G4Media.ro

VIDEO 15 cadre medicale din MApN au plecat în Alabama, pentru a…

Sursa foto: Captură video

VIDEO 15 cadre medicale din MApN au plecat în Alabama, pentru a sprijini autoritățile americane în criza COVID-19/ Ludovic Orban: „Între Statele Unite şi România este un solid parteneriat strategic”

O echipă de 15 specialiști, medici și asistente medicale, a plecat, luni, într-o misiune în statul american Alabama pentru a oferi sprijin autorităţilor locale în lupta contra COVID-19.

Premierul României le-a transmis succes acestora și a subliniat că între Statele Unite şi România este un „solid” Parteneriat strategic care generează acţiuni comune în toate domeniile de activitate.

„O echipă formată din 15 medici, asistente medicale, specialişti CBRN care efectuează o misiune de 14 zile în statul Alabama, evident, în spiritul solidarităţii şi cooperării între Statele Unite ale Americii şi România. O misiune care are, pe de-o parte, obiectivul de a fi alături de medicii din Statele Unite ale Americii, dar, de asemenea, şi de a vedea foarte clar cum acţionează echipele medicale din Statele Unite în lupta împotriva COVID. Urez succes misiunii noastre şi folosesc din nou această ocazie pentru a transmite un mesaj ferm – între Statele Unite şi România este un solid parteneriat strategic care generează acţiuni comune în toate domeniile de activitate”, a declarat Orban, la Baza Militară 90, la plecarea specialiştilor MApN.

La eveniment au mai participat ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Domnu Ludovic poarta masca singur pe stadion, atat e de ratat… sper ca nu a participat nu la strategia de ajutorare a statului Alabama, ca mor toti saracii…0

    • SUA ia în calculul interzicerea statelor corupte nu anularea vizelor, mai ales infractorilor români camuflați in costum cu papion.

  2. chiar daca e puțin , gestul e frumos , sper sa nu li se mulțumească cum li s-a mulțumit în Moldova !

  3. ar fi fost o buna ocazie de a readuce in discutie problema vizelor. nu de-alta, dar e o chestie de prestigiu national care ne doare. neplacut pentru cetatenii unei tari „partenere strategic” sa nu fie considerati suficient suficient de credibili pentru a fi primiti pe teritoriul sua „fara viza”. neplacut pentru toti conducatorii romaniei ca nu incep cu aceasta problema orice discutie cu autoritatile americane.

  4. În afara de PR mai facem și noi ceva?!

  5. Sunt profund miscat de acest gest… Oare sunt aceiasi medici care au fost si-n RSS Moldoveneasca sau in Italia? Sigur vor ‘face’ o diferenta in USA.

  6. Badante, va ordon, treceti Atlanticul!