VIDEO Agerpres: Panică în rândul populaţiei ucrainene. Mii de persoane aşteaptă să intre în România, mai ales femei și copii, pentru că bărbații sunt consemnați la război
Invadarea Ucrainei de către Rusia determină populaţia ucraineană să părăsească în masă ţara aflată în război. Mii de oameni panicaţi de începerea conflictului militar au stat, joi, la cozi interminabile la frontiera dintre Ucraina şi România, în zona localităţii Tereblecea, pentru a părăsi, pe jos, teritoriul ucrainean, având ca destinaţie finală diferite oraşe din România sau alte ţări europene, relatează Agerpres.
De asemenea, sute de maşini cu numere de Ucraina aşteptau la rând în Punctul de Trecere a Frontierei Tereblecea – Siret, pentru a putea ajunge în România.
Autorităţile ucrainene au permis ieşirea din ţară doar a femeilor, copiilor, iar în cazul bărbaţilor este permisă părăsirea ţării doar pentru cei care au rezidenţă pe teritoriul altui stat. În acest context, la porţile metalice ale punctului de frontieră aşteptau numeroase femei cu copii în braţe sau cu copii în cărucioare.
Mulţi dintre refugiaţi au reuşit să ia cu ei cel mult o valiză în care au pus obiectele de strictă necesitate.
„Lumea e speriată toată, fiecare fuge care încotro, care la rude, care mai au case pe la munte. Se ascunde lumea, pentru că e o situaţie dificilă”, a declarat, pentru Agerpres, o ucraineancă ce a părăsit, joi, ţara.
Un tânăr care are rezidenţa în Lituania a fost nevoit să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Tereblecea – Siret, pentru că nu poate ajunge în ţara de destinaţie prin Nordul Ucrainei, care este atacat de ruşi.
„Mergem în Lituania, pentru că avem rezidenţa în Lituania şi mergem acolo pentru că avem şi loc de muncă”, a spus acesta.
Durata de aşteptare pentru a intra în România este foarte mare, însă, cu toate acestea, nicio persoană aflată la rând nu este dispusă să renunţe.
Coada de maşini la graniţă se întinde pe o lungime de 3 – 4 kilometri.
Sursa foto: Cristian Lupașcu / Agerpres foto
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii