VIDEO Doi pompieri au murit în urma prăbușirii unui avion în timpul decolării, pe Aeroportul din Lima
Doi pompieri au murit după ce un avion s-a prăbușit peste un camion de pompieri în timp ce decola de pe cel mai aglomerat aeroport din Peru, relatează BBC.
Avionul Latam Airlines s-a ciocnit cu camionul cu puțin înainte de ora 15:30 (20:30 GMT), vineri, pe Aeroportul Internațional Jorge Chávez din capitala Lima.
Un videoclip postat pe rețelele de socializare arată cum avionul se prăbușește pe pistă, luând foc și fumegând în timp ce se oprește la sol.
Niciun pasager sau membru al echipajului de zbor nu au fost uciși, a precizat compania aeriană pe Twitter.
Un pompier în vârstă de 31 de ani se află în stare critică, potrivit unui director executiv al agenției spitalicești EsSalud.
Ministerul peruan al Sănătății a adăugat că 20 de pasageri sunt tratați pentru răni.
Rămâne neclar motivul pentru care camionul de pompieri a intrat pe pistă în timp ce avionul decola, cu destinația Juliaca, oraș din sudul Peru.
În timpul unei conferințe de presă, directorul general al Latam, Manuel Van Oordt, a declarat că zborul fusese autorizat pentru decolare. „Nu știm de ce [camionul de pompieri] era acolo. Noi nu le-am solicitat serviciile”, a spus el.
https://twitter.com/AlertaNews24/status/1593719034343821318?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1593719034343821318%7Ctwgr%5Ebc6e678e8303c4bf0c7720dd15364f93dbf819ed%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.bbc.com%2Fnews%2Fworld-latin-america-63685564
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii