VIDEO Aeronave MQ-9 Reaper şi militari americani, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii
Un detaşament alcătuit din aeronave MQ-9 Reaper şi aproximativ 90 de militari din cadrul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii sunt dislocaţi, pentru următoarele luni, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis luni Agerpres, militarii americani vor executa misiuni de informaţii, supraveghere şi cercetare în sprijinul operaţiilor NATO, iar Forţele Aeriene Române, prin intermediul Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”, vor asigura sprijinul tehnic, operaţional şi logistic necesar.
„Prezenţa aliaţilor americani pe teritoriul ţării noastre reprezintă o oportunitate de dezvoltare, testare şi evaluare a capacităţii de luptă, activităţile desfăşurate în comun fiind un element cheie în creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două părţi. Colaborarea dintre Statele Unite ale Americii şi România contribuie la consolidarea capacităţii de apărare colectivă şi la creşterea securităţii regionale”, arată MApN.
MQ-9 Reaper este o aeronavă fără pilot capabilă să efectueze misiuni de zbor comandate de la distanţă sau autonome şi este dezvoltată de General Atomics Aeronautical Systems (GA-ASI), în principal pentru Forţele Aeriene ale SUA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii