G4Media.ro

VIDEO Alexandru Rafila, într-o dezbatere organizată de trustul lui Dan Voculescu: ”Politica…

Sursa foto: Pixabay

VIDEO Alexandru Rafila, într-o dezbatere organizată de trustul lui Dan Voculescu: ”Politica de preţuri a Ministerului Sănătăţii privind medicamentele ar trebui revizuită/ Trebuie o soluţie rapidă care să permită accesul populaţiei la medicamente generice”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că politica de preţuri a Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte medicamentele ar trebui revizuită. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizată joi de Antena 3 și Jurnalul.

El a spus că cele 20 de fabrici de medicamente din ţară aduc aduc 1,5% din Produsul Intern Brut.

„Este foarte clar că actualul mecanism de natură economică nu este funcţional încât să facă atractivă această zonă a medicamentelor generice. Să nu uităm că 1,5% din PIB-ul României revine din cele 20 de fabrici de medicamente generice care există în ţara noastră. Una singură mai avem şi noi în proprietate, statul român. Celelalte sunt private. Sunt acţionari români şi străini. Nu are niciun fel de importanţă. Funcţionează în România şi asta este bine, dar în mod evident trebuie să asigurăm funcţionarea acestei industrii care oferă un procent semnificativ din PIB. Politica de preţuri la nivelul Ministerului Sănătăţii cred că ar trebui puţin revizuită, pentru că noi ne găsim într-o situaţie paradoxală. Vrând să facem economii, plătim mai mulţi bani. Într-un mod foarte simplu: tot scădem preţul la nişte medicamente care dispar de pe piaţă care sunt cele mai ieftine, ele nu mai sunt distribuite şi imediat intră în utilizare următorul care este mult mai scump. La finalul zilei plătim mai mulţi bani decât mai puţini bani. Este clar că aici trebuie să găsim un mecanism”, a afirmat Rafila, la Conferinţa Naţională „Alertă în sănătate! Cum eliminăm barierele din calea accesului pacienţilor la medicamente”.

El a afirmat că trebuie găsită o soluţie rapidă care să permită accesul populaţiei la medicamente generice.

„Eu nu am prea avut timp până acum, dar încep să mă întorc puţin în timp în anul 2012 când mă ocupam de această problemă şi să găsim o soluţie rapidă care să permită pe de o parte accesul la medicamente, economii de la buget, încurajarea utilizării medicamentelor generice şi o discuţie sinceră şi cu producătorii de produse inovative. (…) Trebuie să găsim împreună o soluţie care să permită accesul pacienţilor, pe de o parte. Lucrul acesta să nu se producă într-un cadru care să descurajeze utilizarea medicamentelor generice. (…) Ca să ai spaţiu să introduci mai rapid medicamentele inovative trebuie şi o politică de preţ rezonabilă, inclusiv de taxe, că este taxa clawback în zona de medicamente generice. Sper că în perioada următoare să putem să avem o discuţie aplicată, sinceră care să ducă la un rezultat inclusiv cu cealaltă parte, cu Asociaţia Producătorilor de Medicamente Inovative din România”, a mai arătat ministrul.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. altul care se trezeste vorbind…
    Pai, dl. Rafila revizuiti politica si apoi vorbiti, ca de vorbe suntem satui…
    De ex. vorbele/minciunile PSD din campania electorala din 2016. Exista un capitol exact pe tema medicamentelor generice. Sau erau doar vorbe goale…?!?

    Indrazneste sa crezi! 🤮

  2. Dar Rafila nu reprezintă Guvernul în domeniu?!!

  3. Cumulati-le !!!!!!

  4. PSD nu face absolut nimic, dar voi îi veți vota din nou, în speranța deșartă că veți primi ceva din pradă.

  5. Voiculescu Dan, infractorul? Rafila este prieten cu pârnăiașii ? De acum pârnăiașii si Rafila la o băută ne fac politica sanitară ? Gun0a13l0r!!!
    🤢🤮

  6. Pai si legea clawback de cine a fost adoptata? Nu de PSD? Si la ce te astepti atunci cand tu fortezi companiile farmaceutice sa-ti livreze medicamente la 20-30% din pretul pietei??? Sau fii in capul listei de livrari pentru ca, nu-i asha, noi suntem gradina maicii domnului? E la mintea cocosului ca politica asta nu poate duce decat la o criza de stocuri…
    Si… de la un ministru ne asteptam la un proiect de lege in directia asta, nu la declaratii de intentie pe la conferinte.