G4Media.ro

Alegeri SUA 2024: Un candidat susţinut de Trump, autor al unor mesaje…

Sursa foto: Photo 328122676 © Cttpnetwork | Dreamstime.com

Alegeri SUA 2024: Un candidat susţinut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pentru adulţi

Un candidat republican din Carolina de Nord, unul dintre statele cele mai disputate pentru alegerile prezidenţiale americane, a exclus joi să se retragă după dezvăluirea de către CNN a unor mesaje controversate, despre nazism sau sclavie, publicate pe un site pornografic în anii 2010, notează AFP, preluată de Agerpres.

Mark Robinson, care îşi propune să devină primul guvernator de culoare al acestui stat din sud-estul ţării, cu sprijinul lui Donald Trump, candidat republican la preşedinţie, a negat categoric că ar fi autorul mesajelor sub pseudonim difuzate de CNN.

Într-un mesaj video, el a denunţat „minciuni obscene de tabloid”. „Rămânem în cursă”, a asigurat el.

Republicanul, viceguvernator al statului, a mai declanşat controverse cu comentariile negând Holocaustul, lăudându-l pe Hitler sau denigrându-l pe Martin Luther King.

Autorul mesajelor, publicate între 2008 şi 2012, precizează CNN, se revendica în 2010 ca fiind un „nazist negru” şi s-a pronunţat pentru restabilirea sclaviei.

Întrebată despre afirmaţiile de la CNN, o purtătoare de cuvânt a campaniei lui Donald Trump, Karoline Leavitt, a răspuns simplu că, în Carolina de Nord, fostul preşedinte o va învinge cu siguranţă pe oponenta sa, vicepreşedinta democrată Kamala Harris.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.