G4Media.ro

VIDEO Biserica de lemn din satul Urși, Vâlcea, câștigătoare a unui premiu…

Sursa foto: europeanheritageawards.eu

VIDEO Biserica de lemn din satul Urși, Vâlcea, câștigătoare a unui premiu european pentru conservarea patrimoniului

Comisia Europeană și Europa Nostra au anunțat, marți, câștigătorii ediției 2021 a Premiilor Europene pentru patrimoniu / Premiile Europa Nostra, premiul UE pentru patrimoniul cultural finanțat prin programul Europa Creativă, la categoria Conservare fiind selectată și Biserica de lemn din satul Urși, județul Vâlcea.

În acest an, cea mai înaltă distincție europeană în domeniul patrimoniului premiază 24 de proiecte de conservare și cercetare din 18 state europene.

La categoria  Conservare au fost declarate câștigătoare 9 proiecte, Biserica de lemn din satul Urși, Vâlcea fiind unul dintre acestea.

Celelalte proiecte premiate la această categorie sunt: Gara maritimă, Bruxelles (Belgia), Grădina Castelului Fredensborg (Danemarca), Complexul în piatră Vardzia (Georgia), Casa Am Horn, Weimar (Germania) Podul Plaka, Epir (Grecia), 18 Ormond Quay Upper, Dublin, (Irlanda), Turnul de apă Besòs (Spania) și Mas de Burot, Parcul Natural Els Ports (Spania).

Câștigătorii la categoria Cercetare sunt: FIBRANET – FIBRe în textile vechi europene (Danemarca/Grecia) , Control Shift – Refolosirea patrimoniu industrial european revizuită (Grecia / Olanda) și ART-RISK – Inteligența artificială folosită în conservarea preventivă (Spania)

Mai sunt două categorii premiate, una este dedicată serviciilor aduse patrimoniului de către organizații și indivizi, iar cealaltă intitulată Educație, Training și Conștientizare.

Vezi Lista completă a câștigătorilor.

Premiul publicului va fi acordat, în septembrie, în urma unui vot acordat în lunile următoare.

Oricine susține lucrările de patrimoniu din întreaga lume poate vota online, inclusiv pentru Biserica de lemn din Urși.

Câștigătorul Premiului Publicului va fi anunțat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor europene pentru patrimoniu, care va avea loc în toamna acestui an.

Câștigătorii premiilor au fost selectați de jurii independente compuse din experți în domeniul patrimoniului din întreaga Europă, în urma evaluării candidaturilor depuse de organizații și persoane fizice din 30 de țări europene, precizează un comunicat de presă al Comisiei Europene/ Europa Nostra.

Sursa foto: europeanheritageawards.eu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. cum ? UE ? aia care vrea sa ne rada ca natie ,sa ne subjuge sa ne faca sclavii ei sa ne stearga de pe harta sa ne faca sa ne uitam traditiile si religia acum ne -au apreciat ? e suspect !

  2. Doamne ajuta!!! Va salut din jud Valcea si nu.s valceanca dar ma simt implinita ca m.am stabilit in judetul acesta superb!!! Sanatate tuturor si curaj pentru toata lumea in a vizita acest judet minunat!!! Valceeea…

  3. Superba restaurare, superba biserica. Felicitari Pro Patromonio!

  4. Votati pentru a sustine proiectul ca sa primeasca premiul publicului: https://vote.europanostra.org/?mc_cid=08eab19b72&mc_eid=6829d852af