VIDEO Artiștii circului „Colosseum” din Ucraina au ajuns în România dar animalele au rămas în urmă și există riscul să moară de foame
Membrii Circului Colosseum, ale căror spectacole pot fi văzute zilele acestea în parcarea centrului comercial Auchan din Oradea, trec printr-o situaţie dramatică. În timp ce familia ucraineană a directorului a reuşit să fugă din calea războiului, animalele circului (cai, ponei, zebre și nu numai), au rămas în urmă, existâdn riscul să moară de foame, relatează ebihoreanul.ro
Circul Colosseum este o afacere de familie aflată acum în administrarea lui Béla Takács, un maghiar de 42 de ani, care oferă şi un număr de tras la ţintă vie cu cuţite. El este căsătorit cu o ucraineancă de 40 de ani, Tatiana Takács, împreună cu care are trei copii: Evelin şi Anabel de 4 ani şi Alan de numai 5 luni (foto)
Soţia şi cei trei micuţi au fugit din oraşul Liov, în care locuiesc, săptămâna trecută, joi, chiar în dimineaţa în care a început războiul în Ucraina.
„Am venit singură. Prietena mea mi-a scris la ora 7.00a dimineața că începe războiul, că trebuie repede împachetat totul și trebuie să plecăm undeva. Și unde să mă duc cu trei copii? Repede am luat câteva lucruri importante și documentele. Vecinul meu m-a ajutat să duc lucrurile în mașină. Și am pornit (n.r. spre Oradea). Cu o mână conduceam, iar cu cealaltă schimbam scutecul celui mic, fetițele erau în spate. Am mers singură spre vamă (n.r. Halmeu). Aveam foarte puțină motorină. La toate benzinăriile era coadă foarte mare. La vamă era coadă și le făceam semne cu farurile să mă lase în față pentru că sunt singură cu trei copii. M-au lăsat mai repede să trec. La vama românească m-a așteptat soțul”, a povestit Tatiana, miercuri dimineaţă, în limba maghiară, conform ebihoreanul.ro
Femeia a mai spus şi că acum locuieşte împreună cu micuții și soțul într-un apartament din Oradea, oferit de un prieten de familie. „Noi când mergem cu circul stăm în rulote, dar acum aveam nevoie de un loc în care copiii să facă baie”, a explicat Béla Takács.
„Acolo (n.r. Livov) este încă liniște, dar se aud sirenele tot timpul… Familia mea a rămas acolo, mătușa și doi frați cu un bebeluș… și toți prietenii noștri. Eu sunt profesoară de dans şi lucram în Liov cu peste 150 de copii. Este foarte greu să văd acum murind copii de 5-7 ani, să văd cum spitalele de copii sunt bombardate, să văd cum bătrânii mor în maşină, loviţi tot de bombe. Le doresc celor care vor acest război să sufere aşa cum suferim noi”, a mai zis femeia, înlăcrimată.
În timp ce soţia lui Béla a reuşit să fugă, animalele care erau pregătite să fie aduse în România, pentru a participa la spectacole, au rămas blocate în Ucraina.
„Avem două ferme în care îngrijim şi hrănim cai, ponei, cămile, zebre şi hipopotami, iar una este aproape de Cernăuţi”, a explicat Béla Takács.
„Săptămâna trecută, miercuri, caii şi poneii trebuiau să fie aici deja. Stagiunea includea şi dresuri de cai şi ponei, dar am început fără ei. Avem acolo un îngrijitor, care mai mult stă ascuns. Problema este hrana. Am discutat cu fermieri, dar aceştia nu mai au motorină ca să alimenteze camioanele cu care duceau nutreţul la ferme. Nu se mai găseşte nicăieri combustibil. Deocamdată ştim că mai au mâncare pentru trei zile. Este imposibil, în momentul de faţă, să le aducem în România. Deocamdată nu ştim cum le vom putea ajuta…”, l-a completat Viorel Hriţcu (foto), artist al circului şi organizator al spectacolelor din România.
Potrivit lui Hriţcu, circarii din Oradea se pregătesc să aducă și alţi refugiaţi pe care să-i cazeze în rulote, cu ei.
Citeșe mai multe pe ebihoreanul.ro
sursa foto: captura ebihoreanul.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii