VIDEO Amplă operaţiune pe litoral într-un dosar de trafic de droguri / Oamenii sunt avertizaţi să nu deschidă pachete găsite pe plajă deoarece ar putea conţine droguri
Poliţiştii constănţeni avertizează turiştii şi localnicii să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă deoarece acestea pot conţine droguri cu o concentraţie de peste 90 la sută şi dacă găsesc astfel de colete să sune la 112. Oamenii legii desfăşoară în prezent o amplă operaţiune pe litoralul Mării Negre, într-un dosar de trafic de droguri, transmite News.ro.
- UPDATE: Polițiștii au găsit sâmbătă un sac cu droguri în zona Cap Aurora, iar în cursul ultimei săptămâni au fost găsite în jur de 500 de kg de droguri în mare, potrivit unor surse autorizate. Acestea susțin că cel puțin un clan interlop important din București caută droguri de asemenea pe malul mării. Cine găsește câteva pachete se îmbogățește dat fiind că un gram de cocaină diluată pentru vânzare costă 109-120 de euro și, cum dintr-un kilogram de cocaină pură poți face 3 sau 4 pentru vânzare, câștigul este foarte mare.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au transmis sâmbătă că oamenii care găsesc pachete pe plajă să sune la 112 deoarece acestea pot conţine droguri.
“Avertizăm cetăţenii din zona litoralului românesc să nu deschidă pachete pe care le găsesc pe plajă, să anunţe cel mai apropiat poliţist sau să sune la 112, dacă găsesc astfel de colete. Acestea pot conţine droguri cu o concentraţie foarte mare (peste 90%), ce pot pune în pericol viaţa!”, a anunţat IPJ Constanţa.
Sursa citată menţionează că, în momentul de faţă, pe litoralul Mării Negre este în derulare o amplă operaţiune, într-un dosar de trafic de droguri, derulată de poliţişti, poliţişti de frontieră şi jandarmi, sub coordonarea DIICOT.
Aceste verificări ar putea avea legătură cu captura de aproximativ o tonă de cocaină din Tulcea de la sfârşitul lunii martie.
Procurorii DIICOT Tulcea au fost sesizaţi că în zona unei localităţi din judeţ, dintr-o dubiţă a fost pierdut un pachet cu un kilogram de cocaină.
În urma analizelor s-a stabilit că puritatea cocainei era de 90 la sută.
Citește articolul integral pe News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
21 comentarii