G4Media.ro

VIDEO Ambasadorul Israelului la ONU a purtat în piept steaua galbenă, care…

sursa foto: Twitter/ Amichai Stein

VIDEO Ambasadorul Israelului la ONU a purtat în piept steaua galbenă, care amintește de Holocaust: „Niciodată din nou”

Ambasadorul Israelului la Națiunile Unite și-a afișat luni o stea galbenă pe piept în timp ce s-a adresat Consiliului de Securitate, promițând că va purta insigna până când membrii acestui organism vor condamna „atrocitățile” Hamas, transmite France24.

„Unii dintre voi nu au învățat nimic în ultimii 80 de ani. Unii dintre voi au uitat de ce a fost înființat acest organism”, a declarat trimisul Gilad Erdan, în timp ce denunța Consiliul de Securitate pentru că „a rămas tăcut” în legătură cu atacurile ucigașe fără precedent ale teroriștilor Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie.

Consiliul, format din 15 membri, profund divizat, nu a adoptat nicio rezoluție cu privire la războiul de trei săptămâni dintre Israel și Hamas.

„Așadar, vă voi reaminti. Din această zi, de fiecare dată când vă veți uita la mine, vă veți aminti ce înseamnă să rămâi tăcut în fața răului”, a declarat ambasadorul.

„La fel ca bunicii mei și bunicii a milioane de evrei, de acum înainte eu și echipa mea vom purta stele galbene”, a spus el, ridicându-se pentru a aplica una pe pieptul costumului său, inscripționată cu cuvintele „Never Again” (Niciodată din nou), cu referire la stelele galbene pe care evreii au fost forțați să le poarte de naziști.

Dar Erdan îl va purta „ca pe un simbol al mândriei”, a spus el.

„Vom purta această stea până când vă veți trezi și veți condamna atrocitățile comise de Hamas”.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a calificat atacurile din 7 octombrie drept cele mai grave împotriva poporului evreu de la Holocaust încoace.

Timp de câteva săptămâni, Consiliul de Securitate a fost măcinat de diviziuni cu privire la război și la impactul acestuia, respingând patru proiecte de rezoluții privind conflictul.

Unele texte au fost blocate de Statele Unite, un aliat apropiat al Israelului, deoarece nu menționau dreptul Israelului de a se apăra.

O altă propunere prezentată de americani a fost respinsă de Rusia și China, în special pentru că nu solicita în mod clar o încetare a focului.

Având în vedere impasul, Adunarea Generală a ONU a adoptat vinerea trecută, cu o largă majoritate, o rezoluție fără caracter obligatoriu care cere un „armistițiu umanitar imediat”, fără a menționa însă Hamas.

Israelul, prin vocea lui Erdan, a criticat textul, spunând că acesta „va rămâne o infamie”.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Holocaustul a fost cumplit și cred ca orice comparație a conflictelor ulterioare ale statului Israel cu vecinii cu tragedia Holocaustului este deplasata.

    • Nu e deloc deplasata! Asa a inceput si H!tler h0locaustul. Norocul nostru este ca stim semnele care prevestesc asemenea nen0rociri si USA si Israel nu vor mai permite niciodata ca axa raului Gaza-RuZia-Iran-Syria-Korea de Nord-China sa acapareze lumea cu tiraniile lor.

  2. Se credea politist texan.

  3. Nu stiu daca ati urmarit discutiile aseara. Eu le-am urmarit si la cum se desfasoara, este clar ca nu se vor intelege niciodata pe un text final de rezolutie care sa fie acceptat de toata lumea, astfel incat ramane totul la mult zgomot pentru nimic. Isi exprima ingrijorarea si nu rezolva nimic, nici intr-o parte, nici in cealalta.