G4Media.ro

VIDEO Actorul Alec Baldwin, după ce împușcat mortal cu o armă de…

Sursa Foto: Facebook

VIDEO Actorul Alec Baldwin, după ce împușcat mortal cu o armă de recuzită directoarea de imagine și l-a rănit pe regizor: Nu există cuvinte pentru a descrie şocul şi tristeţea

Actorul Alec Baldwin a scris, vineri, pe Twitter, pentru prima dată după tragicul accident de la filmări, mesaj în care transmite condoleanţe familiei directoarei de imagine Halyna Hutchins.

El a tras cu o armă de recuzită pe platourile de filmare din New Mexico şi a provocat moartea acesteia şi rănirea regizorului Joel Souz, au anunţat oficialii. Autorităţile investighează ceea ce s-a întâmplat, scrie AP, citată de News.ro

Halyna Hutchins, director de imagine la „Rust” şi regizorul Joel Souza au fost împuşcaţi joi, în deşert, la periferia sudică a Santa Fe.

Un purtător de cuvânt al lui Baldwin a declarat că a avut loc un accident cu gloanţe oarbe. Purtătorul de cuvânt al şerifului din Santa Fe, Juan Rios, a spus că detectivii investighează ce tip de proiectil a fost descărcat şi cum. Nu au fost aduse acuzaţii.

Nu este clar dacă Baldwin juca în momentul împuşcării sau câte focuri au fost trase şi se ştiu puţine lucruri despre armă.

Vineri, Baldwin a scris pe Twitter, transmişând condoleanţe pentru familia lui Hutchins şi precizând că a fost un accident.

„Nu există cuvinte pentru a descrie şocul şi tristeţea în ceea ce priveşte tragicul accident care i-a luat viaţa lui Halyna Hutchins, o soţie, mamă şi o colegă a noastră foarte admirată. Cooperez pe deplin cu Poliţia în această investigaţie”, a scris el pe Twitter. „Inima mea e frântă pentru soţul ei, fiul lor şi toţi cei care o ştiau şi o iubeau pe Halyna”.

Imagini cu actorul în vârstă de 63 de ani – cunoscut pentru rolurile din „30 Rock” şi „The Hunt for Red October”, precum şi pentru personanificarea fostului preşedinte Donald Trump în emisiunea „Saturday Night Live” – l-au arătat tulburat, plângând, joi, lângă biroul şerifului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Tot nu pricep de ce tras in regizor ,daca tragea in actori era ceva, dar in regizor de ce?

  2. Depinde cum era scena de fimat. Uneori trebuie filmat numai actorul in cadru, ca si cum ar trage in stanga sau un dreapta „ecranului”. Intr-o astfel de scena statica nu conteaza decat ce e in cadru, adica „dupa” actor, in plan secund. Ce e pe directia in care el trage, nu conteaza, daca nu se misca in acea directie camera.