VIDEO Alin Mituța: Prin noua Politică Agricolă Comună, banii UE merg către adevărații fermieri, care se ocupă cu agricultura și nu către proprietarii de terenuri
Aprobarea finală a noilor regulamente europene privind agricultura pentru următorii 7 ani vine cu o serie de noutăți pentru fermierii români, între care modificarea definiției „fermierului activ” – adică aceia care se ocupă cu adevărat cu agricultura; mai multe fonduri pentru cei mici și mijlocii, pentru agricultura ecologică și pentru tinerii fermieri, a explicat europarlamentarul Alin Mituța într-un interviu pentru G4Media.
Acesta atrage atenția că România va putea accesa banii europeni (în sumă de 21,6 miliarde euro) doar după aprobarea programului dedicat – „Planul Național Strategic” – care trebuie prezentat de Guvernul României pana la 31 decembrie 2021 și negociat cu Comisia Europeană.
„Deocamdată, nu avem niciun draft disponibil al Planului, cu toate ca mai avem puțin peste o luna până când trebuie trimis către Comisie”, subliniază Mituța.
Detalii explicate de Alin Mituța despre noutățile din noul pachet de reguli UE în domeniul fondurilor pentru agricultură (noua Politică Agricolă Comună -PAC):
- Este modificată definiția fermierului activ, pentru că vrem ca banii UE să meargă către adevărații fermieri care se ocupă cu agricultura și nu către proprietarii de terenuri – până acum, s-a întâmplat și acest lucru.
- 10% din bani vor merge la ferme cu sub 300 de hectare; vor primi un supliment față de sumele pe care le primeau până acum. O veste foarte bună pentru România, pentru că are cele mai multe ferme mici din UE: 3,5 milioane din totalul de 11 milioane din UE. Aceștia, de cele mai multe ori sunt în afara circuitelor economice și nu produc profit din munca lor. Acum vor avea și oportunitatea de a se integra pe piață, producând alimente ecologice, sănătoase, care sunt o prioritate pentru viitorul UE.
- Noua PAC prevede și reducerea treptată a diferențelor dintre plățile la hectar între statele europene, ceea ce înseamnă că pentru România sumele vor crește.
- Mai multe fonduri pentru tinerii fermieri, o măsură benefică, dat fiind că satele sunt depopulate, mediul rural e afectat de îmbătrânirea populației; e important să susținem instalarea tinerilor la sate. Suma alocată acestora va fi de 3% din total.
- 25% din plățile directe vor merge către măsuri numite „eco-scheme”, statele membre și fermierii pot alege cum să le aplice; de exemplu pot folosi banii pentru agricultura ecologică, pentru a cultiva produse eco mai multe, pentru a face o rotație a culturilor ca să protejeze mai bine terenurile, pentru agricultura de precizie și altele
- Similar, în partea de dezvoltare rurală, 35% din suma alocată va merge către măsuri de protejare a mediului.
- Conversia la agricultura ecologică, unde România are doar 2.4% din suprafață cultivata ecologic, va fi foarte importantă în anii următori și trebuie ca Guvernul să folosească banii din eco-scheme (2,44 miliarde de euro) pentru a stimula agricultorii sa faca aceasta conversie
La sesiunea plenară a Parlamentului European va avea loc și votul final privind bugetul UE pe anul 2022. Alin Mituța a detaliat câteva lucruri mai puțin știute despre buget:
- Suma de 170 miliarde euro pentru anul 2022 poate părea o sumă mare pentru România, dar reprezintă doar 1% din PIB al UE, ceea ce este foarte puțin, dacă ne uităm că bugetul unor state precum Franța bugetul e 50% din PIB iar cel al României este 35% din PIB. Este chiar liliputan, un buget de 1%.
- Este totuși consistent și merge către mai multe priorități, e un buget de investiții: O treime merge către agricultură, altă treime către fondurile structurale și altă treime către măsuri care țin de educație, prog Erasmus, prog Horizon, menținerea securității frontierelor.
- România este beneficiar net, contribuim cu mult mai puțin decât primim de la Uniunea Europeană
- În peste 14 ani am primit 66 mld euro și am contribuit cu aproximativ 23 miliarde, așadar un plus de aproape 44 miliarde euro care au intrat în economia românească și se văd. Se pot vedea chiar în PIB, fiindcă din 2007 până acum PIB-ul României a ajuns mai mult decât dublu, în 2006 era de 97 miliarde euro și am ajuns la undeva la 230 miliarde euro, o creștere substanțială datorată și banilor ce au venit de la bugetul european.
Aici, detalii despre votul pe noua Politică Agricolă Comună
Aici, detalii despre bugetul UE care va fi votat în plenul PE
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.