G4Media.ro

VIDEO Al Di Meola primeşte cea mai bună îngrijire posibilă din partea…

Sursa foto: captură video

VIDEO Al Di Meola primeşte cea mai bună îngrijire posibilă din partea medicilor din România. Are o armată de oameni lângă el, spune emoţionată soţia artistului

Stephanie, soţia lui Al Di Meola, a transmis, vineri, într-un videoclip pe Facebook, mulţumiri medicilor şi asistentelor care îl îngrijesc pe chitarist la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, relatează News.ro.

„Vreau doar să mulţumesc tuturor pentru dragostea şi sprijinul acordat! Astăzi se simte mult mai bine şi vă vom ţine la curent cu evoluţia sa!”, a spus ea.

„Al se simte foarte bine, se va recupera complet, se simte mult mai bine astăzi decât era ieri. Vreau să mulţumesc doctorilor şi asistentelor medicale din Bucureşti. Ştiu că primeşte cea mai bună îngijire posibilă, ştiu că are o armată de oameni lângă el”, a transmis ea plângând, anunţând că va merge la Bucureşti vineri.

Chitaristul Al Di Meola, care a ajuns la Spitalul „Bagdasar – Arseni” din cauza unor probleme cardiace la concertul de la Arenele Romane, le-a transmis fanilor că primeşte cele mai bune îngrjiri posibile şi că este hotărât să se refacă şi să îşi rea concertele în 2024. Toate concertele sale din 2023 au fost amânate.

Artistului i s-a făcut rău pe scenă spre finalul concertului susţinut miercuri seară, la Arenele Romane.

Chitarist jazz, jazz-rock şi jazz-fusion, dar şi producător, Al Di Meola – născut în New Jersey, pe 22 iulie 1954 – s-a înscris la colegiul de muzica Berklee din Boston, în 1971, iar trei ani mai târziu, s-a alăturat trupei pianistului Chick Corea, Return to Forever, alături de care a cântat până în 1976. În acelaşi an a lansat primul album solo, „Midnight Sun”.

A colaborat, între alţii, cu artişti ca Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder şi Jean Luc Ponty.

Între proiectele din care a făcut parte se numără Super Guitar Trio – care l-a adus alături de chitariştii Paco De Lucia şi John McLaughlin – şi trio-ul The Rite Of Strings, cu Jean-Luc Ponty şi Stanley Clarke.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. „Ca sa nu ne facem de ras la straini” in timp ce o gravida a fost trimisa sa nasca pe trotuar iar alta a murit in spital pentru ca medicii responsabili au fost prea puturosi sa se ingrijeasca de ea.

  2. Însănătoșire grabnică!