G4Media.ro

VIDEO Aproximativ 100 de polițiști și jandarmi sunt organizați în mai multe…

VIDEO Aproximativ 100 de polițiști și jandarmi sunt organizați în mai multe filtre din Capitală/ Raziile au loc după ce șeful Clanului Duduianu a murit în urma unei răfuieli

Aproximativ 100 de polițiști și jandarmi sunt organizați, marți noapte, în mai multe filtre din Capitală.

Raziile au loc după ce, marți dimineață, șeful Clanului Duduianu a murit în urma unei răfuieli între membri unor clanuri interlope.

Activitățile desfășurate marți seară de echipele de polițiști și jandarmi au drept scop menținerea ordinii și liniștii publice.

Context. Val de răfuieli între interlopi

În ultima perioadă au existat mai multe conflicte între clanuri rivale, atât în Capitală, cât şi în alte oraşe din ţară.

Pe 23 iulie, seara, în comuna Chiajna, doi bărbați au fost atacați cu pistoale și săbii de către membrii unei grupări interlope. Conform unor surse, şi victimele, care se aflau în mașină în momentul în care au fost atacați, ar fi făcut parte dintr-un clan. Bărbații s-au trezit că se trage asupra lor și, în același timp, mașina le-a fost înconjurată de către agresori, care mai apoi ­i-au atacat și cu săbii.

Două clanuri de romi din Craiova s-au „războit”, pe 13 iunie, în cartierul Craioviţa Nouă, cei implicaţi folosind obiecte contondente şi distrugând patru autoturisme.

Tot în luna iunie, oraşul Murgeni a  fost declarat zonă specială de siguranţă publică de către conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, după ce în zonă a avut loc un conflict între membrii unor clanuri de romi, aproape 200 de persoane bătându-se pe străzi. Scandalul a fost aplanat în urma intervenţiei mai multor echipaje de poliţie şi jandarmi şi a unor luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

La începutul anului, cartierul bucureștean Tei-Toboc a fost scena unei confruntări extrem de dure în care au fost implicaţi mai mulți indivizi despre se spune că fac parte din clanurile ”Sportivilor” și al ”Țiganilor”. Emil Marius Alecu, zis Bebino, a fost rănit în timpul altercaţiei, iar la rândul său a rănit un tânăr aflat în stare gravă în spital.

O altă confruntare „publică” intre clanurile de interlopi a avut loc la finalul lunii septembrie a anului trecut, chiar în Piaţa Constitutiei, în faţa Parlamentului şi a sediului Parchetului General. În urma bătăii generale între clanurile lui Alex Barbaro din zona Tei şi Ionuţ Mirea, zis „Boxerul”, o persoană şi-a pierdut viaţa.

Ministrul Predoiu susține că lupta împotriva interlopilor dă rezultate

Și asta în ciuda faptului că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, declara la sfârşitul lunii iulie că frontul instituţional creat în ultimele luni împotriva crimei organizate începe să dea rezultate.

”Am creat pe parcursul lunilor precedente un front instituţional împotriva crimei organizate. Începe să dea rezultate. Încep să cadă clanuri de interlopi. Se va continua până la capăt. În materie de justiţie, trebuie să ai răbdare, până când proceduri şi operaţiuni sunt duse până la capăt”, spune aministrul Justiţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Trebuie musai marite taxele si impozitele romanilor ca sa aiba politia posibilitati sa-i pazeasca pe interlopi sa nu se bata intre ei. Asta da economie de piata! Interlopii invart bani, masini, cladiri la barbut si ANAF cu politia scotocesc babutele la patrunjel in piete.

    • Cum e aia zisa de Preshoi (caruia ii cerem demisia la gramada cu Hosu, Stoica, Scutea)?
      „Cad clanurile de interlopi!” :)))))))))))

  2. Același spectacol de prost gust pus în scenă pentru oamenii reduși ca să nu bage astia de seamă complicitatea poliției cu infractorii.
    Acest stat, nu numai Bucureștiul, e acaparat de ani de zile de o grupare infracțională, e și normal ca șobolanii mai mici să prospere.

    • Subscriu acestei pareri. Exista complicitati grave cu Politia Romana. In fiecare an mai pica cate un sef de IPJ pe condamnari de crima organizata, proxenetism si mita.

      Politia Romana are grave probleme de infractionalitate la cel mai inalt nivel. Iat ministrul MAI vorbea la inceput de o schimbare de imagine… Da, sigur. Un r*hat invelit cu fundita.

  3. Cea ce fac acum polițiști se numește abuz în serviciu…din păcate legislatia din Romania nu interzice portul bâtelor de baseball, cutite, lanțuri in autoturismul personal. Ar trebuie că legiuitorul sa vina șisă legifereaze acest domeniu. In prezent este interzis portul de arme albe la evenimentele publice, mijloace de transport în comun sau instituții.
    Acum poliția se face că muncește și că face tot ce tine de ea pentru prevenirea unei razbunari.
    PR

    • Ce fac interlopii cum se numeste?!?

    • Alin are legaturi cu cel putin un clan interlop din moment ce le ia apararea :))

  4. Câte zeci de mii de infractori a scos PSDul afara din închisori, in ultimii doi ani!?? Cati interlopi și mafioți?!
    Cine a dat legi pentru încurajarea infractorilor?!? Auzim?!? Ce credeati că fac băieții ieșiți din închisori, cursuri de balet?!? Nu, au prins tupeu că legile din Romania sunt facute să îi protejeze pe ei, infractorii, nu pe victime! Macar sa se cenătuiască între ei, să nu nenoroceasca victime inocente!
    Ati fost avertizați ca transformati țara în raiul infractorilor, intrun sat fără câini, mai mult decât era până acum ! Astea sunt rezultatele !
    Ar trebui să luați exemplul cu dizolvarea orhanizatiei PSD de ilfov, populat de interlopi, și să vă desființati de tot, ati nenorocit o țară întreagă, BORFAȘILOR!

  5. Strategia lui Predoiu:
    Ii lasa sa se omoare intre ei, ca apoi sa declare ritos :
    „Încep să cadă clanuri de interlopi. … in materie de justitie, trebuie sa ai rabdare”
    Pai la cata rabdare are el, o sa moara toti, de batranete.

  6. Dl Predoiu e precaut, nu da cu pietre in caini fara a le cunoaste stapanii.

  7. Eu zic ca e bine ca ies la iveala astfel de episoade.
    Decat sa fie liniste si pace iar in spate sa existe cresteri de activitati criminale: gen camatarie, prostitutie, deoguri etc
    Cand scuturi cuibul de viespi iese cu scandal nu?

  8. vad ca statul are mari interese sa protejeze fauna interlopilor sa nu se decimeze intre ei; la urma-urmei interlopii sint in slujba statului paralel.

    • Păi da, vezi cazurile de la Ilfov și primăria sectorului 4. Nu mai vorbmi despre celebrele poze cu dragnea și codrin ștefănescu , de la ICCJ. Interlopii joacă un rol important și in alegeri.
      Statul paralel chiar exista, dar e format chiar din cei care îl reclamă- aveau propriul stat cu care voiau să îl înlocuiască pe cel legitim . Statul parte este „statul” interlop și mafioți al borfasilor și al „baietilor deștepți” care au jefuit poporul si statul român de cel putin 30 ani incoace

  9. Pe lângă complicitățile dintre polițieni și infractori există și complicitățile politrucilor (unii chiar interlopi) cu polițienii numiți în funcții, ori protejați pentru abuzurile și fărădelegile comise. În acestă țară, încă se răspunde la comenzile superiorilor cu ”am înțeles!”, chiar dacă ordinele sunt ilegale. Polițienii își fac apariția doar în cazurile clare, mediatizate, iar în rest își încasează salariile. Bine, există și excepții, dar foarte puține. Cred că ar fi nevoie ca șeful poliției județene să fie ales direct de către cetățeni, în urma unui concurs de oferte, fără încuviințarea baronilor din poliția națională, care ocupă funcțiile prin complicități cu politrucii vremelnici.
    Cași în cazul magistraților, polițienii abuzatori sunt protejați chiar de către ”colegii ”mnealor, cei care se prefac a cerceta, fiind mâna dreaptă a procurorilor mulțumiți cu o leafă câștigată prea ușor, fără bătaie de cap; parchetarii fiind doar un fel de examinatori binevoitori ai hârtiilor transmise de către polițianul – organ de cercetare penală, în cele mai multe cazuri un tablagiu cu o pregătire limitată: școală de trei luni, ori doar studii medii.

  10. haideti ma, politistii voiau sa le faca curat in masina. dupa ce au terminat le-au pus inapoi si-au cerut scuze si au plecat.
    nici vorba sa intereseze pe cineva de unde unii cu 2 clase au masini de zeci de mii de euro.