G4Media.ro

VIDEO Antony Blinken avertizează Rusia în legătură cu riscul unei ”confruntări”, înainte…

sursa foto: Facebook / US Department of State

VIDEO Antony Blinken avertizează Rusia în legătură cu riscul unei ”confruntări”, înainte de începerea discuţiilor foarte tensionate privind situaţia din Ucraina

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a avertizat duminică Rusia în legătură cu riscul unei „confruntări”, înainte de începerea discuţiilor foarte tensionate de la Geneva privind situaţia din Ucraina, informează France Presse.

”Există o cale a dialogului şi a diplomaţiei pentru a încerca să rezolvăm unele dintre aceste diferenţe şi să evităm confruntarea”, a declarat Blinken la CNN.

”Cealaltă cale este cea a confruntării şi a consecinţelor masive pentru Rusia, dacă aceasta îşi repetă agresiunea asupra Ucrainei. Urmează să vedem în ce direcţie este dispus să meargă preşedintele Putin”, a spus el.

Secretarul de stat american a avertizat că nu se pot face progrese „într-o atmosferă de escaladare, cu un pistol la tâmpla Ucrainei”.

”Aşadar, dacă vrem să facem progrese reale, trebuie să obţinem o dezescaladare, iar Rusia să elimine ameninţarea pe care o reprezintă acum pentru Ucraina”, a specificat Blinken.

Reprezentanţi ai Rusiei şi ai Statelor Unite urmează să se întâlnească duminică seara la Geneva pentru a încerca să detensioneze tensiunile.

Occidentul acuză Rusia că a staţionat zeci de mii de soldaţi la graniţa cu Ucraina în vederea unei posibile invazii, ceea ce Moscova neagă.

”Vom asculta îngrijorările Rusiei. Ei vor trebui să le asculte pe ale noastre. Dacă vor fi de bună credinţă, credem că putem face progrese răspunzând preocupărilor ambelor părţi”, a declarat duminică şeful diplomaţiei americane.

Dar el a reamintit de asemenea că ţările G7, precum şi Uniunea Europeană şi NATO, au avertizat, ca şi Statele Unite, asupra „consecinţelor” în cazul unei noi „agresiuni” ruseşti în Ucraina.

Blinken a declarat că SUA au lucrat ”în ultimele săptămâni” cu aceste state aliate pentru a găsi ”un acord asupra măsurilor pe care le vom lua împreună” dacă acest lucru se va întâmpla, citând ”măsuri economice, financiare şi de altă natură”. ”Inclusiv lucruri pe care nu le-am făcut în trecut”, a adăugat el.

Provocarea pentru Washington şi Moscova este de a reconcilia viziunile aparent ireconciliabile privind securitatea în Europa.

Rusia cere un angajament din partea NATO de a nu integra Ucraina şi retragerea soldaţilor americani din cele mai estice ţări ale Alianţei Atlantice.

Dar niciuna dintre aceste cereri ”nu se află pe masa” negocierilor, a spus Blinken duminică.

Cu toate acestea, SUA sunt pregătite să discute cu Rusia despre dispozitive antirachetă şi exerciţii militare ale celor două ţări, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook / US Department of State

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. plecati de la granite si incepem discutii .

  2. Ucrainienii dacă ar putea, ar rupe carne vie din rusi.

    • Și nu numai ucrainienii, toate natiile de pe pământ. Rusii au făcut numai rău.

    • Tot rusii si-au adus aportul la infrangerea imperiului austro-ungar, la infrangerea imperiului turc, la infrangerea nemtilor in primul si al doilea razboi mondial, la caderea regimului comunist din Romania, etc.

  3. Putin nu suportă să vadă Ucraina liberă să-şi făurească destinul.

    • Ion ,în primul razboi m9ndial ruși au fost învinși ,au pierdut lamentab8l ,au încheiat o pace rușinoasă și au lasat România ,singură în fata celor trei dușmani ,nemți ,austro-ungarii si bulgarii.

  4. Care Ucraina libera bai prostule , aia infiintata de Stalin?

  5. Ham-ham- ham… pentru fraieri… și estul Europei va fi sub influența Rusiei…. americanii au probleme vitale în Pacific ! Cât s-au jucat ei prin Europa și Orientul mijlociu China a crescut și probabil va fi imposibil de oprit!