decese in 2018 !!!! Crime prin impuscare in USA! Asa ca intreg rationamentul tau este fix vax.

      https://www.nytimes.com/2018/12/18/us/gun-deaths.html

    • Amice , in usa sunt 1300 de crime cu arme de foc pe zi.
      De unde draq ai scos tu cifrele alea ? Te-ai scremut si a iesit ?

    • @bad…..ai grija la tensiune, faci cam urat!
      Daca ai nedumeriri, google is your friend. Aici nu este locul sa ti se ofere tie explicatii detaliate pentru fiecare cuvant pe care nu-l intelegi, nu ti se cuvine nimic. Si mai lucreaza putin la atitudine, nu face bine la sanatate, a ta in primul rand.
      Promit sa te ignor de acum inainte, esti irelevant.

    • Neahh, „google” e suflețelul postacilor care fac pe deștepții. Așa își etalează ei „cunoștințele”, copiază pasaje și link-uri. Când e să scrie două vorbe „de la ei” vezi cum apare un „i-a”, un dezacord între subiect și predicat sau o virgulă înaintea lui „și”, mai un acord in genitiv scăpat pe ici pe colo. Iar dacă îi intrebi ce înseamnă un concept pe care l-au luat copy-paste, discuția devină „irelevantă” deși ei au pornit-o. În rest e bine, să fie sănătoși și cei ce iau prozac ca sa „nu facă urât” și n-au nevoie de *explicații detaliate” pentru că îl folosesc. Când nu mai au răspuns îi vezi cum „lucrează” de zor la „atitudine” și dintr-o dată au „treaba” cu „lucruri importante”. E bine ca s-a anihilat și fantoșa asta nouă, ne va „ignora” ca altele :)))))

  8. Domnilor pacifisti,
    Oamenii din afara legii, criminalii, interlopii etc… au ORICUM arme. Accesul la arme ne este interzis doar noua, celor bine intentionati, celor care respecta legea. Am fost educati ca asa e normal, dar nu e deloc. Am fost dresati, nu educati, de fapt. Nu exista libertate si demnitate daca ti se ia capacitatea de a te apara. Una din primele masuri ale unui regim totalitar este dezarmarea populatiei.

  9. Din cate stiu, acel tratat spune sa nu se vanda arme unor state care nu respecta drepturile omului… Gen Siria… Unde crestinii raman fara cap.. taiat cu sabia… TRUMP al vostru vrea sa le vanda arme teroristilor si apoi sa se intrebe de unde au arme cei care fac atentate?

  10. Destul de tardiva aceasta victorie.

  11. Incet incet duce America in umbra.
    O victorie clara pt gangsterii si traficantii din USA.
    Bravo lor. Vom auzi in continuare despre atentate din liceele americane.
    Acest presedinte nu ajuta deloc omenirea spre dezvoltarea unui viitor mai bun, ne trage pe toti in jos.
    Rusine celor care l-au votat.

  12. Daca vrei pace, pregateste-te de razboi… Poate mai citesti lucruri serioase, nu doar romane siropoase.

  13. Mîine-poimîine Trump va semna decretul de ieșire a SUA din Lume. Cu semnătura aia a lui, letală pentru persoanele cu hemoroizi.

  14. A-ți uitat sa menționați faptul ca în SUA armele de foc sunt folosite pentru apărare între 500000 de ori și 3 milioane de ori în fiecare an. În Marea Britanie criminalitatea a crescut după interzicerea armelor și avea după 10 ani sa revină la nivelul de dinainte. Criminalii și bolnavii mintal trebuie sa nu aibă dreptul la arme, dar oamenii cinstiți, dar slabi trebuie sa aibă dreptul de a se apara. Imaginați-vă câte violuri ar putea fi prevenite dacă femeile ar avea câte revolver. Doar prezenta lui în mâna victimei ar fi suficient pentru a preveni o crima. În mod ironic, atacurile armate din SUA au loc de obicei în locuri unde armele de foc sunt interzise, în no gun zones și în scoli. Criminalii sunt atrași de zonele unde știu ca nu exista oameni cinstiți care sa aibă arme cu care sa se apere. Pot armele de foc sa fie interzise la nivel național, iar criminalii tot vor găsii o arma de foc. Nu le e frica sa folosească piața neagră.