VIDEO Benone Sinulescu, înmormântat cu onorouri militare /Sute de persoane au participat la funeralii
Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu, care a murit joi, la vârsta de 84 de ani, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică după-amiază, la Arad, unde a trăit în ultimii ani. Sicriul cu trupul cunoscutului artist a fost depus de vineri la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, iar sute de persoane i-au adus un ultim omagiu, chiar dacă intrarea în foaier s-a făcut exclusiv pe baza certificatului verde COVID.
Slujba religioasă a avut loc în aer liber, pe platoul din Piaţa Avram Iancu, unde s-au adunat alte sute de oameni – artişti, oficiali, persoane care l-au îndrăgit pe artist, relatează Agerpres.
Pe timpul slujbei religioase oficiate de un sobor de preoţi, sicriul a fost acoperit de către militari cu drapelul naţional.
În aplauzele celor prezenţi, sicriul a fost ridicat pentru a fi dus la Cimitirul Eternitatea, unde, de asemenea, era aşteptat de o mulţime de persoane. Acestea au aplaudat şi ele minute în şir la sosirea cortegiului funerar. La ceremonialul de înhumare, militarii au executat salve de foc.
„Simt o profundă durere, pentru că mi-a fost un prieten adevărat de câteva decenii. Noi am colaborat foarte frumos cu multe orchestre din ţară şi eram mândră că sunt cu el în distribuţie, mi-a devenit prieten de la început şi mi-a prevăzut un destin artistic frumos, ceea ce pentru mine a fost o încurajare extraordinară. Benone a fost un om de o puritate sufletească extraordinară. Aşa vesel cum era, avea o profunzime a trăirilor. A plecat cineva drag din familia marilor artişti ai folclorului românesc, a tradiţiilor. Singurul lucru care ne mai încurajează este că artiştii nu mor de tot, rămân cântecele lor, rămân imaginile la televiziune, rămân amintirile”, a declarat, pentru AGERPRES, Florica Bradu, cunoscută interpretă de muzică populară din zona Crişana.
Directorul artistic al Ansamblului „Crişana”, Leontin Ciucur, a evidenţiat că Benone Sinulescu „era un om plin de voioşie”.
„Sunt foarte îndurerat de pierderea prietenului Benone Sinulescu. A fost un om deosebit, care a a sprijinit mulţi artişti în cursul vieţii. Cu noi a avut o colaborare frumoasă la Oradea. Era un om plin de voioşie şi iată că pierderea este foarte mare pentru că ne pleacă rând pe rând valorile. Se pare că deja pe lumea cealaltă se întregesc mai mult formaţiile artistice decât ce ne rămân. Este oarecum un avertisment să preţuim mai mult artiştii, să preţuim mai mult valorile atunci când sunt în viaţă”, a spus Leontin Ciucur.
Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu s-a născut la 24 mai 1937, în localitatea Siriu din judeţul Buzău. În ultimii ani, Benone Sinulescu a locuit în municipiul Arad şi în comuna Bârzava.
De-a lungul carierei, artistul a primit numeroase premii şi distincţii: 1962 – Laureat al Festivalului Mondial al Tinerilor şi Studenţilor de la Helsinki; 1963 – Medalia Muncii; 1966 – Ordinul Muncii; 1968 – Ordinul „Meritul Cultural”; 1969 – Primul Disc de Aur acordat de către „Electrecord”; 1998 – Premiul criticii muzicale acordat de Uniunea Compozitorilor din România; 1998 – Diploma de Onoare acordată de Societatea Română de Televiziune, cu ocazia a 45 de ani de carieră muzicală; 1999 – Titlul de „Academician în folclor” acordat de Academia de Folclor „Astra” – Sibiu; 2000 – Diploma de Onoare „Mihai Eminescu”, oferită cu prilejul a 150 de ani de la naşterea poetului; 2001 – Diploma de Excelenţă conferită de Răzvan Theodorescu – ministrul Culturii; Distincţia Crucea Naţională „Serviciul Credincios” (2002) şi Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Mare Ofiţer (2003), acordate de Preşedinţia României; „Discul de Aur” acordat de Media Services (2003, 2004) etc. În 2005, Casa de discuri Electrecord îi acordă, cu Magna cum laude, „Discul de aur” şi primeşte Diploma de Excelenţă „50 de ani de cântec”, din partea TVR – Tezaur Folcloric.
În mai 2017, Primăria municipiului Buzău l-a desemnat pe cunoscutul interpret de muzică populară, la împlinirea vârstei de 80 de ani, „Omul anului”. În acelaşi an a avut loc, în Piaţa Dacia din Buzău, prima ediţie a Festivalului Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”.
sursa foto: Facebook/Electrecord
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii